ICCJ. Decizia nr. 460/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.460/2006
Dosar nou nr. 5689/1/2005
Dosar vechi nr. 1321/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 851 din 11 mai 2004, reclamanta SC C. SA a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA şi SC S. SA autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N.
În fapt, reclamanta a învederat instanţei că SC A. SA Viziru, s-a aflat în procedura de faliment ce a făcut obiectul dosarului nr. 1299/2000 aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi că prin încheierea din 14 noiembrie 2004 s-a dispus închiderea procedurii şi în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 s-a autorizat statul să-şi exercite drepturile potrivit OG nr. 11/1996 pe considerentul că valoarea creanţelor este mai mare decât valoarea societăţii debitoare.
Deoarece se afla în procedură de faliment, administratorului debitoarei S.A. i se ridicase în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995 dreptul de administrare şi cu toate acestea la data de 23 noiembrie 2001, când încheierea de închidere a procedurii era supusă dreptului la opoziţie, a încheiat actul de vânzare cumpărare a două clădiri cu terenul aferent.
Acest act de vânzare cumpărare a fost încheiat de fostul administrator în baza aprobării A.G.A. din 12 noiembrie 2001 deşi procesul verbal al acestei adunări nu a fost depus la O.R.C.
Procedându-se în acest mod au fost încălcate, prevederile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 care prevede că pentru a fi opozabile hotărârile adunărilor generale, acestea trebuie depuse la O.R.C. în termen de 15 zile, publicate în M. Of. şi că acestea nu pot fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi.
Întrucât nu s-a respectat procedura impusă de Legea nr. 31/1990 în temeiul art. 105 coroborat cu art. 108 C. proc. civ., actul de vânzare cumpărare este nul de drept.
Valoarea de vânzare a celor două imobile este cu mult inferioară valorii reale şi prin aceasta reclamanta în calitate de creditoare a fost păgubită existând o îmbogăţire fără justă cauză a SC S. SA.
La SC A. SA calitatea de acţionar majoritar cu 96 % o are SC S.P. SRL al cărui asociat unic şi administrator este tot S.A. acesta deţinând şi 93 % din acţiunile SC S. SA, cumpărătorul celor două imobile.
În actul de vânzare cumpărare, imobilul notat cu C1, clădire administrativă (birouri) este una şi aceeaşi clădire denumită magazie de cereale din procesul verbal de licitaţie din 12 ianuarie 1992 şi notat cu nr. 1 în schiţa de amplasare.
Reclamanta a solicitat să se dispună efectuarea modificărilor de rigoare şi la B.C.F.
Pârâta SC S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea acţiunii ca insuficient timbrată, deoarece reclamanta a formulat două capete de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute pe care le-a timbrat cu 103.000 lei şi constatarea nulităţii intabulării dreptului de proprietate la B.C.F. pe care nu l-a timbrat.
Pe fond pârâta SC S. SA a arătat că acţiunea este neîntemeiată, din moment ce prin încheierea din 11 noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 1299/2000, s-a dispus închiderea procedurii falimentului iar aceasta potrivit art. 11 din Legea nr. 64/1995 era executorie de drept.
Anterior vânzării SC A. SA a solicitat încuviinţarea A.F.P. Râmnicu Sărat cu condiţia virării sumelor rezultate în contul creanţei.
Suma încasată din vânzare a fost virată în contul creanţei D.G.F.P. Buzău, conform foilor de vărsământ din 31 ianuarie 2002; 25 februarie 2002, 4 septembrie 2002. Plata integrală a sumei rezultată din vânzare cu majorările de întârziere este atestată de procesul verbal din 3 septembrie 2002 încheiat de D.G.F.P. Buzău – A.F.P. Râmnicu Sărat.
Prin cererea depusă la termenul din 8 august, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că aceasta are un singur capăt de cerere şi anume constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare şi a făcut cunoscut instanţei că SC S. SA nu a depus la dosar actele arătate în pct. 2 al întâmpinării.
Prin încheierea din 7 septembrie 2004, s-a dispus introducerea în cauză a D.G.F.P. Buzău şi a fostului lichidator N.M.
S-a dispus ataşarea dosarului de faliment şi s-au solicitat relaţii de la O.R.C. Buzău.
La termenul din 19 octombrie 2004 reclamanta a invocat excepţia lipsei calităţii de exerciţiu şi a dovezii calităţii de reprezentant al SC A. SA în calitatea sa de vânzător din contractul de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001, deoarece prin încheierea din 14 noiembrie 2001 de închidere a procedurii de reorganizare judiciară şi faliment dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1299/2000 s-a mandatat statul să-şi exercite drepturile în conformitate cu OG nr. 11/1996.
