Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 99/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 99/2010
Ședința publică din data de 19.01.2010
Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 2: Idriceanu Claudia
JUDECĂTOR 3: Pușcașu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea - SRL T prin și, împotriva sentinței comerciale nr. 3545 din 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: - LEASING SA ). - LEASING, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii.
La apelul nominal se prezintă recurentul și avocat în reprezentarea intereselor recurenților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care, reprezentantul recurenților depune la dosar un înscris din partea intimatei LEASING SA, prin care aceasta arată că renunță la judecată, motivând faptul că s-a recuperat întreaga creanță.
Arată că nu mai are cereri în probațiune.
Curtea, după deliberare, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței comerciale atacate, și rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca vădit neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în fața instanței, solicită a se ține seama de faptul că s-a achitat întreaga creanță față de intimată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3545 din 14 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea - LEASING SA, cu sediul în B,--22,. 4, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea - SRL, cu sediul în T, str.-, jud.C, J-, CUI -.
S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței generale împotriva debitoarei - SRL și a desemnat în calitate de administrator judiciar care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006 precum și ridicarea dreptului de administrare a debitoarei.
S-a dispus desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților și comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 11 decembrie 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 30 decembrie 2009, data limită pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar la 13 ianuarie 2010 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 27 ianuarie 2010.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 25 noiembrie 2009, sala 249, ora 11.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, născută din încheierea între creditoare și debitoare a contractului de leasing financiar nr.17496/02.04.2007 (28-32) și a contractului de leasing financiar nr.18387/08.05.2007 ( 33- 38 ). Afirmația referitoare la schimbarea denumirii creditoarei din - Leasing SA în Leasing a fost probată prin depunerea certificatului de înregistrare mențiuni emis de ORC B și a încheierii nr. 84374 din 24.11.2008 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul București ( 9-10 ).
Raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv facturile de la filele 15-27, contractul de leasing financiar nr.17496/02.04.2007 (28-32) și contractul de leasing financiar nr.18387/08.05.2007 (33-38), precum și la împrejurarea că deși legal citată debitoarea nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada că nu se află în stare de insolvență, judecătorul sindic a constatat că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța de 14.904,95 lei solicitată de către creditoare este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 - respectiv 10.000 lei așa cum aceasta era reglementată la momentul introducerii acțiunii - 7 iulie 2009, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din facturile fiscale aflate la dosarul cauzei, scadența acestora fiind împlinită cu mai mult de 30 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit disp. art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.
La desemnarea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere ofertele de servicii depuse la dosarul cauzei de către practicienii în insolvență, colaborările profesionale anterioare cu doamna, precum și buna reputație de care doamna practician în insolvență se bucură în rândul colaboratorilor. Judecătorul sindic a avut în vedere și faptul că prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței creditoarea nu și-a manifestat opțiunea pentru desemnarea unui anumit practician, astfel încât alegerea acestuia a fost apanajul exclusiv al instanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea - SRL T solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca vădit neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în recurs în sumă de 1.500 lei, cheltuieli de transport în cuantum de 50 lei pentru fiecare termen de judecată, precum și taxa judiciară de timbru.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit art. 31 alin 1 din Legea nr. 85/2006 orice creditor care este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii reglementate de această lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență, în sensul definit la art. 3 pct 1 și la art 3 pct 12.
Art. 3 pct 11 din legea de mai sus menționată definește insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, prezumând-o ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Pentru a fi deschisă procedura insolvenței ca urmare a cererii unui creditor este necesar a fi întrunite trei cerințe: creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, și în cuantumul prevăzut de lege (art. 3 pct 12 și anume 30.000 lei); neplata datoriei să fie consecința stării de insolvență a debitorului; această situație a debitorului să dureze de cel puțin 30 de zile.
Un prim motiv de recurs constă în faptul că, creanțele pretinse de creditoare sunt stinse prin plată. Astfel, deși creditorul pretinde că debitoarea are o creanță de 14904,95 ron compusă din contravaloarea ratelor de leasing și penalități, această sumă a fost achitată integral pe seama creditoarei anterior pronunțării hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.
