Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 955/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 955
Ședința publică din data de 03 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea AVAS cu sediul în B, sector 1, - -., nr. 50, Cod poștal - împotriva sentinței nr. 390 din 4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în P, -, nr. 198, Cod poștal -, Județ P prin LICHIDATOR JUDICIAR - P, - -, nr. 4.. 5,. 5 E, Cod poștal -, Județ P, intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LANGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P, - -, nr. 7, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta creditoare AVAS B, intimata debitoare SC SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR și intimatul ORC
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp. art. 242 civ.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința nr. 390 din 4 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL P, a dispus radierea din Registrul Comerțului a debitoarei, în temeiul art. 136 din lege a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art. 4 din lege a dispus plata din fondul special de lichidare
către lichidatorul judiciar, a sumei de 1500 lei, reprezentând retribuție lichidator și cheltuieli de lichidare în sumă de 108,8 lei, și în temeiul art. 135 din legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței către debitor, creditori, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 426 din 26 septembrie 2007, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL P și la data 7 martie 2008, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei a constatat lipsa bunurilor în averea debitoarei și neavansarea de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, astfel încât în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 129 din Legea nr.85/2006, deoarece judecătorul sindic nu a procedat la convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, se impunea atragerea răspunderii administratorului societății debitoare care nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, întrucât răspunderea reglementată de aceste dispoziții este o răspundere delictuală și operează pentru cea mai ușoară culpă și indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală.
Arată recurenta că, obligația administratorului de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin.1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată, privind legea contabilității, că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuind să aibă în vedere disp. art. 1540 cod civil și ale art. 374 din Codul Comercial, potrivit cărora mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratul ne făcând dovadă contrarie, recurenta suferind un prejudiciu pentru care aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale,culpa administratorului societății debitoare este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a se pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății raportul final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării Creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestora.
Curtea examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
Critica recurentei că au fost încălcate dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deoarece judecătorul sindic nu a procedat la convocarea Adunării Creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței, se prevede că în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că aceste sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Din raportul lichidatorului judiciar, a societății debitoare, aflat la fila 62 dosar fond, rezultă că debitoarea nu are în patrimoniul său bunuri ce pot fi urmărite și executate și că nici un creditor nu a avansat sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, astfel încât corect și legal, judecătorul sindic a dispus în temeiul dispozițiilor art.131 din legea privind procedura insolvenței, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL P, considerente pentru care critica recurentei că au fost încălcate dispozițiile art. 129 din lege, este nefondată.
Cea de a doua critică referitoare la răspunderea administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006,este nefondată.
În ce privește răspunderea fostului administrator al societății debitoare, prin sentința nr. 251 din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și s-a dispus atragerea răspunderii fostului administrator societății debitoare G, pentru pasivul rămas neacoperit, reprezentând creanța P - 518.054 lei; ITM P - 8251 lei și AVAS B - 55.597,90 lei, conform tabelului definitiv consolidat.
Recurenta creditoare nu a formulat recurs împotriva sentinței nr. 251 din 7 martie 2008, prin prezentul recurs aceasta declarând recurs doar împotriva sentinței nr. 390 din 4 aprilie 2008 Tribunalului Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin care s-a dispus închiderea procedurii față de societatea debitoare, cu toate măsurile ce decurg din lege privind radierea debitoarei, plata din fondul special de lichidare, a cheltuielilor de lichidare și notificarea sentinței, astfel încât toate criticile recurentei vizând răspunderea administratorului societății debitoare față de pasivul rămas neacoperit, nu pot fi analizate, recurenta declarând recurs împotriva sentinței de închidere a procedurii și criticile trebuiesc limitate doar la această sentință.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod pr. Civilă, va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 Cod pr. Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS cu sediul în B, sector 1, str. - -., nr. 50, împotriva sentinței nr. 390 din 4.04.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în P,-, Județ P prin LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în P,-,. 5,. 5 E, Județ P, intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LANGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red. CE/DL
04.09.2008
2 ex.
f- Tr. P;
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|