Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 838/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 838
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea DGFP S împotriva Sentinței nr. 667/C/28.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecare și în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința nr. 667/C/28.04.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibius -a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a enței formulate de creditoarea DGFP S împotriva debitoarei SC " Com" SRL.
Cu privire la starea de ență a debitoarei, societate dizolvată, de altfel, potrivit Legii nr. 31/1990 și aflată în lichidare, fiind numit în cauză, în calitate de lichidator, practicianul în ență " Euro ", judecătorul sindic a reținut din examinarea actelor depuse de creditoare la dosar (titluri executorii emise în conformitate cu prevederile OG92/2003, tabel centralizat al creanțelor fiscale principale și accesorii, fișa sintetică a debitoarei emisă la 08.12.2008) că în lipsă de dovezi contrarii, nu se poate stabilii dacă la baza emiterii titlurilor executorii au stat declarațiile fiscale ale debitoarei, care se presupune că a depus aceste declarații începând cu 31.12.2003 - 25.04.2005; că în cauză nu s-au produs dovezi privind depunerea acestor declarații ale contribuabilului debitor care să fi stat la baza informării și documentării organelor de impunere asupra materiei impozabile și a dovezilor privind comunicarea deciziilor de impunere sau a altor dovezi privind verificarea masei impozabile. Adeverințele de primire a somațiilor depuse în cauză și, de asemenea, titlurile executorii depuse, se apreciază că, deși comunicate debitoarei, nu pot substitui obligația de dovadă a declarațiilor fiscale și a deciziilor de impunere privind accesoriile creanțelor principale și a dovezii privind comunicarea acestora sau a dovezii privind respectarea procedurii prevăzute de art. 83 alin. 4. pr. fiscală.
Față de lipsurile semnalate, se apreciază că reclamanta creditoare nu a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței sale.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs DGFP S, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cereri sale așa cum a fost formulată, respectiv deschiderea procedurii simplificate a enței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului se arată că a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 47.073 lei, în cauză fiind emise împotriva debitoarei titluri executorii în conformitate cu dispozițiile art.110 raportat la art. 141. pr. fiscală, acte necontestate de debitoare.
Se apreciază, de asemenea, că în mod eronat se susține că nu deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, de vreme ce împotriva acesteia au fost emise, în condițiile legii speciale (OG 92/2003) titluri executorii, comunicate debitoarei și necontestate, iar potrivit art. 66 alin.1 din Legea nr. 85/2006 aceste creanțe nu mai pot fi puse în discuție sub aspectul existenței și a cuantumului lor.
Tot astfel, se arată că potrivit art. 66 alin.2 din Legea 85/2006 nu mai pot fi supuse verificării creanțele rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale, în același sens fiind și dispozițiile art. 66 alin.3 din Legea nr. 85/2006 potrivit cu care toate creanțele pentru a fi admise și înregistrate în tabelul preliminar al creanțelor vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administrator judiciar sau creditor.
Cât privește dovada de comunicare a documentelor fiscale în considerarea art. 44. pr. fiscală, se apreciază că în cauză s-a făcut o astfel de dovadă în condițiile în care reclamanta începe comunicarea datelor conform dispozițiilor art. 4. pr. fiscală prin comunicarea la sediul debitoarei, direct, prin poștă sau prin publicitate, în această din urmă situație, comunicarea s-a făcut prin internet alături de comunicarea acestora prin poștă.
Sub un alt aspect, se apreciază ca fiind lipsite de relevanță criticile privind nesemnarea actelor de către reprezentanții autorității fiscale, de vreme ce, potrivit art. 43 alin 3. pr. fiscală, actul administrativ fiind emis în condițiile alin. 2, prin intermediul mijloacelor informative este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Potrivit art. 129 alin.4 pr.civ. judecătorul este în drept, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Tot astfel, potrivit alin. 5 al aceluiași articol, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.
În temeiul acestor discuții legale, care consacră în activitatea de judecată principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului atât cu privire la starea de fapt, cât și în legătură cu calificarea lor juridică, judecătorul este obligat să stăruie prin toate mijloacele și să depună toate eforturile în vederea corectei stabiliri a faptelor, astfel încât hotărârea pe care o pronunță să fie conformă cu realitatea.
Raportând aceste deziderate la obiectul procesului de față, în care judecătorul sindic era desemnat să stabilească dacă în cauză sunt sau nu îndeplinite condițiile declanșării procedurii simplificate a enței, reglementată de Legea 85/2006 împotriva debitoarei SC " Com" SRL, acesta era obligat să administreze în cauză toate probele necesare fără a se limita doar asupra celor prezentate de părți, în speță de către reclamanta creditoare.
În acest context, dacă așa cum se reține în cauză, creditoarea reclamantă nu a depus dovezi privind depunerea declarațiilor de creanță ale contribuabilului debitor care au stat la baza informării și documentării organelor de impunere ori alte dovezi privind verificarea masei impozabile, judecătorul sindic era obligat, în virtutea rolului său activ, să ordone depunerea acestor dovezi, mai ales având în vedere că în cauză creditoarea încasa o creanță bugetară a cărei stabilire, în toate fazele determinării sale, este una reglementară supusă atât legilor fiscale, cât și Codului d e procedură fiscală aprobat prin OG92/2003.
În aceste condiții, în care dovezile necesar a fi administrate erau cunoscute de către judecătorul sindic, nefiind altele decât cele prevăzute de reglementările speciale în materie, acesta era obligat să le pună în discuția părților și să ordone depunerea lor la dosarul cauzei pentru a fi cercetate în această fază procesuală, simpla afirmație făcută despre necesitatea depunerii lor, fără a fi puse în discuția părților, nefiind în spiritul unei atitudini active în aflarea adevărului specifică principiului rolului activ mai sus menționat. Aceasta cu atât mai mult cu cât despre aceste documente care au stat la baza impunerii și a constituirii titlurilor executorii, se face vorbire în conținutul acestora aflate la dosarul cauzei (fila 109-120, de exemplu).
În aceeași manieră, judecătorul sindic era obligat să pună în discuția părților probele pe care le consideră a fi administrate în vederea dovedirii faptului comunicării cu debitoarea actelor de impunere, simpla afirmație că documentele depuse nu pot substitui obligația de dovadă a comunicării declarațiilor fiscale și a deciziilor de impunere pentru accesorii nefiind suficiente. În virtutea rolului său activ și pentru asigurarea unui proces echitabil judecătorul sindic era obligat să indice reclamantei creditoare actele necesar a fi depuse în cauză, mai ales că, așa cum arătat, acestea nu pot fi altele decât cele expres reglementate de actele normative speciale în materie.
Față de toate aceste considerente, în scopul lămuririi aspectelor semnalate, se impune casarea prezentei sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care judecătorul sindic va pune în discuția părților și va ordona la nevoie administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă reclamanta creditoare deține o creanță fiscală certă, lichidă și exigibilă, în contextul prevederilor speciale fiscale mai sus menționate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea DGFP S împotriva Sentinței nr. 667/C/28.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/09.12.2009
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 820/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