Totodată, debitoarea arată că nu se află în insolvență deoarece deține fonduri suficiente pentru plata datoriilor așa cum rezultă din extrasele de cont prezentate aceasta deține lichidități pentru plata tuturor datoriilor exigibile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
Potrivit art. 3 pct 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Din definiția legală menționată se poate lesne observa că una dintre caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești din patrimoniul debitorului. Așadar, insolvența nu se caracterizează prin existența unui pasiv patrimoniale mai mare decât activul patrimonial ci, printr-o lipsă a fondurilor bănești necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile.
Insuficiența fondurilor bănești este efectul stării patrimoniului debitorului care face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Din actele depuse cu ocazia soluționării recursului rezultă că debitorul nu se află în insolvență deoarece acesta deține suficiente lichidități pentru plata datoriilor exigibile.
Pe de altă parte, creanța pretinsă de către creditoare a fost stinsă prin plată anterior pronunțării hotărârii judecătorului sindic iar "creditorul îndreptățit" să solicite deschiderea procedurii a confirmat această realitate cu ocazia soluționării recursului formulând și o cerere de renunțare la judecată în care arată că și-a recuperat întreaga creanță.
Una din condițiile esențiale de admitere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței unui debitor este ca aceasta să întrunească condițiile impuse de prevederile art. 31 raportat la art. 3 pct 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 în sensul existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantumul prevăzut de lege, neplata datoriei să fie consecința stării de insolvență iar această situație a debitorului să dureze de cel puțin 30 de zile.
În raport de faptul că, debitorul a achitat creanța pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii anterior pronunțării acesteia duce la concluzia că în speță cerința existenței creanței cu caracterele impuse de textul de lege sus menționat nu este îndeplinită după cum nu sunt îndeplinite nici celelalte două condiții respectiv existența stării de insolvență a debitorului și obligația ca aceasta să existe de cel puțin 30 de zile.
Recursul a fost motivat prin invocarea împrejurării că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este lipsită de temei legal întrucât la data pronunțării acesteia creanța care făcea obiectul cererii introductive era achitată integral astfel că lipsea unul din elementele esențial necesar pentru deschiderea procedurii.
În probațiune în fața instanței de recurs recurenta a prezentat extrasul de cont intermediar din care rezultă că în perioada 1 iulie 2009-22 octombrie 2009 achitat integral întreaga creanță solicitată de creditoare.
La rândul său creditoarea LEASING a depus un înscris prin care a solicitat să se constate că debitoarea - SRL a achitat integral suma care reprezenta creanța în baza căreia s-a solicitat deschiderea procedurii.
Potrivit dispozițiilor art.33 din legea privind procedura insolvenței pentru deschiderea procedurii insolvenței este necesară constatarea îndeplinirii a două condiții respectiv constatarea stării de insolvență și existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei peste valoarea prag.
Înscrisurile prezentate în fața instanței de recurs procedură compatibilă cu această etapă procesuală potrivit dispozițiilor art.305 pr.civ. relevă că la data deschiderii procedurii 14 octombrie 2009 creanța de care înțelegea să se prevaleze în promovarea cererii creditoarea LEASING era integral achitată.
Constatând că una din condițiile esențiale instituite de legiuitor pentru deschiderea procedurii nu era îndeplinită la data deschiderii procedurii apreciază ca fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. astfel că va admite recursul declarat în cauză iar în rejudecarea cererii reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 coroborat cu art.1 și 3 din Legea nr.85/2006 Curtea va respinge cererea de deschidere a procedurii formulată de creditoarea LEASING SA împotriva debitoarei - SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea - SRL T prin administratorii statutari și împotriva sentinței comerciale nr. 3545 din 14.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea creditoarei - LEASING SA B de deschidere a procedurii insolvenței generale împotriva debitoarei - SRL
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
8 ex./21.01.2010
Jud.fond.-
Președinte:Andrei Axente IrinelJudecători:Andrei Axente Irinel, Idriceanu Claudia, Pușcașu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|