Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 906/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 906

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu

GREFIER: - - -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de creditoarele S și AVAS B împotriva sentinței nr.555 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL S CUI -, J- PRIN LICHIDATOR INSOLVENȚA 2007, având ca obiect închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 16.03.2009 lichidatorul INSOLVENȚA 2007 C, desemnat să administreze procedura în cazul debitoarei SC SRL S, a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea 85/2006, datorită lipsei bunurilor din patrimoniu și a lipsei de motive în vederea antrenării răspunderii organelor de conducere ale societății falite.

Tribunalul Olt - secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința nr.555 din 16.03.2009, a admis cererea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL

A fost descărcat lichidatorul de obligațiile impuse de procedură și s-a dispus plata către acesta a sumei de 2083,90 lei din fondul constituit conform art.4 din Legea 85/2006.

Copia sentinței va fi notificată DGFP O și ORC de pe lângă Tribunalul O l

S-a apreciat de către judecătorul sindic că, în speță, sunt întrunite prevederile art.131 din Legea 85/2006 și nici nu au fost identificate motive pentru a fi antrenată răspunderea fostului administrator al debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs creditoarele S și AVAS

S-a susținut de către recurenta S că doar raportul lichidatorului nu este suficient, hotărârea instanței trebuind să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile.

Pe de altă parte, raportul final al lichidatorului, fiind ultimul raport al procedurii, este necesar să cuprindă o sinteză întregii proceduri cu toate aspectele majore care au caracterizat-

Potrivit recurentei, nu toate bunurile sunt supuse impozitării, astfel că, există posibilitatea ca acestea să existe dar, să nu fie identificate de către lichidator.

De asemenea, relațiile solicitate de lichidator de la unitățile administrative care dețin bunurile mobile sau imobile au fost solicitate la o anumită dată și nu cum era corect pe ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În ceea ce privește poziția recurentei AVAS, aceasta a învederat că, în mod greșit instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului în temeiul art.131 din Legea 85/2006, fără ca lichidatorul să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din legea 85/2006 și fără să convoace comitetul creditorilor.

Nici dispozițiile art.129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, raportul final nefiind comunicat creditorilor și nici publicat în.

În opinia AVAS, se impunea atragerea răspunderii fostului administrator, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit.c din Legea 85/2006.

Prin închiderea prematură a procedurii, creditorii sunt în imposibilitatea de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază recursurile ca fiind nefondate.

Ambele recurente au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art.131 din Legea 85/2006, fie datorită faptului că nu au fost efectuate de către lichidator toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, fie practicianul nu a apelat la prerogativa conferită de art.138 din Legea 85/2006.

În conformitate cu prevederile art.131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

Ori, în această privință judecătorul sindic a respectat normele legale invocate, atâta timp cât nu a identificat bunuri în patrimoniul debitorului, demersurile sale bazându-se și pe documentele provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile ( adresa Primăriei S nr.85065/24.11.2008).

Sunt nejustificate susținerile recurentei S, cum că lichidatorul ar fi trebuit să acorde mai multă atenție activității de identificare a bunurilor debitorului, în condițiile în care, ca participantul activ la procedura insolvenței, putea la rândul său să identifice astfel de bunuri dat fiind atribuțiile sale în materie fiscală.

Cât privește motivul invocat de AVAS privind necesitatea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii fostului administrator în temeiul art.138 din Legea 85/2006, Curtea îl va respinge, având în vedere că INSOLVENȚA 2007 și-a precizat poziția în legătură cu aplicabilitatea art.138, iar neconvocarea Comitetului Creditorilor, nu poate fi imputată lichidatorului ci se datorează pasivității creditorilor.

Nu va fi primit nici motivul de recurs privind necomunicarea raportului final către creditori și nepublicarea acestuia în Buletinul Procedurilor de Insolvență, întrucât în cazul închiderii procedurii în temeiul art.131 din Legea 85/2006, nu au aplicabilitate prevederile art.129, nefiind necesar ca lichidatorul să întocmească un raport final.

Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art.312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de creditoarele S cu sediul în S,-, Județul O și AVAS B cu sediul în B sector 1,--11, împotriva sentinței nr.555 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL S CUI -, J- PRIN LICHIDATOR INSOLVENȚA 2007 cu sediul în C,-,.1, Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.RM/3 ex.

Jud.fond

Tehnored.MP/29.06.2009

26 Iunie 2009

Președinte:Angela Rădulescu
Judecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 906/2009. Curtea de Apel Craiova