ICCJ. Decizia nr. 38/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.38/2006
Dosar nr. 9625/2004
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 15 octombrie 2003, reclamanta SC C.E. SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL Bucureşti, să oblige pârâta la plata sumei de 318.567.736 lei din care 285.177.263 lei reprezentând contravaloarea muncii prestate de reclamantă pe perioada anilor 2002 conform contractului şi pe prima jumătate a anului 2003 conform contractului şi 33.384.483 lei reprezentând penalităţi calculate conform clauzelor celor două contracte, cu cheltuieli de judecată.
La 6 noiembrie 2003 pârâta formulează cerere reconvenţională prin care solicită instanţei obligarea reclamantei-pârâte reconvenţionale la plata sumei de 1.017.249.515 lei, reprezentând prejudiciu cauzat de aceasta prin neexecutarea clauzelor contractului de prestări de servicii din 23 ianuarie 2002, prejudiciu compus din 398.880.847 lei reparaţii şi 618.368.668 lei chirie, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 686 din 29 ianuarie 2004 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti admite acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţională, obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de 310.735.466 lei, reprezentând diferenţe facturi neachitate în anii 2002 şi 2003 (279.227.405 lei) şi penalităţi pentru neachitarea la termen (31.508.061 lei), respinge cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante ca neîntemeiată, cu 51.697.464 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei-reclamante către reclamanta-pârâtă.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut, în baza raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că pârâta reclamantă datorează ca diferenţe de facturi neachitate în 2002 şi 2003 suma de 279.227.405 lei la care penalităţile contractuale sunt de 0,1 % pe zi de întârziere pentru sumele neachitate în termen de 15 zile de la data facturii dar maximum 10 %, conform art. 6 din contract, şi de 0,15 % pe zi de întârziere pentru sumele neachitate la termen, conform contractului, respectiv de 31.508.061 lei potrivit aceluiaşi raport de expertiză.
Mai reţine instanţa de fond că pârâta reclamantă este cea care nu şi-a executat obligaţiile contractuale şi că aceasta nu a făcut dovada neîndeplinirii obligaţiilor de mentenanţă de către reclamanta-pârâtă şi nu a probat nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins şi fapta culpabilă a reclamantei-pârâte care să fi condus între altele, la depozitarea utilajului defect într-un spaţiu pentru care s-a plătit chirie.
Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de pârâta reclamantă care a criticat-o sub aspectul respingerii cererii reconvenţionale.
Prin Decizia comercială nr. 348 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială admite excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei ridicată din oficiu faţă de valoarea obiectului cererii reconvenţionale, admite apelul apelantei pârâtă-reclamantă, anulează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reţinând pentru a decide astfel că, deşi judecătoria a fost legal investită cu soluţionarea acţiunii principale faţă de valoarea obiectului dedus judecăţii, prin introducerea cererii reconvenţionale, a cărei valoare depăşeşte 1.000.000.000 lei, este atrasă competenţa materială absolută a tribunalului în soluţionarea cauzei, întrucât prorogarea legală de competenţă, prevăzută de art. 17 C. proc. civ., nu poate opera cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa materială absolută a instanţelor de judecată.
Nemulţumită de soluţie, reclamanta-pârâtă reconvenţională formulează recurs solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, recurenta reclamantă-pârâtă reconvenţională, susţine că cererea reconvenţională este o cerere incidentală, fără caracter accesoriu, care este deci de competenţa instanţei abilitate să judece cererea principală, conform art. 17 C. proc. civ., respectiv de competenţa, în speţă, a Judecătoriei sector 1 Bucureşti ca instanţă investită corect să judece cererea principală. Mai arată recurenta că nu numai dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., raportate la art. 137 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. sunt norme imperative, aşa cum a reţinut instanţa de apel, ci şi normele art. 17 C. proc. civ. invocate de recurentă au acelaşi caracter imperativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă reclamantă reconvenţională solicită respingerea recursului, arătând că, potrivit art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este considerată de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, aşa cum este cazul cauzei de faţă, astfel că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins.
În mod corect a stabilit instanţa de apel că dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. şi ale art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. sunt imperative, iar, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa judecătoriei investită legal cu cererea principală de a judeca cererea reconvenţională, datorită valorii de peste un miliard a obiectului acesteia, ea fiind deci de competenţa tribunalului, este de ordine publică excepţia putând fi invocată şi din oficiu, în orice etapă a procesului.
Chiar dacă art. 17 C. proc. civ. prevede că cererile accesorii şi incidentele sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, această prorogare legală de competenţă nu poate opera cu încălcarea normelor ce reglementează competenţa materială imperativă a instanţelor de judecată.
Astfel fiind, reţinându-se că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor de procedură evocate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 348 din 23 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 372/2006. Comercial → |
|---|