Reclamanta a invocat şi excepţia lipsei de capacitate de exerciţiu şi a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu Sărat, motivat de faptul că documentul emis de un inspector al acestei instituţii prin care se încearcă să se dea o tentă de legalitate abuzului făcut de SC A. SA, nu întruneşte condiţiile de formă şi de fond cerute de lege şi nu este semnat de factorii de decizie ai acestei instituţii.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 902 din 19 octombrie 2004 a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. din Buzău.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 1299/2000 de Tribunalul Buzău, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară a falimentului debitoarei SC A. SA şi s-a autorizat statul român prin D.G.F.P. Buzău să-şi exercite drepturile conform OG nr. 11/1996, reţinându-se că valoarea creanţelor bugetare în sumă de 607.212.000 lei este mai mare decât valoarea patrimoniului debitoarei.
Pentru valorificarea drepturilor sale D.G.F.P. Buzău a trecut la executarea creanţelor prin unităţile aflate în subordinea sa, respectiv prin A.F.P.
Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu şi a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu Sărat invocată de reclamantă este neîntemeiată deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) din OG nr. 11/1996, potrivit cărora pentru creanţele bugetare administrate de M.F., precum şi pentru cele gestionate de către instituţiile publice, abilitarea de a aduce la îndeplinire măsurile asigurătorii şi de a efectua procedura de executare silită aparţine organelor de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, precum şi unităţilor subordonate acestora.
Referitor la cealaltă excepţie invocată de reclamantă, instanţa a reţinut că este neîntemeiată, întrucât prin încheierea din 14 noiembrie 2001, judecătorul sindic nu a dispus şi dizolvarea şi radierea debitoarei SC A. SA, în acest sens fiind şi adresa din 28 septembrie 2004 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 14 noiembrie 2001, valorificarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare se putea face numai de către D.G.F.P. Buzău, conform art. 60 din OG nr. 11/1996 şi nu de fostul administrator S.A., căruia i se ridicase dreptul de administrare în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995 republicată.
În speţă nu au fost respectate nici condiţiile prevăzute de art. 59 din OG nr. 11/1996, întrucât nu a existat un acord al organului de executare, privitor la vânzarea imobilului de către debitor.
În această situaţie instanţa a constatat că actul de vânzare cumpărare încheiat de debitorul căruia i se ridicase dreptul de administrare şi care nu a avut acordul D.G.F.P. Buzău este lovit de nulitate absolută, fiind întemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Apelurile declarate de pârâtele D.G.F.P. Buzău şi SC S. SA, jud. Buzău, împotriva acestei hotărâri au fost admise de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 16 din 13 ianuarie 2005, anulând sentinţa nr. 902 din 19 octombrie 2004 şi reţinând cauza spre rejudecare, fixând termen pentru judecarea fondului la data de 8 februarie 2005.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a reţinut că:
Potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă din data de 7 septembrie 2004 (dosar fond) instanţa de judecată a dispus la acel termen de judecată introducerea în cauză în calitate de pârâtă a D.G.F.P. Buzău şi deşi la acel termen nu a fost prezentă decât reclamanta SC C. SA, pârâtei introdusă în cauză i se acordă termen în cunoştinţă conform menţiunii expuse aflată pe verso - ul din dosarul de fond.
Această eroare a fost menţinută la toate termenele de judecată ulterioare acordate de instanţa de fond care la data de 19 octombrie 2004 a soluţionat cauza pronunţând în aceste condiţii sentinţa nr. 902, cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ. şi a principiilor dreptului la apărare şi a contradictorialităţii procesului.
După fixarea termenului s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P. Buzău solicitând respingerea acţiunii.
D.G.F.P. Buzău a depus anexă la întâmpinare, adresa SC A. SA către A.F.P.C. Râmnicu Sărat, prin care se solicită aprobarea vânzării directe de către debitor a imobilului aflat sub sechestru în comuna Valea Râmnicului.
Prin Decizia nr. 58 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, evocând fondul după anularea sentinţei a admis acţiunea civilă în constatare nulitate absolută formulată de SC C. SA, jud. Brăila în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Măgura, jud. Buzău, D.G.F.P. Buzău şi pârâta SC A. SA, jud. Buzău, urmare a anulării sentinţei nr. 902, pronunţată la data de 19 octombrie 2004 de Tribunalul Buzău.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a reţinut că:
Din actele dosarului, inclusiv adresa din 19 noiembrie 2001 reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare, organul de executare al statului calculând doar majorările de întârziere, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002.
Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligaţia potrivit legii să execute silit nu să-şi dea acordul pentru vânzare directă, chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare, în calitate de vânzătoare şi cumpărător.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-şi execute drepturile potrivit OG nr. 11/1996 în vigoare la acea dată şi în contradictoriu cu ceilalţi creditori.
Statul, prin instituţia abilitată de judecătorul sindic, trebuia să-şi încaseze creanţele bugetare, după procedura prevăzută de OG nr. 11/1996, cu modificările ulterioare.
În OG nr. 11/1996 art. 58 se prevede procedura în cazul executării silite a bunurilor imobile, care este iniţiată şi desfăşurată de către organele de executare ale M.F.
