ICCJ. Decizia nr. 457/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.457/2006

Dosar nou nr. 3053/1/2005

Dosar vechi nr. 656/2005

Şedinţa publică din 7 februarie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 mai 2002, reclamantul B.C.F. a chemat în judecată pe pârâtele: SC S. SRL Slatina, SC P. SA Slatina, SC I. SA Slatina, SC O.P. SA Slatina, SC A. SA Slatina, P.S. şi pe pârâtul C.D. pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de recepţie finală din 20 decembrie 2001 încheiat între reclamantă în calitate de investitor şi comisia de recepţie formată din reprezentanţi ai pârâtelor, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 1991 a cumpărat la preţul de 100.000 lei de la SC O.T.G.I. SRL spaţiul comercial situat în Slatina, devenind proprietarul acestuia, iar în perioada 1992 – 1998 în această calitate a efectuat lucrări de finisaje, tencuieli, I., etc., toate devizele avându-l ca titular, lucrările fiind executate conform autorizaţiei emisă de P.S., efectuându-se şi recepţia finală, aşa cum rezultă din procesul verbal din 16 noiembrie 2002.

Ulterior procesului verbal de recepţie finală din 16 noiembrie 2002, respectiv 20 decembrie 2001, a fost încheiat procesul verbal de recepţie finală în care apare ca titular al lucrărilor SC S. SRL Slatina emis în baza procesului verbal de recepţie preliminară din 10 ianuarie 1994.

Reclamantul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal din 20 decembrie 2001, obiectul acestuia nefiind valabil întrucât s-a încălcat condiţia existenţei obiectului unui act juridic deoarece nu s-au precizat lucrările care au fost efectuate iar valoarea de 3.800.000 lei actualizată la 450.000.000 lei este fictivă.

A mai arătat că titularul lucrărilor de finisaje nu este SC S. SRL ci reclamantul, ca proprietar al spaţiului, lipsind autorizaţia de construcţie, cauza procesului verbal de recepţie fiind ilicită şi imorală, încercându-se prejudicierea reclamantului-proprietar, totodată fiind încălcată şi dispoziţia art. 2 alin. (2) din regulamentul din 14 iunie 1994 aprobat prin HG nr. 273/1994 deoarece nici executantul şi nici proiectantul nu pot face parte din comisia de recepţie, aceştia având doar calitatea de invitaţi la recepţie, iar procesul verbal nu menţionează în baza cărui contract s-au efectuat pretinsele lucrări, ceea ce întăreşte caracterul fictiv al procesului verbal de recepţie finală.

Pârâtele SC S. SRL Slatina, SC O. SA Slatina, P.S., SC I. SA Slatina, SC O.P. SA Slatina şi pârâtul C.D. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă.

Judecătoria Slatina prin sentinţa civilă nr. 4583 din 19 iunie 2002 a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată pe considerentele că motivele invocate de acesta nu sunt întemeiate, neavând importanţă faptul că nu s-au indicat în baza cărui contract s-au efectuat lucrările recepţionate şi nici faptul că au participat la recepţie executantul şi proiectantul, atâta vreme cât aceştia au fost nominalizate chiar de beneficiarul SC S. SRL.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul B.C.F., iar prin Decizia nr. 1267 din 4 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 7062/2002 a fost admis apelul, s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza secţiei comerciale a Tribunalului Olt, apreciindu-se litigiul ca fiind de natură comercială, atâta vreme cât acesta se poartă pentru un spaţiu comercial.

Recursul declarat de pârâta SC S. SRL Slatina împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1317 din 14 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă în dosarul nr. 1545/CIV/2003 fiind respinsă cererea de revizuire formulată de SC S. SRL împotriva acestei decizii, respectiv prin Decizia nr. 3856 din 17 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă în dosarul nr. 2187/civ/2003.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială şi contencios administrativ.

Pârâta SC S. SRL Slatina a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul simulează proprietatea spaţiului în cauză printr-un act de vânzare-cumpărare nereal, fiind efectuate cercetări penale pentru fals şi uz de fals faţă de reclamant, SC S. SRL obţinând definitiv şi irevocabil evacuarea chiriaşilor din spaţiu.

