ICCJ. Decizia nr. 405/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.405/2006
Dosar nou nr. 11903/1/2005
Dosar vechi nr. 2880/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P., a chemat în judecată pe pârâta SC A.N. SA Bucureşti să oblige pârâta la preluarea neîntârziată, pe bază de proces verbal de predare-primire, a apometrului instalat de reclamantă cu avizul tehnic al R.C.A.G. (actuala SC A.N. SA) şi să factureze pe viitor doar consumurile de apă rezultate din citirea acestuia; obligarea pârâtei la efectuarea modificărilor necesare în evidenţele sale contabile a sumelor facturate şi a penalităţilor aferente pentru perioada 2000-2003, sume stabilite cu încălcarea legii şi a clauzelor contractuale; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de un milion lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiilor de a face începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut în esenţă, că deşi între părţi s-a încheiat contract, iar reclamanta a montat un apometru cu avizul tehnic al R.G.A.B., pârâta refuză să-l preia pe bază de proces verbal de predare-primire şi să factureze consumurile potrivit indicilor acestui aparat. De asemenea, s-a susţinut că pârâta continuă să factureze sume neconforme cu realitatea pornind de la un sold pretins debit restant, de altfel, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 3215 din 5 martie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantei. A obligat pârâta să procedeze la preluarea pe bază de proces-verbal de predare-primire a apometrului instalat de reclamantă şi a respins capătul doi de cerere ca neîntemeiat. Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.068.000 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că potrivit clauzelor contractuale prevăzute în cap. V din contract privind stabilirea consumului, cantitatea de apă consumată se stabileşte prin citirea contorului montat pe branşament, iar în situaţia în care acesta nu există, consumul va fi stabilit pe baza normelor prevăzute în Ordinul nr. 29/1993 al M.L.P.A.T. pârâta urmând să monteze contor la populaţie, conform programului de contorizare. În acest sens, s-a reţinut şi acordul pârâtei.
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere acesta a fost respins cu motivarea că reclamanta nu a precizat contul contabil unde sumele sunt menţionate cu titlu de sold, penalităţile şi nici facturile care cuprind aceste sume.
Împotriva hotărârii de fond au declarat apel părţile şi prin Decizia nr. 294 din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a admis apelul reclamantei cu consecinţa anulării în parte a sentinţei apelate şi evocând fondul, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind daunele cominatorii. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Apelul pârâtei SC A.N. SA Bucureşti a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a analizat criticile sentinţei aduse de către reclamantă ce vizau modul greşit în care a fost respins cel de-al doilea capăt de cerere în condiţiile în care în mod nejustificat şi abuziv pârâta continua să factureze sume nedatorate, precum şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra celui de-al treilea capăt de cerere privind daunele cominatorii şi asupra cheltuielilor de judecată.
Principala critică adusă de către pârâtă a vizat greşita apreciere a situaţiei de fapt în sensul că instanţa de fond a ignorat faptul că apometrul în speţă este montat pe instalaţia interioară a blocului, astfel încât pârâta este în imposibilitate de a înregistra contoarele pasante neavând competenţa să o facă.
În privinţa apelului reclamantei s-a reţinut în considerentele deciziei astfel pronunţate că deşi în mod corect a fost respins capătul doi de cerere, motivarea instanţei de fond a fost deficitară în sensul că ar fi trebuie menţionat că solicitarea reclamantei ar fi contrară dispoziţiilor Legii nr. 82/1991 care prevede în mod expres modul în care se corectează eventualele greşeli constatate în contabilitate, iar cum acest atribut nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti şi capătul de cerere pentru daune cominatorii apare ca inadmisibil, reclamanta având o altă posibilitate, cea prevăzută de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. pentru a determina pârâta la executarea obligaţiei.
Cu privire la apelul pârâtei, instanţa de apel a reţinut că potrivit HG nr. 348/1993 R.G.A.B., predecesoarea pârâtei, avea obligaţia să asigure contorizarea cantităţilor livrate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta SC A.N. SA Bucureşti care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (8) şi (9) C. proc. civ. şi a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii.
Criticile formulate de recurentă sunt o reiterare a motivelor de apel şi vizează modul greşit în care cele două instanţe au apreciat situaţia de fapt precum şi interpretarea greşită a dispoziţiilor HG nr. 348/1992 şi a regulamentului de branşare şi utilizare a apei potabile în sistemul de alimentare cu apă al municipiului Bucureşti, respectiv H.C.G.M.B. nr. 108/1997.
În condiţiile în care situaţia de fapt nu mai poate fi supusă controlului judiciar în recurs, instanţa fiind ţinută a analiza criticile de nelegalitate invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că recursul astfel motivat este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor HG nr. 348/1993, R.G.A.B. predecesoarea SC A.N. SA Bucureşti avea obligaţia să monteze sisteme de măsurare prin care să asigure contorizarea cantităţilor de apă livrate în vederea facturării corecte la consumatori, obligaţie pe care nici R.G.A.B. şi nici SC A.N. SA Bucureşti nu a respectat-o. Conform art. 6 din acelaşi act normativ achiziţionarea şi montarea contoarelor pentru populaţie cade în sarcina distribuitorilor. Mai mult decât atât, consumatorii pot solicita în devans faţă de programul stabilit montarea contoarelor de apă, pe cheltuiala lor, urmând ca acestea să se deducă din obligaţia de plată a serviciilor prestate de distribuitor.
Ori, în speţă, s-a stabilit, inclusiv prin expertiza tehnică O.M., că reclamanta a montat apometrul ce respectă standardele metrologice, urmând ca pârâta să preia aparatul în conformitate cu care se vor stabili cantităţile de apă consumate, cantităţi ce vor sta la baza facturării consumului.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a interpretat dispoziţiile HG nr. 381/1993 stabilind judicios că pârâta este cea care nu şi-a respectat obligaţiile.
Împrejurarea că apometrul instalat de reclamantă a fost montat pe instalaţia interioară a imobilului este nerelevantă în condiţiile în care branşamentul imobilului face parte din „reţelele telescopice" iar HG nr. 1591/2002 nu distinge între branşamente. Pretinsa încălcare a prevederilor actului normativ menţionat subliniază doar definiţia branşamentului ca fiind partea din „reţeaua publică şi reţeaua interioară a unei incinte".
Ori, în speţă, fiind vorba de o reţea telescopică, deci o reţea publică, susţinerea recurentei că aceasta s-ar afla în administrarea abonatului este total nefondată.
Această susţinere este contrazisă şi de Ordinul nr. 29/N/1993 conform cărora „instalarea apometrului pe branşament să se facă în locuri accesibile pentru a putea fi citite atât de reprezentanţii distribuitorului, cât şi de cei ai consumatorului".
Înscrisul depus de recurentă, Hotărârea C.G.M.B. nr. 48 din 17 februarie 2005 cu privire la clarificarea în justiţie a statutului juridic al „reţelelor telescopice" nu este pertinent şi nici util cauzei, în condiţiile în care data emiterii acestuia este posterioară introducerii acţiunii în justiţie şi nu rezolvă fondul cauzei, acesta reprezentând practic un punct de vedere al unui municipalităţii neargumentat din punct de vedere legal, drept pentru care va fi înlăturat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.N. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 294 din 8 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 511/2006. Comercial → |
|---|
