ICCJ. Decizia nr. 530/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 22 ianuarie 2004, reclamanta SC P.L. SRL Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 11.425 dolari S.U.A. cu titlu de daune, plus dobânzile legale, în situația în care nu poate restitui bunurile aflate în posesia pârâtei R. identificate în facturile din 18 iunie 2003 și 20 iunie 2003.
Tribunalul Cluj, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 794/ C din 16 martie 2004, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Respinge acțiunea reconvențională formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut din probele existente la dosar că reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală asumată prin contractul de vânzare nr. 1 - 31 din 29 septembrie 2003, aceea de predare a bunurilor, în timp ce pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă, aceea de plată a prețului la scadența stabilită, astfel că pactul comisoriu de gradul IV inserat în contractul de vânzare operează, convenția fiind desființată de plin drept de la momentul ajungerii la scadență a obligației neexecutate, conform art. 7.3 din contract.
în ce privește acțiunea reconvențională, instanța a apreciat că este nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada achitării acestui avans de 9.767 dolari S.U.A. solicitat prin acțiune, iar, pe cale de consecință nici cererea care vizează recunoașterea unui drept de retenție asupra bunurilor achiziționate de la reclamantă nu este fondată întrucât în speță vânzătorul nu datorează pârâtei nici o sumă de bani.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca insuficient timbrat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 415 din 15 iulie 2004.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC A.A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât apelanta a achitat diferența taxei de timbru stabilită de instanță, că apelul a fost timbrat, de altfel, anticipat, așa cum a stabilit instanța și a comunicat în scris apelantei, iar în timpul procesului nu au apărut elemente care să determine o valoare mai mare a taxei de timbru așa cum prevede art. 20 din Legea nr. 146/1995, iar în ale treilea rând, susține recurenta, apelul nu trebuia anulat în întregime ca netimbrat, ci judecat cel puțin în limitele taxei plătite, respectiv apelul cu privire la soluția dată în cererea reconvențională, care a fost timbrată în întregime, trebuia judecat.
în consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecarea apelului.
Recursul este nefondat:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi casată prin recursul declarat de pârâtă.
La termenul de judecată din 17 iunie 2004, instanța de apel, constatând că din eroare s-a calculat greșit taxa judiciară de timbru, a pus în vedere reprezentantei apelantei, avocat S.S.E. să o completeze cu suma de 23.546.530 lei și 50.000 lei timbru judiciar, și amână judecarea cauzei, pe acest motiv, la data de 15 iulie 2004, ora 8,00.
Instanța de apel luând cauza în dezbateri a constatat că apelanta nu s-a conformat obligației legale de a completa taxele de timbru conform încheierii din 17 iunie 2004, a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, a decis anularea ca insuficient timbrat a apelului declarat de SC A.A. SRL București.
După dezbateri și după pronunțarea acestei hotărâri, apelanta a depus la dosar timbru judiciar mobil de 50.000 lei și chitanța nr. 672009495 din 15 iulie 2004 de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 22.346.530 lei.
Critica recurentei că apelul trebuia judecat în limitele taxei plătite, cu privire la soluția dată în cererea reconvențională, care a fost timbrat în întregime, este neîntemeiată întrucât instanța de apel ca instanță de control judiciar exercită o judecată unitară a cauzei.
De asemenea, neîntemeiată este și critica recurentei aduse deciziei atacate că diferența de taxă judiciară de timbru nu a fost justificată și nici comunicată în scris, apelantei, pentru ca aceasta să o poată contesta, întrucât apelanta, la termenul de judecată din 15 iulie 2004 a fost reprezentată prin apărător, care a luat la cunoștință obligația de a completa taxa judiciară de timbru, fapt ce s-a concretizat prin depunerea acestor dovezi de timbrare, la dosar, dar după dezbateri și pronunțarea hotărârii de către instanța de apel.
Pentru cele ce preced, Curtea a respins recursul pârâtei SC A.A. SRL, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 526/2005. Comercial → |
|---|
