ICCJ. Decizia nr. 3837/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3837/2005
Dosar nr. 560/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 noiembrie 1998, reclamanta SC A. SA Costeşti, a chemat în judecată SC A.I. SRL Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să oblige pârâta la plata sumei de 133.750.155 lei, cu titlu de preţ neachitat şi la daune în completare echivalente cu dobânda aferentă sumelor depuse în depozite la bănci.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat neachitarea unui număr de 5 facturi, în valoarea menţionată, dintr-un număr de 8 facturi emise de către aceasta pentru încasarea de la pârâtă a preţului mărfurilor livrate acesteia.
Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate că reclamanta s-a obligat, printr-un proces verbal de compensare, să livreze acesteia produse până la concurenţa sumei de 200.000.000 lei.
Reclamanta şi-a îndeplinit în parte obligaţia, livrând produse doar în valoare de 133.750.155 lei.
În consecinţă, pârâta-reclamantă reconvenţională a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţională la plata diferenţei de 66.249.845 lei actualizată cu rata inflaţiei, la data executării efective.
Prin sentinţa nr. 6795 din 27 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea principală şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 133.750.155 lei, cu titlu de preţ neachitat şi 435.356.250 lei daune aferente perioadei 1 aprilie 1997 – 20 martie 2000.
Prin aceeaşi hotărâre, cererea reconvenţională a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a achitat preţul mărfurilor livrate de reclamantă, în cuantumul arătat, iar procesul verbal de compensare nu este operant, acesta fiind anulat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 8 din 5 februarie 2003,
- a admis apelul declarat de pârâta SC A.I. SRL Bucureşti, împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 19.360.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond;
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate;
- a respins, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată în apel a apelantei-pârâte;
- a luat act că pârâta a renunţat la judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 6 aprilie 2001, privind îndreptarea erorii materiale cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, cu referire la nerealizarea în fapt a compensării trilaterale, primirea mărfii de la reclamantă şi neachitarea, în parte, a preţului acesteia.
Sunt însă întemeiate criticile privind cheltuielile de judecată, acestea, din eroare, fiind acordate într-un cuantum mai mare decât cel pe care actele dosarului îl confirmă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit s-a apreciat cu privire la procesul verbal de compensare, fără a se cerceta dacă există dovezi în sensul anulării legale a acestuia.
Daunele au fost greşit calculate prin aplicarea procentului de penalitate echivalând cu majorările calculate şi pretinse de M.F.P., pentru neplata obligaţiilor fiscale.
Totodată, reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între neplata obligaţiilor fiscale şi pretinsa datorie a pârâtei către aceasta.
S-a mai susţinut că în mod greşit cererea reconvenţională a fost respinsă, cu referire la împrejurarea preluării necenzurate a inoperabilităţii procesului verbal de compensare, anulat numai de către una din părţile acestuia.
În fine, în mod greşit a fost invalidat raportul de expertiză, atâta timp cât expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanţă.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul respingerii cererii principale şi admiterii cererii reconvenţionale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru a hotărî în sensul arătat, prima instanţă a avut în vedere concluziile raportului de expertiză S.I. (dosarul de fond).
Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
Ca atare, hotărârea primei instanţe, întemeiată, între altele, pe concluziile raportului de expertiză, este temeinică şi legală.
În consecinţă, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul criticilor referitoare la calculul greşit al daunelor.
Cu privire la inoperabilitatea procesului verbal de compensare instanţa a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, cu referire la desocotirea dintre pârâtă şi SC A. SA Codlea, cu ocazia divizării, aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub aspectul acestor critici.
Invalidarea raportului de expertiză efectuat în apel, urmare neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 201 C. proc. civ., este corespunzător motivată, aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub aspectul acestor din urmă critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 8 din 5 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3756/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3860/2005. Comercial → |
|---|
