ICCJ. Decizia nr. 372/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.372/2006
Dosar nou nr. 4129/1/2005
Dosar vechi nr. 929/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 1274/2003, reclamanta SC S. SA Slatina, a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC M.L. SRL, să pronunţe o hotărâre prin care să constate dreptul de proprietate asupra unei semiremorci, respectiv obligarea pârâtei să predea reclamantei documentele legale ce stau la baza preluării prin tradiţiune reală a deplinei proprietăţi şi posesii conform contractului de leasing, până la data de 27 februarie 2003.
Totodată, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3.770,77 euro, reprezentând rate pretinse şi încasate în plus, a sumei de 1.028.200.000 lei daune – interese, ca urmare a lipsei folosinţei semiremorcii de către reclamantă din vina pârâtei, executarea contractului de leasing şi în cazul imposibilităţii executării acestuia, rezoluţiunea sa cu obligarea pârâtei la plata sumei de 7.375 mărci germane încasată în plus de pârâtă, reactualizarea pe baza coeficientului de inflaţie şi obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie remorca.
Tribunalul Olt prin sentinţa nr. 711 din 26 octombrie 2004 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei privind peţitoriile: constatarea dreptului de proprietate asupra semiremorcii, obligarea pârâtei să predea reclamantei documentele ce stau la baza preluării prin tradiţiune reală şi obligarea pârâtei la 3.770,77 euro, rate pretinse şi încasate în plus, 1.028.200.000 lei daune interese, ca urmare a lipsei folosinţei semiremorcii.
S-a luat act de renunţarea la petitoriile 2.2 şi 2.3.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel reclamanta SC S. SA Slatina.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2005 a anulat ca netimbrat apelul reclamantei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta SC S. SA Slatina întemeiat pe motivul ce se poate încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel, prin hotărârea dată, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce preced.
Astfel, din actele dosarului şi examinând Decizia atacată prin prisma motivului de recurs sus-evocat, se constată că, în adevăr, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nulă întrucât la termenul de judecată de la 27 ianuarie 2005 procedura de citare apelantei – reclamante SC S. SA Slatina nu era legal îndeplinită aşa cum rezultă din dovada de citare a acestei părţi litigante aflată la dosar apel, procesul – verbal încheiat de agentul procedural înstrăinat cu înmânarea citaţiei necuprinzând datele prevăzute de art. 100 pct. 7 C. proc. civ., elemente prevăzute de art. 100 pct. 7 C. proc. civ., elemente prevăzute sub pedeapsa nulităţii conform alin. (3) al menţionatului text legal.
În consecinţă, pentru cele ce preced, Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa Decizia atacată şi o trimite cauza Curţii de Apel Craiova pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Slatina împotriva deciziei nr. 25 din 27 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 38/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 363/2006. Comercial → |
---|