Leasing. Autoturism. Achitare avans. Predarea bunului. Inexistenţa ofertei. Nerespectarea procedurilor premergătoare încheierii contractului. Retumarea autoturismului. Obligaţia restituirii avansului

Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că între părţile din dosar nu a existat ofertă şi nici nu s-au respectat procedurile premergătoare încheierii unui contract de leasing în care, de regulă, transmiterea bunului are loc după încheierea şi semnarea contractului.

Din cuprinsul adresei din dosarul de fond rezultă că societatea pârâtă dorea să dea curs solicitării reclamantului pentru restituirea avansului, dar ulterior şi-a schimbat poziţia, ceea ce denotă că ambele părţi au fost de acord cu faptul că nu s-a încheiat vreun contract, iar după returnarea autoturismului trebuia restituit avansul.

(Secţia comercială, decizia nr. 5775 din 16 decembrie 2004)

- Extras -

Prin acţiunea înregistrată la 17 septembrie 2003, reclamantul D.l. a chemat în judecată pe pârâta SC

I.L. SA Bucureşti pentru a fi obligată la restituirea sumei de 2.445 Euro în echivalent lei la momentul efectuării plăţii, cu dobânzi şi cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că în urma negocierilor purtate cu societatea pârâtă a achitat acesteia suma de 78.002.400 lei (echivalentul a 2.445 Euro) reprezentând avansul pentru un autoturism marca Hunday Accent, dar contractul de leasing pentru achiziţionarea autoturismului nu s-a mai încheiat şi solicită restituirea sumei achitate.

Prin sentinţa civilă nr. 2063 din 15 octombrie 2003, Judecătoria Medgidia a admis în parte acţiunea reclamantei D.I., iar pârâta S.C. I.L. SA Bucureşti a fost obligată să-i plătească suma de 72.002.400 lei cu titlu de plată nedatorată, plus 5.456.000 lei cheltuieli de judecată, fiind respins capătul de cerere pentru plata dobânzii legale.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, iar prin decizia nr. 178 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis apelul formulat de SC I.L. SA Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa atacată şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Totodată, s-a luat act de renunţarea la judecata apelului formulat de reclamantul D.l.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de avans nu poate fi primită, deoarece a fost o plată datorată în executarea contractului de leasing, iar restituirea autoturismului după ce acesta a fost avariat nu prezintă relevanţă deoarece, conform art. 10 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 51/1997 utilizatorul îşi asumă totalitatea obligaţiilor ce decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşi.

împotriva acestei decizii a formulat recurs D.l. susţinând următoarele:

- în mod greşit instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de leasing, la dosar nefiind

depus un asemenea contract (art. 304 pct. 8 C. pr. civ.);

- chiar dacă s-ar primi punctul de vedere potrivit căruia nu era necesar un înscris pentru dovedirea convenţiei, în speţă nu a existat nici măcar o ofertă adresată reclamantului, fiind încălcate dispoziţiile legale ce reglementează contractul de leasing (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).

Recursul este fondat.

Din actele dosarului rezultă că la 4 octombrie 2002, pârâta SC I.L. SA Bucureşti a comunicat societăţii comerciale C.l. SRL Constanţa o ofertă generală privind finanţarea achiziţiilor de bunuri în sistem leasing pentru încheierea unui contract operaţional, conform informaţiilor ataşate ce se refereau la un autoturism marca Hunday Accent la preţul de 7.250 Euro, cu caracteristicile enumerate în documentaţia respectivă.

După achitarea unei părţi din avans în sumă de 72.002.400 lei (echivalentul a 2.455 Euro), autoturismul a fost predat lui D.l. în calitatea sa de director de vânzări la SC C.l. SRL, urmând ca părţile să încheie contractul după ce reclamantul ar fi ajuns la sediul pârâtei din Bucureşti.

La data de 26 octombrie 2002, reclamantul, aflat la volanul autoturismului Hunday Accent, a fost implicat într-un accident în care autoturismul a fost avariat, iar contractul dintre părţi nu a mai fost încheiat.

întrucât automobilul în discuţie a fost returnat societăţii pârâte, reclamantul D.l. a formulat acţiunea de faţă, prin care a solicitat pârâtei restituirea avansului încasat necuvenit, acţiune respinsă de instanţa de apel.

Prima critică formulată de recurent se referă la temeinicia deciziei atacate, în sensul că instanţa a interpretat greşit probele şi a ajuns la concluzia că între părţi s-a încheiat contractul de leasing, chiar dacă nu s-a semnat un asemenea înscris.

într-adevăr, aşa cum s-a arătat, oferta pentru cumpărarea autoturismului a fost adresată SC C.l. SRL din Constanţa şi nu reclamantului D.I., acesta achitând doar avansul şi primind autoturismul în

calitatea sa de director de vânzări, între părţi nefiind perfectat contractul de leasing cu eventuale drepturi şi obligaţii decurgând din cuprinsul acestuia.

Din acest punct de vedere, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că între părţile din dosar nu a existat ofertă şi nici nu s-au respectat procedurile premergătoare încheierii unui contract de leasing în care, de regulă, transmiterea bunului are loc după încheierea şi semnarea contractului.

De altfel, chiar atitudinea societăţii pârâte conduce la această concluzie deoarece, după ce s-a returnat autoturismul, la încercarea de conciliere a reclamantului, a recunoscut implicit că datorează avansul primit.

Astfel, din cuprinsul adresei din dosarul de fond rezultă că societatea pârâtă dorea să dea curs solicitării reclamantului pentru restituirea avansului,

dar ulterior şi-a schimbat poziţia, ceea ce denotă că ambele părţi au fost de acord cu faptul că nu s-a încheiat vreun contract, iar după returnarea autoturismului trebuia restituit avansul.

Ca atare, decizia curţii este netemeinică, fiind pronunţată cu nesocotirea tuturor acestor dovezi, urmând să se admită recursul şi decizia atacată să fie modificată în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. pr. civ., în sensul respingerii apelului pârâtei SC I.L. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2063 din 15 octombrie 2003 a Judecătoriei Medgidia care se menţine în totalitate.

în conformitate cu prevederile art. 274 C. pr. civ., intimata a fost obligată la plata sumei de 3.301.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs care a reprezentat taxa judiciară de timbru achitată cu ordinul de plată din 25 noiembrie 2004.

- Extras -

Prin acţiunea înregistrată la 9 aprilie 2003, reclamanta SC P.C. SRL Câmpulung, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Câmpulung pentru ca, în temeiul art. 111 C. pr. civ., să se constate că societatea reclamantă este proprietara imobilului compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 2465,21 mp din Câmpulung şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Leasing. Autoturism. Achitare avans. Predarea bunului. Inexistenţa ofertei. Nerespectarea procedurilor premergătoare încheierii contractului. Retumarea autoturismului. Obligaţia restituirii avansului