ICCJ. Decizia nr. 433/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.433/2006
Dosar nou nr. 9599/1/2005
Dosar vechi nr. 2304/2005
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanţa reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să stabilească vecinătatea între două loturi şi punctele de frângere în conformitate cu criteriile HG nr. 834/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 17534 din 7 octombrie 2002 Judecătoria Constanţa a admis cererea şi a dispus grăniţuirea celor două suprafeţe de teren ale părţilor conform raportului de expertiză topografică efectuat de expertul numit în cauză pe punctele de frângere D.L., prima instanţă reţinând că linia de frângere este cea stabilită de expertiza topografică.
Împotriva acestei părţi au declarat apel ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 7/ COM din 13 mai 2003 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, s-au admis apelurile, a fost anulată sentinţa apelată şi cauza a fost reţinută la Tribunalul Constanţa pentru judecare în primă instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că acţiunea în grăniţuire reprezintă un act de comerţ ce imprimă cauzei natura comercială – împrejurare în raport de care instanţa competentă să soluţioneze fondul pricinii este tribunalul şi nu judecătoria.
Prin sentinţa nr. 7150/ COM din 16 septembrie 2004 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea aşa cum a fost formulată şi a dispus grăniţuirea celor două suprafeţe de teren conform raportului de expertiză realizat în cauză. În fundamentarea acestei soluţii instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză, constatând temeinicia acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC R.R. SA Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu neobservarea faptului că reclamanta nu a făcut dovada existenţei în patrimoniul său a nici unui drept real asupra terenului aferent activelor, astfel că acţiunea formulată nu îndeplineşte condiţiile art. 584 C. civ.;
- acţiunea reclamantei este lipsită de interes întrucât ea a fost întemeiată pe dispoziţiile HG nr. 834/1991 însă acest act normativ se aplică doar societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat şi nu reclamantei care este o persoană juridică cu capital integral privat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 67/ COM din 21 martie 2005, a respins apelul pârâtei, instanţa reţinând în esenţă că, pe de o parte, acţiunea în grăniţuire nu implică obligaţia reclamantului de a dovedi că este proprietarul terenului pentru care se solicită delimitarea hotarului faţă de terenul vecinului şi că, pe de altă parte, interesul reclamantei este justificat de faptul că pe terenul ocupat de aceasta sunt amplasate obiective şi capacităţi de producţie, dovedit fiind faptul că reclamanta avea acest teren în administrare dinainte de 1990, calitate care a îndreptăţit-o să formuleze o atare acţiune.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC R.R. SA Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt, în fapt, reiterări ale criticilor din apel şi vizează următoarele aspecte:
- instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără a legitima procesual reclamanta şi reţinând în mod eronat, ca intrat în puterea lucrului judecat, existenţa dreptului de administrare al reclamantei asupra terenului pe care se găsesc amplasate mijloacele sale fixe, în opinia recurentei pârâte reclamanta nefăcând dovada modalităţii prin care a dobândit un anumit drept real asupra terenului ce face obiectul litigiului de faţă, neaducând nici în faţa instanţei de fond nici în faţa celei de apel nici un mijloc de probă prin care să poată demonstra că ar fi dobândit un drept real asupra terenului prin lege sau hotărâre judecătorească;
- instanţa de apel a reţinut greşit existenţa interesului reclamantei în pronunţarea acţiunii în grăniţuire.
Curtea analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi dezvoltate.
În accepţiunea pe care legiuitorul o dă prin art. 584 C. civ., reţinută corect de instanţa de apel, acţiunea în grăniţuire constituie a o operaţiune de determinare, prin semne exterioare şi vizibile, a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe pentru a se delimita fondul asupra căruia poartă dreptul de folosinţă.
În considerarea caracterului său pur tehnic, grăniţuirea nu presupune existenţa, în sarcina reclamantului, a obligaţiei de a proba calitatea de proprietar al terenului, cum greşit susţine recurenta, fiind suficientă dovada posesiei şi a interesului unei atare cereri.
În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de identitate de obiect şi cauză între litigiile ce au făcut obiectul dosarelor menţionate prin Decizia nr. 105/2001 a Tribunalului Constanţa şi nr. 1241/C/2001 a Curţii de Apel Constanţa şi prezentul litigiu, la care instanţele fac referire în susţinerea legitimării procesuale active a reclamantei, se reţine că evocatele hotărâri poartă asupra valabilităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în numele recurentei pârâte cu privire la suprafaţa de 25294,75 m.p., suprafaţă ocupată de activele aflate în patrimoniul intimatei reclamante prin efectul HG nr. 1303 din 15 decembrie 1990 şi care a făcut obiectul acţiunii de grăniţuire în prezenta cauză.
Astfel, în mod legal şi temeinic instanţa de apel că pe terenul în suprafaţă de 25670,83 m.p. aflat în administrarea reclamantei din 1990, aceasta are amplasate obiective şi capacităţi de producţie, această împrejurare justificând şi interesul pe care reclamanta l-a avut în promovarea unei acţiuni în grăniţuire, pentru delimitarea limitelor celor două proprietăţi limitrofe şi pentru întocmirea procesului verbal de vecinătate.
În considerarea celor ce preced, Curtea constatând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat şi văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC M. SA Năvodari 200 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.R. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 67/ COM din 21 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante SC M. SA Năvodari 200 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 468/2006. Comercial → |
|---|