Nu există posibilitatea după închiderea procedurii ca vânzarea să se facă de către debitoarea aflată în procedura falimentului, nici prin licitaţie şi nici prin vânzare directă.
Acordul dat de instituţia bugetară prin rezoluţia pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de OG nr. 11/1996.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs:
1. Pârâta SC S. SA în termen legal, motivat, timbrat dar nu a indicat numele şi calitatea semnatarului recursului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că:
Deşi instanţa de apel a reţinut că prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-şi exercite drepturile potrivit OG nr. 11/1996 în vigoare la acea dată constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare motivat de faptul că vânzarea s-a făcut de debitoare şi nu de către D.G.F.P. Buzău prin organul de executare. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că această vânzare s-a făcut de către debitoare şi nu de către organul de executare aşa cum prevede legea.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâta SC S. SA a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea în tot a deciziei atacate şi respingerea acţiunii formulată de reclamanta SC C. SA ca neîntemeiată.
2. Pârâta D.G.F.P. Buzău în termen legal, motivat şi scutit de timbraj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că:
1. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare şi faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-şi exercite drepturile potrivit OG nr. 11/1996 în vigoare la acea dată, în contradictoriu cu alţi creditori.
Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare şi faliment şi în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 a autorizat statul prin D.G.F.P. Buzău să-şi exercite drepturile potrivit OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
Dispoziţiile art. 109 alin. (1) prevăd: „În cazul în care valoarea bunurilor din averea debitorului este mai mică decât valoarea creanţelor prevăzute la art. 108 pct. 4 (adică creanţe bugetare)".
Judecătorul sindic va putea autoriza creditorul bugetar la solicitarea reprezentanţilor acestuia să îşi exercite drepturile potrivit dispoziţiilor OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
Pârâta a procedat la executarea silită în acest temei potrivit OG nr. 11/1996.
Instanţa, deşi reţine că în cadrul executării silite se poate face şi vânzare directă, în modalitate prevăzută de lege, apreciază că acordul dat de pârâtă nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de OG nr. 11/1996.
Această apreciere este total greşită şi în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ invocat.
În cadrul procedurii de executare silită s-a trecut la valorificarea bunurilor prin modalităţile prevăzute de lege.
Pârâta D.G.F.P. Buzău în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea în tot a deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005, iar pe fond respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi menţinerea contractului de vânzare cumpărare ca fiind legală.
Recursul pârâtei SC S. SA este nul.
În cauză prin încheierea din 25 octombrie 2005 s-a dispus citarea recurentei pârâte SC S. SA cu menţiunea de a preciza numele şi calitatea semnatarului cererii de recurs şi cum această cerinţă legală nu a fost îndeplinită (dosar fond) se impune anularea recursului, fără a mai fi analizate motivele de recurs invocate în condiţiile prevăzute imperativ de art. 112 C. proc. civ. sub sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul pârâtei D.G.F.P. Buzău este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-şi exercite drepturile potrivit OG nr. 11/1996 în vigoare la acea dată şi în contradictoriu cu alţi creditori.
Statul prin instituţia abilitată de judecătorul sindic, trebuia să-şi încaseze creanţele bugetare după procedura prevăzută de OG nr. 11/1996 cu modificările ulterioare.
În OG nr. 11/1996 art. 58 se prevede că procedura în cazul executării silite a bunurilor mobile, care este iniţiată şi desfăşurată de organele de executare ale M.F.
În art. 109 din Legea nr. 64/1995 s-a prevăzut posibilitatea închiderii procedurii concomitent cu autorizarea statului de a-şi exercita drepturile potrivit OG nr. 11/1996.
Acordul dat de instituţia bugetară prin rezoluţia pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de OG nr. 11/1996.
Este real că, în cadrul executării silite se poate face şi vânzare directă, nu numai prin licitaţie sau prin alte modalităţi prevăzute de lege, însă vânzarea se face de către organul de executare silită.
Din actele dosarului reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare organul de executare silită a statului calculând doar majorările de întârziere, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002.
Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligaţia potrivit legii să execute silit, nu să-şi dea acordul pentru vânzare directă, chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare în calitate de vânzătoare şi cumpărător.
Debitoarea nu mai putea fi împuternicită, ci trebuiau respectate dispoziţiile Legii speciale nr. 64/1995, care prevede că după vânzare distribuirea sumelor se face în ordinea prevăzută de art. 108 din lege.
În plus modalitatea de vânzare prevăzută de art. 54 alin. (3) din OG nr. 11/1996 putea fi folosită în cazul în care societatea debitoare nu s-ar fi aflat în procedura falimentului pentru că în acest caz ar fi fost ignoraţi ceilalţi creditori, însă art. 109 stabileşte în mod imperativ ce se întâmplă cu sumele de bani rezultate în urma vânzării bunurilor potrivit OG nr. 11/1996.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză şi în consecinţă, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura şi va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura, împotriva deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 457/2006. Comercial → |
|---|
