ICCJ. Decizia nr. 2380/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2380/2004
Dosar nr. 394/2002
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Secţia comercială a Tribunalului Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 592/C, pronunţată la 29 august 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei SC A.P.P.S. SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bd. C.I., nr. 95, judeţul Mehedinţi şi în parte acţiunea conexă a reclamantei SC E.N.C. SA cu sediul în Bucureşti, sectorul 1.
S-a constatat că voinţa reală a părţilor la încheierea contractului nr. 661, încheiat, la 6 iunie 1995, între SC A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu-Severin şi sucursala Rovinari a SC E.N.C. SA Bucureşti, a fost dispus ca, la art. 8, să se prevadă o penalitate, de 0,4% pe zi de întârziere, la întreaga sumă datorată şi nu de 0,4% din aceasta.
SC E.N.C. SA Bucureşti a fost obligată, faţă de SC A.P.P.S. SRL, la 123.069.486 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor de care a beneficiat sucursala Halânga a SC E.N.C. SA Bucureşti, plus 168.623.527 lei, reprezentând penalităţi de întârziere la această sumă, precum şi la 488.894.512 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor de care a beneficiat sucursala Rovinari a aceleiaşi societăţi (preluată de sucursala Halânga) plus 1.013.112.029 lei penalităţi de întârziere la această sumă.
SC E.N.C. SA Bucureşti a mai fost obligată la 46.631.995 lei cheltuieli de judecată faţă de SC A.P.P.S. SRL.
Hotărârea reprezintă soluţia dată de instanţă în urma judecării a două acţiuni conexate.
Prin prima acţiune, SC A.P.P.S. SRL a cerut obligarea SC E.N.C. SA Halânga, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să respecte prevederile contractului încheiat la 6 iunie 1995, prin revenirea la solicitarea a două posturi de pază, solicitare făcută cu nerespectarea prevederilor contractuale.
La 16 noiembrie 1998, acţiunea a fost precizată în sensul că s-a cerut, pe calea dreptului comun, obligarea pârâtei la plata sumei de 318.012.564 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de pârâtă la 15 decembrie 1998.
La 10 ianuarie 2000, reclamanta îşi precizează din nou acţiunea, cerând obligarea pârâtei la 150.000.000 lei contravaloarea serviciilor prestate pentru SC E.N.C. SA Halânga şi la 450.000.000 lei contravaloarea serviciilor prestate pentru şantierul din Rovinari, preluat prin reorganizare de acesta, sumele urmând a fi reactualizate în raport cu indicele de inflaţie, la plata penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor comerciale aferente sumelor datorate.
În fine, prin concluziile scrise, depuse la 14 martie 2000, reclamanta şi-a precizat pretenţiile ca fiind în sumă de 4.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi a penalităţilor de întârziere, iar, prin cele depuse la 29 august 2000, susţine că suma datorată pentru prestaţiile efectuate se ridică la 611.963.998 lei, iar penalităţile datorate sunt în sumă de 3.368.036.002 lei.
Prin cea de a doua acţiune, formulată la 27 martie 2000, SC E.N.C. SA Bucureşti a chemat în judecată SC A.P.P.S. SRL, pentru a se dispune anularea clauzei inserate în contract, la art. 8, privind penalităţile de întârziere, susţinând că s-a stabilit întreaga sumă a debitului restant.
La 29 august 2000, reclamanta din această acţiune îşi precizează pretenţiile, solicitând, în principal, anularea clauzei penale, iar în subsidiar, interpretarea ei, în sensul că voinţa reală a părţilor constă în fixarea unei penalităţi de 0,4% pe zi de întârziere.
S-a reţinut de instanţă că SC A.P.P.S. SRL, pe baza contractelor nr. 620 din 22 decembrie 1998 şi nr. 661 din 6 iunie 1995, a prestat servicii de pază pentru sucursalele Halânga şi Rovinari ale SC E.N.C. SA Bucureşti, existând neînţelegeri cu privire la cuantumul şi calitatea serviciilor prestate, cum şi la interpretarea cauzei penale din contract.
Bazându-se pe raportul de expertiză depus la dosar şi pe interpretarea clauzelor contractuale, în sensul că s-a apreciat, ca nelegitim, refuzul de plată a unor servicii prestate în cadrul a două posturi de pază abuziv desfiinţate de beneficiara prestaţiilor şi interpretarea corectă a clauzei penale constă în stipularea unei penalităţi de 0,4% pe zi de întârziere, nelimitată la cuantumul debitului, prima instanţă a pronunţat sentinţa mai sus amintită.
Judecând apelurile declarate de părţi, secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin Decizia nr. 1036, pronunţată la 29 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul SC E.N.C. SA, sucursala Drobeta Turnu-Severin, cu sediul în localitatea Halânga, judeţul Mehedinţi, şi a admis apelul SC A.P.P.S. SRL, schimbând în parte sentinţa şi admiţând în parte acţiunea precizată a acesteia şi cererea de majorare a penalităţilor de întârziere.