Prin întâmpinarea formulată de SC O. SA Slatina a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată precizând că a executat spaţiul comercial situat în Slatina, lucrările fiind achitate de SC S. SRL cu suma de 2.170.029 lei şi B.C.F. cu suma de 352.117 lei conform situaţiei depusă la dosar.

SC I. SA Slatina a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece ca membru al comisiei de recepţie a constatat că recepţionarea spaţiului s-a efectuat în etapele obligatorii prevăzute de HG nr. 273/1994, cu beneficiar SC S. SRL.

SC O.P. SA prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii reclamantului deoarece în calitate de proiectant a participat la recepţie, iniţial cea preliminară din 10 ianuarie 1994 şi ulterior la cea finală din 20 decembrie 2001, la solicitarea SC S. SRL Slatina, recepţia făcându-se în conformitate cu dispoziţiile legale.

C.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei cu motivarea că în calitate de expert a constatat că investitorul SC S. SRL a respectat prevederile legale atât în ceea ce priveşte recepţia preliminară cât şi recepţia finală.

Prin sentinţa nr. 132 din 24 martie 2004 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi contencios administrativ s-a respins cererea formulată de reclamantul B.C.F. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Olt a reţinut că procesul verbal de recepţie finală a fost realizat în urma încheierii procesului verbal de recepţie preliminară din 10 ianuarie 1994, încât nu poate fi vorba de obiect sau cauză ilicită, proces verbal de recepţie preliminară pe numele SC S. SRL fiind semnat de B.C.F., însă a fost aplicată ştampila SC S. SRL, ceea ce conduce la concluzia că reclamantul a semnat în calitate de asociat al acestei societăţi, câtă vreme s-a făcut şi menţiunea că participanţii la această recepţie au fost B.C.F. şi S.D., având ca loc de muncă SC S. SRL.

S-a reţinut de instanţa de fond faptul că reclamantul ar fi putut cu ocazia întocmirii procesului verbal de recepţie preliminară să ridice obiecţiuni asupra adevăratului beneficiar, iar faptul că nu au fost menţionate în procesul verbal de recepţie finală lucrările executate, nu poate fi reţinut de instanţă deoarece în realitate se face trimitere la lucrările efectuate conform proiectului de execuţie emis de SC O.P. SA Slatina şi notei anexe la procesul verbal de recepţie preliminară.

Apelul declarat de reclamantul B.C.F., împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială prin Decizia nr. 438 din 10 noiembrie 2004.

În pronunţarea acestei ultime decizii instanţa de apel a reţinut că:

Procesul verbal de recepţie finală nu este nul absolut în sensul că nu precizează care sunt lucrările efectuate şi recepţionate prin acest proces verbal deoarece în condiţiile în care deşi nu au fost menţionate în mod expres lucrările executate în procesul verbal de recepţie finală, se face trimitere la lucrările efectuate conform proiectului de execuţie emis de SC O.P. SA Slatina şi notei anexe la procesul verbal de recepţie preliminară.

- Cauza procesului verbal de recepţie finală nu este ilicită şi imorală deoarece acesta a fost încheiat în baza procesului verbal de recepţie preliminară din 10 ianuarie 1994, semnat de reclamantul apelant însă a fost aplicată ştampila SC S. SRL, astfel că apelantul a semnat în calitate de asociat al societăţii şi participant la această recepţie. În plus s-a constatat că deşi reclamantul a fost prezent la întocmirea procesului verbal de recepţie preliminară din 10 ianuarie 1994, acesta nu a ridicat obiecţiuni la beneficiar deşi a susţinut că a atacat acest proces verbal de recepţie preliminară nu a făcut dovada că s-a dispus anularea acestuia.

