Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 91/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 91/
Ședința publică din 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de DGFP, cu sediul în Târgu-M--3, SC M SA, cu sediul în -/B, județul M, SC - SRL prin lichidator, cu sediul profesional în Târgu-M-/A, jud.M și asociatul, domiciliat în Tg.-M,-/3, jud.M, împotriva sentinței nr.1135/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, după care:
Susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 ianuarie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru azi 22 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1135 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul de faliment privind debitoarea SC. - SRL, s-a admis contestația disjunsă formulată de asociatul împotriva Tabelului preliminar de obligații al debitoarei falite SENTINȚA CIVILĂ SRL Târgu-M întocmit de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu intimata creditoare SENTINȚA CIVILĂ M; s-a înlăturat din tabel partea de creanță în cuantum de 72.002,35 lei înscrisă provizoriu prin sentința nr. 310/2006, menținând definitivă creanța intimatei la nivelul necontestat de 82.897,54 lei; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva administratorului pârât, având ca obiect angajarea răspunderii personale; a obligat pârâtul să acopere parțial pasivul debitoarei prin plata sumei de 90.500 lei;s-a respins celelalte pretenții ale reclamantei; s-a dispus ca la data rămânerii irevocabile a prezentei, să se ridice măsurile asiguratorii dispuse prin Încheierea nr. 199 din 29 iunie 2006 pentru valoarea care depășește suma de mai sus.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că, contestația formulată de asociatul debitoarei la tabelul preliminar al debitoarei este întemeiată. Astfel, inițial creditoarea SC. M SA a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei din 23.03.2006 cu suma de 154.988,89 lei, iar prin contestație s-a solicitat reducerea acestei creanțe la suma de 82.897,54 lei. Prin sentința nr. 310/12,04.2006 a fost declarată provizorie suma contestată de 73.002,35 lei, dobândind caracter definitiv creanța necontestată de 82.897,54 lei. Raportul de expertiză întocmit în cauză, confirmă susținerile asociatului.
Cât privește cererea de angajare a răspunderii personale a pârâtului formulată de creditoarea DGFP M, judecătorul sindic apreciază că aceasta este fondată doar în parte, pentru suma de 90.500 lei și nu pentru întregul pasiv al debitoarei de 1,471.086,58 lei. Această sumă cuprinde, în primul rând suma de 37.000 lei pentru care pârâtul a emis la data de 10.05.2005 două file CEC pe seama societății debitoare și în favoarea creditorului însă în executarea unor obligații personale față de acest creditor. Fapta pârâtului se încadrează la dispozițiile art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1996, întrucât administratorul pârât a dispus de patrimoniul debitoarei în interesul său personal. La această sumă se adaugă și suma de 53.500 lei constatată de expert în raportul de expertiză ca o consecință a modului defectuos de gestionare de către pârât a averii debitoarei. În acest sens se arată că în cadrul unui raport juridic cu un cocontractant, pârâtul a acceptat să primească în cursul lunii ianuarie 2004, în contul unei creanțe de 73.500 lei un camion pentru ca, două luni mai târziu să-l înstrăineze la valoarea de 20000 lei inclusiv TVA. Diferența foarte mare de valoare din cadrul acestei duble tranzacții a fost considerată de judecătorul sindic încadrabilă în aceeași faptă ilicită prevăzută de art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1996, și nu aferentă unui risc normal de comerț. În schimb, au fot încadrate în categoria unui management defectuos diferența mare dintre încasările rezultate din vânzarea mărfurilor și cheltuielile privind aprovizionarea însă această constatare nu este suficientă câtă vreme nu s-a dovedit managementul fraudulos la adresa creditorilor. Celelalte sume solicitate de creditoare a se reține în sarcina pârâtului nu au fost însușite de judecătorul sindic, neexistând raport de cauzalitate între fapte și ajungerea debitoarei în insolvență. Deși în unele raporturi contractuale s-au remarcat abateri de la reglementările în materia de contabilitate, nu s-au creat un prejudiciu cert în defavoarea creditorilor iar eventualele erori de evidențiere contabilă nu presupun în mod evident o faptă ilicită. A interpreta altfel dispozițiile art. 17 lit. d din Legea nr. 64/1996 ar însemna transformarea acestei instituții de răspundere civilă delictuală într-o răspundere obiectivă. Nu se poate reține nici plata făcută de pârât după deschiderea procedurii ca fiind încadrabilă în dispozițiile art. 137, cu atât mai mult cu cât lit. g prevede ca plata preferențială să fi fost făcută în luna precedentă încetării plăților. Plata s-a făcut prin intermediul băncii iar acuzele creditoarei că pârâtul era obligat să anunțe băncile despre deschiderea procedurii sunt nefondate, administratorul debitoarei neavând o asemenea obligație. În situația în care lichidatorul consideră plata nelegală, poate solicita anularea ei în temeiul art. 49. alin. 1 din lege.
Împotriva sentinței au formulat recurs debitoarea prin lichidator, creditoarea DGFP M și pârâtul.
În motivarea recursului debitoarea solicită menținerea în tabelul de creanțe și a diferenței de 72.002,35 lei din creanța SC. M SA, apreciind că judecătorul sindic a apreciat greșit concluziile expertului desemnat în cauză.
Creditoarea DGFP M solicită angajarea răspunderii pârâtului la întregul pasiv al debitoarei, în mod greșit judecătorul sindic reținând că nu există raport de cauzalitate între faptele săvârșite de pârât și ajungerea debitoarei în insolvență. În baza principiului disponibilității, creditoarei îi revine sarcina de a aprecia paguba produsă, judecătorului sindic nu-i revine altă sarcină, odată stabilită starea de fapt existentă, adică a cauzării de către pârât a stării de insolvență a debitoarei, să-l oblige pe acesta la repararea integrală a prejudiciului. Se mai arată că în determinarea raportului de cauzalitate, judecătorul trebuia să aibă în vedere nu numai faptele ce sunt "cauza necesară" ci și faptele care au mediat acțiunea cauzală și care, prin modul cum s-au conjugat toate activitățile administratorului au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Tot în combaterea soluției adoptată de judecătorul sindic cu privire la răspunderea pârâtului, creditoarea invocă dispozițiile Legii nr. 31/1990.
