Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 836/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 836
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - Pro SRL Pitești împotriva Sentinței nr. 520/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea reclamantei recurente, în copie fax și original, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciar de timbru în sumă de 20 lei.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința nr. 520/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaras -a respins cererea formulată de creditoarea - " Pro " SRL, prin care a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei - "" SRL pentru plata sumei de 16.781 lei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că între părți a existat un raport comercial în urma căruia s-a emis factura fiscală în valoare de 16.964,90 lei. Creditoarea a emis un bilet la ordin pentru suma de 16.964 lei, din care debitoarea a încasat numai suma de 182,3 lei, restul nefiind încasat din lipsă parțială de disponibil.
A reținut judecătorul sindic, că prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile.
Prin urmare, creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert.
Deși se reține, în legătură cu dovada caracterului cert al creanței, că aceasta se poate face atât prin titlu executoriu (hotărâre judecătorească, bilet la ordin, cec investite cu formulă executorie), cât și prin orice alte înscrisuri necontestate de debitor, inclusiv facturi acceptate de către acesta. Se arată în continuare că procedura insolvenței este o procedură de executare silită, astfel că, potrivit art. 372, 374 pr.civ. orice executare silită poate fi pornită în temeiul unui titlu executoriu, care nu poate fi decât o hotărâre judecătorească sau orice alt înscris căruia legea îi recunoaște această calitate. În aceste condiții, facturile depuse la dosar nu fac altceva decât dovada unui eventual raport comercial între părți, nefiind titlu executoriu în sensul menționat mai sus, nefiind, prin urmare, apte pentru a declanșa deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea - " Pro " SRL, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată, respectiv în sensul deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului se invocă faptul că deține împotriva debitoarei creanța în suma indicată, rezultând din facturile menționate, acceptate de debitoare prin semnătură, din biletul la ordin emis de debitoare pentru plata acelorași facturi, precum și din răspunsul dat de Garda Financiară, din care rezultă că factura solicitată a fost înscrisă în contabilitatea debitoarei.
Se invocă, totodată, faptul că, deși Legea nr. 85/2006 nu prevede între condițiile necesare pentru deschiderea procedurii insolvenței existența unui titlu executoriu, în cauză este îndeplinită inclusiv această condiție, întrucât deține un bilet la ordin emis de debitoare, refuzat însă la plată pentru lipsă de lichidități.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, se constată următoarele:
Potrivit art. 3 pct. 1 și 6 raportat la art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care deține asupra patrimoniului debitorului o creanță certă și lichidă, și care să fie exigibilă (scadentă) de mai mult de 30 de zile, creanță care, în conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, trebuie să aibă o valoare minimă, în general de 10.000 lei, iar în cazul salariaților de 6 salarii medii pe economie, și care constituie prin aceasta o valoare-prag.
Cât privește caracterul cert al creanței, în legătură cu care judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul că deține această calitate numai un titlu executoriu și care, potrivit art. 372.pr.civ. poate fi doar o hotărâre judecătorească ori un alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, se constată că această concluzie nu corespunde pe deplin economiei generale și scopului instituirii procedurii insolvenței, nici în reglementarea actuală a legii nr. 85/2006 și nici în reglementarea anterioară a Legii nr. 64/1995.
Într-adevăr, procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice, reglementând căi și modalități specifice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvență față de creditorii săi, în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. Aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.
Utilizarea, în acest scop, a uneia sau a alteia dintre aceste proceduri necesită, în concepția legii, parcurgerea unei proceduri prealabile în care urmează a se stabili dacă debitorul mai poate face față datoriilor cu sumele de bani disponibile, adică dacă se află sau nu în insolvență, în stare de incapacitate de plată. Nu orice creanță însă, dă dreptul creditorului de a cere constatarea stării de insolvență, ci așa cum s-a arătat mai sus, doar acele creanțe care se situează peste pragul minim prevăzut de lege, de 10.000 lei, cu condiția de a fi certe, lichide și exigibile.
Rezultă, din cele menționate, că atât condiția privitoare la capacitatea de plată a debitorului cât și aceea privitoare la creanța reclamantului creditor sunt condiții ale deschiderii procedurii insolvenței, în general, și nu ale executării silite așa cum se susține în hotărârea atacată. Așa fiind, deși legea impune, în ce privește creanța reclamantului condițiile prevăzute de lege pentru executarea silită a creanțelor (de a fi certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu art. 379.pr.civ.), totuși cererea creditorului privind deschiderea procedurii insolvenței nu este o cerere de executare silită a debitorului, ci de desfășurarea procedurii insolvenței, fază procesuală distinctă, inclusiv de o eventuală vânzare la licitație a bunurilor debitoarei, dacă această procedură ar putea fi asimilată cu procedura executării silite reținută în argumentarea judecătorului sindic (fără a mai adăuga faptul că, chiar această procedură a vânzării la licitație a bunurilor ar putea să nu existe în cadrul procedurii insolvenței, în situația în care debitorul nu are bunuri sau valori materiale vandabile). În consecință, caracterul cert, lichid și exigibil nu implică și existența unui titlu executoriu, în baza căruia creditorul să își valorifice creanța, așa încât nici dispozițiile art. 372.pr.civ. reținute de judecătorul sindic nu sunt aplicabile procedurii insolvenței, ca o condiție necesară pentru deschiderea acesteia.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi considerat, așa cum se susține, procedura insolvenței ca fiind o procedură de executare silită, pentru începerea căreia ar fi necesar un titlu executoriu, ar fi reglementat în mod expres, cu acest titlu, atât procedura ca atare cât și condiția titlului executoriu, fiind greu de crezut că o chestiune de o asemenea importanță, ce ține de esența procedurii, a fost lăsată pe seama interpretului.
Așa fiind, în situația în care judecătorul sindic s-a mărginit să examineze deschiderea procedurii insolvenței, la cererea creditoarei, doar din perspectiva condiției creanței de a fi un titlu executoriu, condiție neprevăzută de Legea nr. 85/2006, fără a examina condițiile privitoare la creanța reclamantei de a fi certă, lichidă și exigibilă, în limita valorii prag prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1, 6 și 12 din același act normativ și a celorlalte condiții privitoare la starea de insolvabilitate a debitoarei, urmează că acesta a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului cauzei, supusă casării în condițiile art. 312 alin. 5.pr.civ. și trimiterii acesteia aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic urmează să examineze dacă în cauză sunt sau nu îndeplinite condițiile generale ale insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, potrivit celor de mai sus menționate, atât cu privire la creanța reclamantei creditoare cât și în legătură cu eventuale apărări ale debitoarei, fără a reține condiția titlului executoriu în economia acestora.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - " Pro " SRL Pitești împotriva Sentinței nr. 520/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr- și, în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/10.12.2009
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|