În consecinţă, SC E.N.C. SA a fost obligată la 611.963.998 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor efectuate şi la 1.671.220.906 lei penalităţi de întârziere, calculate până la 31 octombrie 2001.
Sentinţa a fost parţial menţinută cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale, care a fost intitulată acţiune conexă a SC E.N.C. SA Bucureşti şi cu privire la cheltuielile de judecată acordate.
SC E.N.C. SA Bucureşti a fost obligată, prin decizie, la plata a 18.073.970 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Instanţa de apel a considerat, ca nefondate, criticile formulate de către SC E.N.C. SA Bucureşti, constând în greşita reţinere în calcul a sumelor cuvenite pentru prestaţiile legate de posturile desfiinţate, în ignorarea faptului că serviciile prestate au fost incomplete, precum şi în greşita calculare a penalităţilor datorate şi în nelimitarea lor la cuantumul debitului.
Plecând de la faptul că a fost interpretat corect contractul cu privire la clauza penală, considerând că aceasta este în cuantum de 0,4% pe fiecare zi de întârziere, calculată la întreaga sumă a debitului restant, dar apreciind că, potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., este admisibilă cererea de acordare în apel a despăgubirilor ivite după pronunţarea sentinţei, instanţa de apel a pronunţat Decizia menţionată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi.
SC A.P.P.S. SRL a criticat ambele hotărâri pentru greşita interpretare a contractului şi stabilirea unui cuantum al penalităţilor la 0,4% pe zi de întârziere, în loc de 0,4% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere, aşa cum s-a prevăzut în contract şi cum a recunoscut partea adversă prin actele încheiate.
SC E.N.C. SA Bucureşti a criticat hotărârea atacată, pentru faptul că nu s-a pronunţat cu privire la cererea de anulare a art. 8 din contract, referitor la clauza penală, pentru ignorarea faptului că refuzul de plată a două facturi se întemeiază pe neefectuarea prestaţiilor la care se referă şi nu pe nerespectarea termenului de preaviz, pentru nelimitarea penalităţilor la cuantumul debitului, aşa cum prevedea Legea nr. 76/1992, în vigoare, la data încheierii contractului şi pentru interpretarea greşită a expertizei, în sensul că s-a considerat eronat că suma de 300.000.000 lei, pentru care există un proces-verbal de compensare, excede sumelor în litigiu.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Se impune de la început a se observa că recursul este conceput de codul de procedură civilă ca o cale extraordinară de atac, ce poate fi promovată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Din coroborarea art. 3021 şi 304 C. proc. civ. se deduce faptul că această cale de atac poate fi promovată numai pentru motive de legalitate a hotărârii recurate, nu şi pentru cele care privesc temeinicia constatărilor instanţei.
Întrucât criticile formulate de SC A.P.P.S. SRL, precum şi cea de a doua critică invocată de SC E.N.C. SA, privesc aspecte ale temeiniciei hotărârii atacate, ele nu pot constitui motiv de reformare a acesteia, pe această cale.
O a doua observaţie, ce se impune, este aceea că recursul este o cale de atac ce nu are caracter devolutiv, urmărindu-se, pe această cale, a se efectua numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.
Ca atare, dacă s-ar da eficienţă prevederilor art. 306 C. proc. civ., considerându-se că prima şi cea de a treia critică formulate de SC E.N.C. SA se referă la încălcarea ordinii publice, vizând încălcări de prevederi legale cu acest caracter şi putând fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, urmează a se constata că ele sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.
Cu privire la nepronunţarea instanţelor în legătură cu nulitatea art. 8 din contract, susţinerea este greşită, atât sentinţa, cât şi Decizia ocupându-se în detaliu de acest aspect, iar hotărârile pronunţate sunt rezultatul acestor argumentări.
Cu privire la limitarea penalităţilor, potrivit prevederilor Legii nr. 76/1992, se constată faptul că prevederile art. 7 din această lege nu conţin o normă care ocroteşte un interes public, prin ea ocrotindu-se interesul uneia din părţile contractante, care este ferită în acest mod de abuzul celeilalte părţi.
Instituirea unei modalităţi de ocrotire a uneia dintre părţile contractante, nu împiedică libertatea părţilor de a stabili clauzele contractuale şi nici nu obligă pe beneficiarul ocrotirii de a se folosi de aceasta, întrucât numai generalizarea practicii este contrară unui interes public.
În consecinţă, se impune a se constata caracterul dispozitiv al menţionatei norme şi faţă de prevederile contractuale stabilite de părţi, urmare a inconsistenţei criticii formulate.
Ca urmare, neexistând şi alte motive de reformare a hotărârii atacate, posibil a fi ridicate din oficiu de către instanţă, recursurile declarate în cauză urmează a-i fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta-pârâtă SC A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu-Severin şi de pârâta-reclamantă SC E.N.C. SA ca nefondate, împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2471/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 234/2004. Comercial → |
|---|
