ICCJ. Decizia nr. 530/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.530/2006
Dosar nr. 1084/1/2005
Dosar vechi nr. 206/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6932 din 25 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis cererea principală formulată de reclamanta L.G. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., dispunând anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 19 octombrie 1999 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea avansului de 27.000.000.000 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la restituirea sumei;
A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300.050.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care ulterior încheierii contractului s-a dovedit că anumite aspecte garantate de cumpărător (realitatea evenimentelor la momentul întocmirii şi corectitudinea actelor contabile) nu sunt corect evidenţiate, se desprinde ca o consecinţă firească concluzia că reclamanta-pârâtă a fost în eroare la momentul încheierii contractului, iar pârâta-reclamantă, în mod logic, trebuia să ştie că eficienţa societăţii privatizate influenţează intenţia cumpărătorului de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni.
În consecinţă, prima instanţă a admis în parte cererea principală, a anulat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 19 octombrie 1999 şi a repus părţile în situaţia anterioară, obligând-o pe pârâta-reclamantă la restituirea avansului achitat de reclamanta-pârâtă, cu dobânda legală, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la restituirea efectivă.
Sub acest aspect, prima instanţă a arătat că pârâta-reclamantă nu poate fi obligată la plata sumei reactualizate, din moment ce obligaţia de restituire a avansului s-a născut la momentul constatării viciilor de consimţământ şi al anulării contractului;
A mai reţinut şi că cererea pârâtei-reclamante de restituire a dividendelor încasate nu este fondată, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanta-pârâtă ar fi încasat sume cu acest titlu şi nici a cuantumului sumelor respective, iar în ceea ce priveşte cererea de desfiinţare a actelor adiţionale din 11 noiembrie 2000 şi din 7 iunie 2000, referitoare la majorarea de capital şi anularea acţiunilor emise, instanţa a reţinut că aceste acte emană de la SC V.V. SA, care nu este parte în cauză, iar pârâta-reclamantă nu a solicitat introducerea în cauză a acestei societăţi.
Prin Decizia comercială nr. 635 din 11 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis apelul formulat de A.V.A.S. şi a schimbat în parte sentinţa mai sus menţionată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă L.G. împotriva pârâtei-reclamante A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S., menţinând dispoziţia de respingere a cererii reconvenţionale.
În motivarea acestei decizii, curtea de apel a reţinut că nu există contradicţie între considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate, nici cel de-al doilea motiv de apel, respectiv greşita respingere a excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiune în sens material şi a autorităţii de lucru judecat nu este întemeiat, dar este întemeiat cel de-al treilea, neexistând nici un motiv de anulare a contractului, întrucât consimţământul intimatei nu a fost viciat la momentul încheierii actului, împrejurare în care se constată că dispoziţia primei instanţe de anulare a contractului şi de repunere a părţilor în situaţia anterioară este bazată pe o greşită apreciere a probelor administrate în cauză.
În ce priveşte cererea subsidiară, de constatare a rezoluţiunii de drept a contractului, curtea de apel a apreciat-o ca neîntemeiată.
Nefondată a fost considerată şi cererea de obligare a apelantei la plata avansului, din care să se reţină garanţia, astfel încât apelul a fost apreciat ca fondat, a fost admis şi a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii principale, ca neîntemeiate.
S-a menţinut dispoziţia de respingere a cererii reconvenţionale, apreciindu-se că aceasta nu este fondată, astfel:
Cererea pârâtei-reclamante de obligarea reclamantei-pârâte la plata dobânzii şi a penalităţilor datorate pentru ratele scadente şi neachitate la data desfiinţării contractului este nejustificată, având în vedere că a optat pentru rezoluţiunea contractului; privind dividendele încasate de intimată, nu a făcut dovada nici a încasării şi nici a cuantumului acestora; nu a precizat care este temeiul de drept al cererii de obligare a intimatei de a-i transmite apelantei acţiunile dobândite în urma celor două majorări de capital efectuate; cererea de desfiinţare a actelor modificatoare ale actelor constitutive ale SC V.V. SA nu poate fi analizată fără ca în proces să figureze şi această societate; privind daunele-interese, apelanta a precizat în cuprinsul cererii reconvenţionale că urmează să le evalueze, însă nu a urmat această procedură, curtea neconsiderându-se valabil investită pentru soluţionarea acestui capăt de cerere.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs ambele părţi.
