Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 849/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 849/2009

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier: --a

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-petentă B, împotriva încheierii din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-debitoare R, consilier juridic Maura, lipsă fiind reprezentantul recurentei-petente B și al intimatei-administrator judiciar CONT P

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se prezintă în instanță consilier juridic Maura pentru intimata-debitoare R, care precizează că nu are asupra sa o delegație de reprezentare, însă prezintă instanței legitimația nr. P 1712, din care rezultă că are calitatea de consilier juridic la Solicită o copie de pe răspunsul la întâmpinare formulat de către recurentă și termen pentru a lua cunoștință de acesta.

Instanța, având în vedere că prin răspunsul la întâmpinare nu sunt reluate alte apărări decât cele invocate la fond și în recurs, respinge cererea de amânare solicitată de reprezentanta intimatei-debitoare

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic Maura pentru intimata-debitoare R, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de judecătorul sindic ca fiind temeinică și legală.

În continuare, arată că, trebuie reținut că în cauză este vorba de o procedură colectivă, cu reguli de procedură speciale, derogatorii de la dreptul comun. Astfel, în procedura specială a insolvenței nu pot fi valorificate orice interese ale unor terțe persoane, nu se pot încheia orice fel de tranzacții și, doar administratorul judiciar poate solicita, iar judecătorul sindic aproba, încheierea unei anumite tranzacții.

Având în vedere că administratorul judiciar al debitoarei a renunțat la încheierea acestei tranzacții în fața Tribunalului București, decizia acestuia nu poate fi cenzurată.

În concluzie, având în vedere cele mai sus-indicate, precum și motivele expuse pe larg prin întâmpinarea formulată în cauză, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului în materia insolvenței de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de judecătorul sindic la 20 mai 2009 în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de B, privind confirmarea tranzacției încheiate în dosarul nr-, pentru lipsa calității procesuale active a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 20 al. l lit. m) din legea nr. 85/2006.

S-a luat act și de renunțarea administratorului judiciar CONT LPN la cererea referitoare la confirmarea tranzacției.

În termen legal, a promovat recurs B, pentru următoarele motive:

1. greșit a reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 20 al. l lit. m) din Legea nr. 85/2006, doar administratorul judiciar ar fi avut calitatea de a solicita confirmarea tranzacției.

2. instanța a aplicat greșit legea, calitatea procesuală activă presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului în raport juridic dedus judecății. Or, reclamanta avea calitatea de semnătură a tranzacției respective.

Prin întâmpinare, A, prin administrator judiciar CONT a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât procedura insolvenței este o procedură specială, care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reintegrarea acestuia.

Iar, în anumite situații, creditorii îndreptățiți să participe la procedură, părți în proces, nu pot avea în mod individual calitatea procesuală activă în cererile incidente.

Examinând încheierea recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:

În fapt, în cadrul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Bacău (certificat de soluție - fila 22 dosar tribunal)., prin administrator judiciar, a chemat în judecată A, în calitate de pârât - debitor.

La inițiativa pârâtului, reclamantul C a încheiat o înțelegere, care a fost prezumată instanței de judecată, cu precizarea că respectiva tranzacție poate fi încheiată, în temeiul dispozițiilor art. 271 Cod procedură civilă, numai după confirmarea ei de către judecătorul sindic.

Astfel, cu cererea nr. 1536/12 martie 2009, prin administrator judiciar a solicitat judecătorului sindic confirmarea încheierii tranzacției (fila 3 dosar).

O cerere similară a fost formulată și de către (fila 19 dosar tribunal), aspect consemnat și de judecătorul sindic în încheierea din 18 martie 2009.

Încheierea recurată este privită ca nelegală pentru următoarele considerente:

Din examinarea practicalei încheierii rezultă că judecătorul sindic a înțeles să invoce, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a societății B, cât privește cererea formulată de aceasta din urmă, de confirmarea tranzacției și s-a pronunțat la același termen asupra problemei în discuție, în condițiile în care societatea în cauză lipsit de la dezbateri.

În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Pentru asigurarea contradictorialiății, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiu. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Noțiunea de proces echitabil presupune și respectarea și aplicarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, însă, judecătorul sindic asigurat doar o aplicare formală a acestora, în sensul că a pus în discuția părților excepția invocată.

Pentru a se putea considera că s-a garantat în mod efectiv dreptul la un proces echitabil, judecătorul sindic ar fi trebuit să procedeze la citarea societății a cărui lipsă de calitate procesuală s- invocat, cu mențiunea privind excepția invocată.

Trecând mai departe, la analiza soluției pronunțate pe excepție, o apreciază ca fiind nelegală, având în vedere că legiuitorul a dat într-adevăr atribuția administratorului judiciar încheierea tranzacției (art. 20 lit. m) din Legea nr. 85/2006), însă nu se poate trage concluzia din această dispoziție că partea cu care se tranzacționează nu are calitatea dea cerejudecătorului sindic să confirme tranzacția.

Așadar, urmărind cele expuse mai sus, va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-petentă B, cu sediul în B, str. -. - nr. 30, sector 3, împotriva încheierii din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare R, cu sediul în R,-, județul N și intimata-administrator judiciar CONT P N, cu sediul în P N,--5, -. 7, județul

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

--a

Red. înch. - Red. tehnored. 6 ex. 16 nov. 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 849/2009. Curtea de Apel Bacau