Pârâtul solicită respingerea cererii de angajare a răspunderii creditoarei. Motivarea recursului se dovedește în fapt a fi reiterarea întâmpinării depusă la fond, aspect ce rezultă din faptul că nu se critică sentința pronunțată ci apărări la motivele din cererea de angajare a răspunderii formulată de creditoarea DGFP M și din raportul lichidatorului.
Așa fiind, instanța va considera acest recurs ca nemotivat urmând a fi analizat doar prin prisma dispozițiilor art. 3041. pr. civ.
Același pârât a formulat întâmpinare la recursul declarat de debitoare invocând lipsa de interes a acesteia în promovarea căii de atac, neexistând nici un folos practic prin admiterea căii de atac,dimpotrivă, prin respingerea contestației ar crește volumul datoriilor debitoarei. Pe fond, recursul este nefundat.
În întâmpinarea formulată la recursul creditoarei DGFP M pârâtul solicită respingerea acestuia, creditoarea mărginindu-se să enumere faptele prevăzute la art. 137 din lege fără să facă vreo dovadă a săvârșirii lor de către pârât.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art.3041pr. civ. instanța reține următoarele:
În primul rând, recursul formulat de debitoarea SC. - SRL prin lichidator este apreciat de instanță ca fiind lipsit de interes personal. În condițiile în care creditoarea însăși, SC. M SA nu a înțeles să formuleze recurs, însușindu-și soluția dată de judecătorul sindic, este curios modul în care lichidatorul a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege în sarcina sa. Demersul efectuat de lichidator în calitatea sa de reprezentant al debitoarei este vădit împotriva interesului debitoarei. Prin promovarea acestei căi de atac, nu se justifică în vreun fel folosul practic pe care l-ar putea obține prin respingerea contestației și mărirea pasivului său cu partea din creanța creditoarei respinsă. Așadar, recursul debitoarei privind modul în care judecătorul sindic a soluționat contestația asociatului la tabelul preliminar de creanțe va fi respins pentru lipsa interesului juridic procesual în promovarea căii de atac.
Cât privește recursul creditoarei DGFP M, trecând peste modul în care aceasta încearcă să minimalizeze rolul judecătorului sindic în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței, transformându-l într-un simplu executant al solicitărilor creditorilor, Curtea apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, dispozițiile art. 137 din legea nr. 64/1996 ( actul normativ sub imperiul căreia s-a formulat cererea), nu instituie o prezumție legală de vinovăție a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare față e societatea debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență a societății debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent.
În ceea ce privește natura juridică a acestei răspunderi, unanim în doctrină și jurisprudență s-a admis că este o formă specifică de răspundere civilă delictuală, toate cele patru condiții de atragere a acestei răspunderii trebuie dovedite. Art. 137 prevedea printre cerințele angajării răspunderii condiția ca persoana vizată să fi "contribuit" la ajungerea debitorului în stare de insolvență. Este evident astfel că între fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în stare de insolență trebuie să existe un raport de cauzalitate care, așa cum s-a arătat mai sus, trebuie dovedit.
Față de aceste aspecte, instanța consideră că judecătorul sindic a dat o legală și temeinică soluție cererii creditoarei. Conform art. 129. pr. civ. și art. 1169. civ. creditoarea avea obligația să-și dovedească pretențiile. În schimb, aceasta s-a rezumat să enumere în sarcina pârâtului toate faptele prevăzute de art. 137 raportate la situațiile imputabile acestuia descrise de lichidatorul judiciar în raportul său fără însă a face dovada raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea debitoarei în stare de insolvență precum și a existenței un prejudiciu cert în fiecare dintre situațiile concrete.
În raport de materialul probator amplu administrat în cauză, judecătorul sindic a făcut o corectă analiză a activității pârâtului care a condus la crearea unui prejudiciu cert și la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. De asemenea, o justă soluționare s-a dat și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1996 în cauză. Încălcarea normelor privind ținerea contabilității, simpla existență a neținerii contabilității în conformitate cu legea, nu este aptă prin ea însăși să provoace starea de insolvență, neputându-se stabili o relație de necesitate între aceasta și starea de insolvență, context în care, sarcina probei revenea celui care a invocat-
Cât privește divagațiile creditoarei din cererea de recurs referitoare la unele dispoziții din Legea nr. 31/1990, Curtea apreciază că acestea nu au relevanță în cauză. Dispozițiile Legii nr. 64/1996 sunt speciale și au aplicabilitate derogatorie de la cele ale Legii nr. 31/1990, considerate dispoziții generale în materia funcționării societăților comerciale. De altfel, acest ultim act normativ prevede el însuși cazuri de răspundere a organelor de conducere ale unei societății comerciale.
Recursul pârâtului este și el nefondat, în această cale de atac, neaducându-se nici o dovadă nouă care să răstoarne situația de fapt reținută de judecătorul sindic.
Față de aceste considerente, Curtea consideră sentința judecătorului sindic temeinică și legală, ferită de orice critici, motiv pentru care, în temeiul art. 312. pr. civ. recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de SRL, prin lichidator, cu sediul profesional în Târgu-M-/A, județul M, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M și asociatul, domiciliat în Târgu-M,-/3, județul M, împotriva sentinței nr.1135 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-6.03.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
