Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 829/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE NR. 829

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva încheierii nr.271 din 24 februarie 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SRL - prin administrator judiciar Tg-J și intimatele creditoare SC SRL TG. J, SC COM SRL TG. J și SC 2001 IMPORT EXPORT SRL B, având ca obiect procedura insolvenței - obiecțiuni raport trimestrial.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare SC COM SRL reprezentată de administrator judiciar TG. J prin consilier juridic, lipsind recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și intimatele creditoare SC SRL TG. J, SC COM SRL TG. J și SC 2001 IMPORT EXPORT SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul arhivă al instanței, intimata debitoare a depus întâmpinare la motivele de recurs, reprezentantul intimatei debitoare a depus concluzii scrise însoțite de un extras al Deciziei nr. 1/11.11.2008 a Comisiei de Proceduri Fiscale, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului:

Consilier juridic, pentru intimata debitoare, solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că suma invocată în adresa nr. 5275/12.03.2009, aflată la fila 6 în dosar, nu este certă, lichidă și exigibilă, în primul rând pentru că aceasta cuprinde și obligații fiscale accesorii, iar în al doilea rând nu este actualizată cu plățile care s-au făcut.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin încheierea nr.271/24 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială judecătorul sindic a aprobat raportul trimestrial nr. 369/27 ianuarie 2009, întocmit de lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC COM SRL, în contradictoriu cu creditorii SC SRL Tg.J, DGFP G, SC SRL Tg.J, SC 2001 IMPORT EXPORT SRL

A respins obiecțiunea DGFP G la raportul nr.369 din 27 ianuarie 2009, a fost acordat termen pentru depunerea următorului raport trimestrial și s-a luat act de depunerea raportului de activitate nr. 831/24 februarie 2009.

A pus în vedere administratorului judiciar să analizeze creanța depusă la dosar de SC - AUTO TOTAL SRL B și să întocmească un raport în acest sens.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a avut în vedere că debitoarea este la zi cu plata ratelor cuprinse în graficul de eșalonare a plăților conform planului de reorganizare, respectându-și planul de distribuire asumat prin plan, iar această dovadă a fost făcută cu ordinele de plată atașate la raportul administratorului judiciar.

Cu privire la cererea creditoarei - AUTO TOTAL SRL B, înregistrată la data de 14.01.2009, datorită faptului că de pe această cerere a fost ștearsă cu pastă corectoare suma cu care s-a solicitat înscrierea la masa credală, s-a solicitat comunicarea unei noi cereri de creanță, cerere înaintată prin fax la data de 24.02.2009, în care figurează suma de 3978 lei s-a pus în vedere administratorului judiciar să analizeze această creanță conform obligațiile care îi revin.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art.3041proc. civ. și art.12 din Legea nr.85/2006.

Prin motivele de recurs Recurenta creditoare a invocat faptul că în mod greșit judecătorul sindic a aprobat raportul trimestrial întocmit de administratorul judiciar, în condițiile în care în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin.1 și art. 107 alin.1 litera din Legea nr.85/2006. S-a susținut că s-a redus înțelesul dispozițiilor legale privitoare la conformarea planului, precum și cele referitoare la obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate care nu au fost îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat, singura obligație respectată de debitoare fiind doar cea privitoare la respectarea graficului de eșalonare a datoriilor care este numai o componentă a planului de reorganizare a debitoarei prevăzută la punctul 3.

S-a arătat că prin planul de reorganizare, debitoarea și-a asumat și alte sarcini decât cele privitoare la respectarea graficului de eșalonare a datoriilor prevăzute la punctele 2 și 5 din cuprinsul planului privind reorganizarea activității, sub supravegherea administratorului judiciar pentru creșterea rentabilității și obținerea de profituri nete, care să asigure disponibilități necesare achitării datoriilor față de creditori, dar și achitarea în termen a obligațiilor față de terți și de bugetul statului pe parcursul derulării planului. Prin obiecțiunile formulate, au invocat tocmai nerespectarea sarcinilor referitoare la datoriile bugetare înregistrate după data confirmării planului, astfel încât soluția pronunțată de judecătorul sindic este greșită.

Recurenta debitoare a mai arătat că deși a solicitat administratorului judiciar ca în raportul întocmit să precizeze dacă i s-a adus la cunoștință debitoarei faptul că abaterile de la îndeplinirea planului de reorganizare poate duce la intrarea societății în faliment.

S-a mai arătat că din evidențele DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE G rezultă că la data de 12.03.2009 datoriile debitoarei au crescut la suma de 210.069 lei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de debitoarea SC COM SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate,Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 105 alin. din Legea nr.85/2006, acă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 107 și următoarele.

În speță, planul de reorganizare a activității debitoarei a fost elaborat în vederea monitorizării rezultatelor pe un termen de 18 luni, în scopul confirmării capacității de plată a datoriilor firmei și implicit a solvabilității acesteia față de creditorii existenți.

Observând raportul trimestrial cu nr.369/27.01.2009 se reține că debitoarea a achitat toate obligațiile care îi reveneau pentru perioada analizată, fiind la zi cu plata ratelor cuprinse în planul de eșalonare a plăților.

Dealtfel, recurenta creditoare prin adresa nr.8663/23.02.2009 a confirmat situația mai susmenționată dar a refuzat să aprobe raportul trimestrial nr. 369/27.01.2009 pe motivul că debitoarea are datorii la bugetul de stat, reprezentând obligațiile curente și anume cele care au apărut după confirmarea planului de reorganizare.

Potrivit art.95 alin.2 din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor. Este vorba de creanțele cuprinse în tabelul definitiv și nu despre creanțe care se după data confirmării planului de reorganizare, cum este cazul în speța de față.

Atâta timp cât DGFP G pretinde plata unor creanțe care nu au fost incluse în plan și cu privire la care creditorul poate să recurgă la o altă modalitate de recuperare, în mod corect judecătorul sindic a reținut că obiecțiunile sunt nefondate.

Așa fiind, în cauză nu se impunea intrarea în faliment potrivit art. 107 lit.c din Legea nr. 85/2006,cum greșit pretinde recurenta creditoare.

Față de considerentele expuse Curtea constată ca au fost aplicate corect dispozițiile art.105 alin.1 din Legea nr. 85/2006, încât recursul se va respinge ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în Tg.J,-, județul G, împotriva încheierii nr.271 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SRL reprezentată prin administrator judiciar Tg-J, cu sediul în Tg. J,-, județul G, intimatele creditoare SC SRL TG J, cu sediul în Tg. J, strada 1 - 2. nr.76, județul G, SC COM SRL TG J, cu sediul în Tg. J,-, județul G și SC 2001 IMPORT EXPORT SRL B, cu sediul în B,-, sector 2.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /3 ex.

jud.sindic.

03 Iunie 2009

tehnored. LP.

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 829/2009. Curtea de Apel Craiova