În ceea ce priveşte participarea nelegală a proiectantului şi a executantului la recepţia finală contrar dispoziţiilor HG nr. 273/1994, art. 8 alin. (2) nu poate fi avut în vedere deoarece potrivit art. 7 acest regulament prevede că respectivele comisii de recepţie vor fi numite de investitor, iar SC S. SRL prin hotărârea din 5 decembrie 2001 a nominalizat pe pârâţi în comisia de recepţie.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat şi timbrat reclamantul B.C.F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că:

1. Procesul verbal de recepţie finală din 20 decembrie 2001 al SC S. SRL este lipsit de obiect pentru că nu precizează care sunt lucrările efectuate şi recepţionate prin acest proces verbal cât şi faptul că sunt încălcate condiţii speciale de valabilitate, respectiv că titularul lucrărilor este reclamantul aşa cum rezultă din devizele originale ale lucrărilor de finisaje şi din procesul verbal de recepţie finală din data de 16 noiembrie 2001. S-a invocat faptul că lipseşte autorizaţia administrativă de construcţie, procesul verbal de recepţie finală din 20 decembrie 2001 al SC S. SRL nemenţionând în baza cărei autorizaţii s-au efectuat pretinsele lucrări, iar în ceea ce priveşte cauza procesului verbal de recepţie finală aceasta este ilicită şi imorală fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.

- Procesul verbal de recepţie preliminară la care se face trimitere este fără obiect şi nu are anexată nici o listă centralizatoare în care să fie menţionate lucrările executate.

- A fost încălcată dispoziţia cuprinsă în art. 8 alin. (2) din HG nr. 273/1994, deoarece în procesul verbal apar ca membri ai comisiei de recepţie finală proiectantul şi executantul, deşi conform normei legale invocate nici proiectantul şi nici executantul nu pot face parte din comisia de recepţie, aceştia având calitatea de invitaţi la recepţie.

- SC S. SRL nu are calitatea de investitor deoarece această calitate nu rezultă din nici un act.

- Curtea, greşit nu s-a pronunţat cu privire la imposibilitatea vizualizării şi efectuării recepţiei de către SC S. SRL. La data de 20 decembrie 2001 reclamantul era în posesia spaţiului şi SC S. SRL nu putea să-l vizualizeze deoarece acesta nu i-a dat cheile pentru a intra în interior.

Curtea nu s-a pronunţat cu privire la modalitatea convocării comisiei de recepţie de către SC S. SRL, convocare care nu s-a făcut, comisia nu s-a întrunit, nu a vizualizat spaţiul, iar semnarea procesului verbal de membrii comisiei făcându-se în alte împrejurări, altele decât cele prevăzute de lege.

În consecinţă, reclamantul B.C.F. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea în tot a deciziei nr. 438 din 10 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a sentinţei nr. 132 din 24 august 2004 a Tribunalului Olt, iar pe fond, admiterea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de recepţie finală din 20 decembrie 2001 în contradictoriu cu SC S. SRL Slatina, SC O. SA Slatina, SC I. SA Slatina, C.D., SC O.P. SA Slatina, SC A. SA Slatina, P.S., cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Procesul verbal de recepţie finală nu este nul absolut deoarece deşi nu au fost menţionate, în mod expres lucrările executate în procesul verbal de recepţie finală se face trimitere la lucrările efectuate conform proiectului de execuţie emis de SC O.P. SA Slatina şi notei anexe la procesul verbal de recepţie preliminară.

Cauza procesului verbal de recepţie finală din 20 decembrie 2001 nu este ilicită şi imorală căci acesta a fost încheiat în baza procesului verbal de recepţie preliminară din 10 ianuarie 1994.

Procesul verbal de recepţie preliminară pe numele SC S. SRL a fost semnat de reclamant, însă a fost aplicată ştampila SC S. SRL, astfel că reclamantul a semnat în calitate de asociat al societăţii şi participant la această recepţie.

Deşi prezent reclamantul nu a ridicat obiecţiuni la întocmirea procesului verbal de recepţie preliminară privind adevăratul beneficiar şi nici nu a făcut dovada că s-ar fi dispus anularea acestuia.

Participarea nelegală la recepţia finală a proiectantului şi executantului contrar dispoziţiilor HG nr. 273/1994 art. 8 alin. (2) nu poate fi avut în vedere deoarece art. 7 din acest regulament prevede că respectivele comisii de recepţie se numesc de investitor, iar SC S. SRL prin hotărârea din 5 decembrie 2001 a nominalizat pe pârâţi în comisia de recepţie.

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel în mod corect au apreciat actul dedus judecăţii şi în consecinţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că Decizia atacată este legală şi drept urmare o va menţine prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul B.C.F., împotriva deciziei nr. 438 din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 457/2006. Comercial