Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 984/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 984
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Geta Sandu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC " AGRO " SRL și pe intimat SC "" SRL. I, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE SC " AGRO " SRL, având ca obiect procedura insolvenței contestație cerere introductivă, recurs împotriva sentinței nr. 497/F/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenta-debitoare SC Agro SRL, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatei-creditoare SC "" SRL. I și ai lichidatorului CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE SC " AGRO " SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. pentru recurenta-debitoare învederează instanței că nu mai solicită introducerea în cauză a lichidatorului -.
Interpelat de instanță, av. precizează că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei calității de reprezentant a lui și pe recurs.
Av. pentru recurenta-debitoare solicită admiterea excepției și precizează că administratorul nu avea calitate de reprezentant, la data de 19.12.2006 societatea fiind dizolvată, lichidator fiind numită -, pe cale de consecință administratorul neputând promova acțiunea. Solicită admiterea recursului pentru considerentele invocate prin motivele de recurs. Depune concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vaslui - judecător sindic, creditoarea SC "" SRL Ias olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC " Agro" SRL H pentru o creanță în sumă de 217.800 lei (27.800 lei - fila CEC -/29.07.2005; 8.200 lei pentru fila CEC -/30.07.2005; 181.800 lei penalități).
Debitoarea SC " Agro" SRL Haf ormulat contestație prin care solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Se invocă excepția prematurității cererii de deschidere a procedurii în sensul că nu s-a procedat la concilierea directă conform art.720 ind.1 Cod procedură civilă.
Debitoarea a mai invocat și excepția inadmisibilității cererii față de dispozițiile contractului nr.23/9.08.2003 coroborate cu art.343 ind.3 alin.1 Cod procedură civilă motivat de faptul că, creditoarea s-a adresat deja altui organ jurisdicțional (instanța arbitrală), ceea ce exclude competența instanței de judecată.
Pe fondul cauzei debitoarea susține că nu se află într-o stare de insolvență vădită/iminentă.
Prin sentința civilă nr.497/F/10 decembrie 2008 Tribunalul Vaslui - judecător sindic dispune:
Respinge contestația formulată de debitorul SC Agro SRL cu sediul social în H,-, județul
Admite cerea formulată de creditorul cu sediul în I,-, pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.
În temeiul art. 31 alin.1 din legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC Agro SRL
În temeiul art. 34 lin legea privind procedura de insolvență,
Numește administrator judiciar provizoriu pe Cabinet individual de insolvență, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din legea procedurii insolvenței, cu o retribuție de 1000 lei lunar.
În temeiul art. 62 din legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin Buletinul procedurilor de insolvență în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vederea administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.
Fixează termen limită pentru depunerea creanțelor la 6 februarie 2009.
Fixează termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 6 martie 2009.
Fixează termen pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 6 aprilie 2009.
Fixează data ședinței adunării creditorilor la 12 martie 2009, ora 12 la sediul debitorului și convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
1. Referitor la prematuritate Legea 85/2006 reglementează o procedură speciala de lichidare a bunurilor debitorului aflat în stare de insolvență.
Normele prevăzute în art. 720 indice 1 Cod de procedură civilă sunt norme generale.
Atunci când se află în concurs cu normele speciale se aplică acestea din urmă.
Așadar, pentru declanșarea procedurii insolvenței creditorul nu trebuie să îndeplinească procedura prealabilă.
2. Dispozițiile art.11.2 din contractul părților pot avea aplicabilitate numai în cazul litigiilor comerciale, nu și în cazul procedurii falimentului.
În acest caz nu este necesar un litigiu pentru a se stabili valoarea creanțelor, nu asemenea litigiu fiind lipsit de interes pentru creditor din moment ce el are titluri executorii pentru creanța sa, filele CEC.
3.. Și în situația în care creanța este certă, lichidă și exigibilă numai pentru 36.000lei, creditorul poate declanșa procedura, aceasta fiind condiționată de o valoare prag minimă de 10.000lei.
