Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 832/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE NR. 832

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS împotriva sentinței nr. 279 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL prin lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ și intimata - creditoare C, având ca obiect procedura insolvenței închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, pentru lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ, depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 279 din 13.03.2009, Tribunalul Dolj - Secția Comercială a admis cererea lichidatorului judiciar SERVICII INSOLVENȚA privind închiderea procedurii.

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 a dispus notificarea hotărârii de închidere a procedurii DGFP D, ORC de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a mențiunii.

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 a dispus descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități a participanților la procedură.

În temeiul art. 4 din Legea nr.85/2006 a dispus plata din fondul de lichidare a cheltuielilor de procedură efectuate cu sume avansate de lichidatorul judiciar și a remunerației acestuia, în valoare de 7353,29 lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că procedura insolvenței împotriva debitoarei a fost deschisă prin sentința nr. 525 pronunțată în ședința publică din 05.09.2008 și că în averea debitorului nu există bunuri care să poată fi valorificate, iar creditorii convocați fiind pentru data de 27.01.2009 pentru a discuta oportunitatea antrenării răspunderii organelor de conducere și închiderea procedurii nu s-au prezentat, excepție făcând C, care a precizat că nu se impune antrenarea răspunderii și că nu avansează sume pentru continuarea procedurii.

Având în vedere dispozițiile art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, lipsa bunurilor în averea debitorului cât și poziția creditorilor în ceea ce privește avansarea sumelor necesare continuării procedurii, instanța a admis cererea lichidatorului judiciar, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.

Având în vedere activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, cheltuielile avansate de acesta, cât și lipsa de disponibilități bănești în contul debitoarei, în temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei totale de 11.886,33 lei din fondul de lichidare reprezentând plata onorariului lichidatorului judiciar, din contul la dispoziția tribunalului în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, în sumă de 5.000 lei, sumă stabilită conform sentinței nr. 525 din data de 05.09.2008, suma fiind calculată astfel 1.000 lei/lună X 5 luni (05. septembrie 2008 - 06 februarie 2009) = 5.000 lei, conform art. 4 alin. 1 și 4 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, plata cheltuielilor aferente procedurii instituite de prezenta lege (ex notificări, publicări, anunț ziar, deplasare în vederea identificării reprezentanților debitoarei etc.), în cuantum de 353,29 lei, conform documentelor anexate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, recurenta creditoare AVAS Baa rătat că în mod greșit s- dispus închiderea procedurii fără convocarea comitetul creditorilor în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006.

Recurenta creditoare AVAS Bac riticat sentința recurată și sub aspectul neexercitării rolului activ de către judecătorul sindic care și-a însușit punctul de vedere exprimat de lichidatorul judiciar, deși avea posibilitatea administrării probatoriilor pentru atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență, putând solicita asistența Comitetului Creditorilor.

Nu s-a depus întâmpinare.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speță, Curtea constată că cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 sunt întrunite, societatea debitoare nefigurând în evidențele fiscale cu bunuri impozabile în patrimoniu, iar creditorii neînțelegând să avanseze sumele necesare continuării procedurii, astfel încât în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei.

În ceea ce privește primul motiv de recurs vizând neconvocarea comitetului creditorilor în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006, Curtea reține că acesta este neîntemeiat.

Creditorii C și AVAS au fost convocați în vederea discutării aspectelor referitoare la cererea de antrenare a răspunderii, convocarea fiind publicată în conform dovezii nr.- din 23 decembrie 2008 - fila 64 dosar fond, însă au considerat că nu se impune introducerea unei cereri de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere ( C - creditor majoritar a arătat că apreciază că nu se impune antrenarea, AVAS nu a dat curs convocării - procesul verbal al adunării creditorilor - filele 65,66 dosar fond).

În ceea ce privește critica formulată de recurenta creditoare referitoare la manifestarea rolului activ al judecătorului sindic, Curtea constată că și aceasta este nefondată, întrucât în materia insolvenței care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, judecătorul sindic are în principal atribuții jurisdicționale, limitate la controlul judecătoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finală a alin.2, art.11 din Legea nr.85/2006.

deciziilor manageriale și de gestionare a averii debitoarei este atributul creditorilor și al administratorului judiciar sau al lichidatorului.

În acest sens scopul Legii nr.85/2006 este acela de a spori rolul adunării creditorilor în procedura insolvenței și de a degreva judecătorul sindic de atribuții străine activității jurisdicționale.

Atribuțiile comitetului creditorilor sunt mult mai numeroase decât în reglementările anterioare, creditorii trebuind să manifeste interes sporit cu privire la soarta debitorului ajuns în dificultate, sesizând cu cereri pe administrator sau lichidator ori judecătorul sindic, acesta din urmă neputându-se substitui lor.

Potrivit art. 138 alin. 3 din lege, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alinatul 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă aliniatul 1 amenință să se prescrie.

În cauză, lichidatorul judiciar nu a omis indicarea persoanelor culpabile de starea de insolvență și nici nu a omis să formuleze acțiunea în pericol să se prescrie, ci a considerat că nu se impune introducerea unei cereri de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere.

În condițiile menționate, nu se poate reține lipsa rolului activ în determinarea persoanelor care au cauzat starea de insolvență.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 279 din 13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR SERVICII INSOLVENȚĂ cu sediul în C,-,. 1, județul D și intimata - creditoare C cu sediul în C,-, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red - LG/3/ex/2 iunie 2009

Jud sindic -

Tehnored -MB/

01 Iunie 2009

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 832/2009. Curtea de Apel Craiova