ICCJ. Decizia nr. 3645/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3645/2005
Dosar nr. 10120/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E. SA, sucursala D.F.E.E. Deva, a solicitat obligarea pârâtei C.N.H. SA – E.M.L. la plata sumei de 222.298.196 lei majorări de întârziere pentru facturile achitate cu întârziere.
Motivându-şi cererea, reclamanta arată că a furnizat energie electrică pârâtei, în baza contractului dintre părţi dar pârâta a achitat cu întârziere facturile emise pe perioada 31 august 2000 – 30 septembrie 2000, astfel încât s-au calculat majorări de întârziere.
Judecătoria Petroşani, prin sentinţa civilă nr. 1021 din 10 martie 2004 a admis acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 222.298.196 lei majorări de întârziere pentru perioada 31 august 2000 – 30 septembrie 2000 şi 40.558.770 lei majorări de întârziere calculate pentru achitarea cu întârziere a facturii din 31 august 2000.
A fost obligată pârâta la 15.258.050 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice; reclamanta şi-a exercitat obligaţiile, pe când pârâta a întârziat plata.
Debitoarea a propus şi reclamanta a acceptat ca modalitate de plată compensarea care însă nu influenţează penalităţile care au un regim distinct şi autonom.
S-a mai reţinut că acţiunea nu este prescrisă, în raport de recomandata din 29 august 2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că acţiunea este prematură nefiind respectată procedura concilierii.
De asemenea, este criticată sentinţa pretinzându-se că, odată încheiată procedura de compensare între părţi, toate pretenţiile reciproce s-au stins.
Curtea de Apel Alba, prin Decizia civilă nr. 198 din 18 iunie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea reclamantei obligând-o pe aceasta la 7.306.639 lei cheltuieli de judecată către pârâtă reţinând că între părţi a avut loc o compensare totală a datoriilor incluzând şi penalităţile.
Cum din cuprinsul înscrisului constatator al compensării nu rezultă nici o clauză referitoare la plata penalităţilor, interpretarea dată este aceea că părţile au înţeles să compenseze în totalitate întregul debit.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în mod greşit s-a considerat compensarea ca fiind totală, adică incluzând şi penalităţile; recurenta arată că este o compensare convenţională şi în ordinele de compensare nu sunt cuprinse decât valorile facturilor şi nu se face vorbire despre nici o exonerare de la plata majorărilor.
Cu privire la art. 17 pct. 2 din contract recurenta precizează că nu a procedat la întreruperea furnizării energiei electrice după 15 zile de la aplicarea majorărilor pentru că acesta este un drept al furnizorului şi nu o obligaţie şi nu exista interes economic pentru o asemenea variantă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Între părţi a intervenit compensarea convenţională a datoriilor.
Dacă această compensare nu ar fi fost totală părţile ar fi menţionat în ordinul de compensare din 19 septembrie 2000 ce se mai datorează, cu ce titlu şi că se face o compensare parţială.
Ori, astfel cum reţine instanţa de apel, facturile care au făcut obiectul compensării au fost înregistrate la reclamantă odată cu procesul-verbal de compensare, ceea ce arată că pârâta nu este în culpă pentru întârzierea cu care s-a făcut compensarea.
Aceeaşi situaţie rezultă şi adresa din 20 august 2003, din dosarul de fond, prin care se subliniază de către pârâtă că plata facturilor se face prin compensare iar acceptul pârâtei a fost comunicat în timp util, astfel că întârzierea finalizării compensărilor nu se datorează pârâtei.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs se va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SA, sucursala D.F.E.E. Deva, împotriva deciziei nr. 198/ A din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3503/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3756/2005. Comercial → |
|---|