Cât privește cuantumul creanței, acesta poate fi contestat în cursul procedurii, cu prilejul întocmirii tabelului de creanțe preliminar.
Potrivit art.1 din Legea 85/2006, procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Insolvența este prezumată ca vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art.3 pct.1 lit. a din Legea nr. 85/2006).
În raport cu dispozițiile textului citat mai sus, faptul că debitorul ar avea lichidități să plătească alți creditori nu influențează asupra stării de insolvență vădită a patrimoniului său, din moment ce el nu poate plăti unul din creditori.
În consecință, instanța a respins contestația.
Referitor la cererea introductivă a creditorului.
Potrivit dispoziției art.1, raportat la art.31 din Legea 85/2006, orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă mai mare de 10.000lei poate cere deschiderea procedurii insolvenței debitorului său prezumat a fi în insolvență.
În speță, s-a probat că debitorul se află în stare de insolvență, iar creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată din titlurile executorii aflate la dosar.
În consecință instanța a admis cererea creditorului și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitorului.
Debitoarea SC " Agro" SRL Had eclarat recurs împotriva sentinței civile nr.497/F/10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic pentru următoarele motive:
1. Judecătorul sindic are obligația să verifice calitatea părților. Astfel, se invocă lipsa calității procesuale active a creditoarei reprezentată prin. Creditoarea a intrat în lichidare la data de 12.12.2006 așa cum rezultă din certificatul constatator eliberat de
2. Societatea nu este în insolvență vădită/iminentă.
În dovedire, recurenta a depus: adresa nr.5544/27.01.2009 emisă de I, sentința civilă nr.1519/23.05.2006 pronunțată de Tribunalul Iași, decizia civilă nr.635/13.11.2006 a Curții de APEL IAȘI, încheierea nr.7344/19.12.2006 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași, încheierea pronunțată la data de 2.02.2009 de Curtea de APEL IAȘI (dosar nr-).
Intimata SC "" SRL Iad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Susține intimata că administratorului statutar nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că poate reprezenta societatea.
Pe fondul cauzei, intimata susține, în esență, că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.3 pct.1 lit. a din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie instanța de control judiciar constată următoarele:
Deși recurenta a invocat lipsa calității procesuale active a creditoarei, curtea constată că față de argumentele invocate se invocă, de fapt, excepția lipsei calității de reprezentant a creditoarei SC "" SRL a numitului, aspect statuat prin încheierea de ședință din 16 martie 2009.
Prin sentința civilă nr.1519/23.05.2006 pronunțată de Tribunalul Iași (dosar nr.5957/2006) s-a constatat dizolvarea de drept a SC "" SRL în temeiul art.237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 republicată, hotărâre menținută prin decizia nr.635/13.12.2006 a Curții de APEL IAȘI.
Prin încheierea nr.7344/19.12.2006 (dosar nr.67961/2006) pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iașis -a numit lichidator al creditoarei SC "" SRL - numita -, încheiere ce nu a fost recurată.
Rezultă că la data promovării cererii creditoarea putea fi reprezentată numai de lichidatorul numit în temeiul Legii nr.31/1990 republicată, dreptul acestuia de a sta în judecată în numele societății fiind prevăzut de dispozițiile art.255 alin.1 lit. a din actul normativ invocat.
Pentru aceste considerente curtea va înlătura apărările intimatei cu privire la calitatea fostului administrator de a reprezenta societatea.
Constatându-se a fi întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant fostului administrator al creditoarei, curtea nu va mai analiza criticile formulate de recurentă cu privire la fondul cauzei.
În temeiul art.312 Cod procedură civilă curtea va admite recursul și va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC " Agro" SRL.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC " Agro" SRL H împotriva sentinței civile nr.497/F/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o casează în tot.
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a numitului a creditoarei SC "" SRL I și în consecință:
Respinge cererea formulată de creditoarea SC "" SRL I privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " Agro" SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
20.2009.-
2 ex.-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Geta Sandu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|