În recursul său, reclamanta-pârâtă L.G. critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei curţii de apel, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta-reclamantă A.V.A.S. şi menţinerii în integralitate a sentinţei pronunţate de tribunal, ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă-pârâtă susţine astfel, în esenţă, următoarele:
- Hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât în mod greşit s-a reţinut că nu există nici un motiv de anulare a contractului, având în vedere că intimatei nu i-a fost viciat consimţământul.
Aprecierea instanţei de apel în sensul că nu s-ar fi găsit în eroare, întrucât, în condiţiile date, pentru a exista error in substantiam, ar fi trebuit ca falsa reprezentare a realităţii să cadă asupra calităţilor substanţiale ale acţiunilor o consideră eronată, atât timp cât nu a dobândit nişte simple titluri de credit incorporate în pachetul majoritar de acţiuni al SC V.V. SA, ci expresia valorică a unui patrimoniu, asupra căruia urma să-şi exercite drepturile în calitate de acţionar majoritar, conform unui plan de afaceri fundamentat pe premisele situaţiei economice ale societăţii, ori, prin prezentarea eronată a realităţilor economice ale societăţii a fost pusă în situaţia abandonării planului de afaceri conceput iniţial, astfel încât dacă ar fi cunoscut situaţia reală a societăţii la data formulării ofertei finale nu ar mai fi contractat.
Arată de asemenea că este incontestabil că i-a fost viciat consimţământul în forma dolului, prin mijloace viclene, pe care le exemplifică şi consideră că existenţa acestora ar fi trebuit să fie analizate în raport de momentul încheierii valabile a convenţiei şi nu de memoriul, în care, faţă de concluziile raportului de audit, a susţinut că preţul de 3.800 lei /acţiune era mult supraevaluat, ceea ce presupune că ar fi fost dispusă să plătească un preţ mai mic pe acţiune.
- Cu privire la aplicarea prevederilor OG nr. 25/2002, în raport de data rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi, această dată fiind fără îndoială data de 27 mai 2002, recurenta-reclamantă-pârâtă susţine că greşit s-a reţinut că, faţă de această împrejurare, potrivit art. 21 alin. (1) lit. a) din OG nr. 25/2002, în cazul desfiinţării contractului A.V.A.S. era îndreptăţită să reţină cu titlu de daune interese, sumele pe care ea le-a achitat până la momentul desfiinţării de drept a contractului, potrivit pactului comisoriu de grad IV prevăzut în art. 5.3.6. din contract, întrucât faţă de momentul desfiinţării contractului la data de 27 mai 2002, erau incidente dispoziţiile art. 25 din OG nr. 25/2002, care exceptau de la aplicarea imediată prevederile art. 21 din aceeaşi ordonanţă, acestea producând efecte imediate începând abia cu data de 26 iulie 2002, data publicării în M. Of. a Legii nr. 506/2002.
Recurenta-pârâtă-reclamantă A.V.A.S., în recursul său, critică Decizia curţii de apel, ca fiind nelegală, în esenţă, pentru următoarele motive:
- Instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cererii reconvenţionale, motiv de casare prevăzut la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.;
- Hotărârea atacată este în parte lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece: nu a reţinut efectele opozabilităţii faţă de părţi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior soluţionării prezentului litigiu; a fost reţinută în mod greşit data de 27 februarie 2002, ca dată a acţionării pactului comisoriu; nu au fost acordate daunele interese ce i se cuveneau în conformitate cu art. 21 din OG nr. 25/2002, cu completările şi modificările ulterioare; cererea reconvenţională a fost soluţionată fără a se reţine că pentru dezlegarea acesteia era necesară administrarea de probe.
Pentru motivele arătate, solicită, în conformitate cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate cu privire la respingerea cererii reconvenţionale a A.V.A.S., menţinerea dispoziţiilor din Decizia atacată cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamanta L.G. şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării acestuia pe aspectul criticat.
În subsidiar, în situaţia în care se consideră că nu se impune casarea în parte a deciziei atacate, solicită, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate cu privire la respingerea cererii reconvenţionale a A.V.A.S., menţinerea dispoziţiilor din Decizia atacată cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantă, admiterea în totalitate a apelului A.V.A.S., cu consecinţa admiterii cererii reconvenţionale formulate de A.V.A.S.
Ambele recursuri sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte recursul reclamantei.
Recurenta-reclamantă-pârâtă critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel pe considerentul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atunci când s-a reţinut că existenţa viciilor de consimţământ nu a fost de natură să-i altereze consimţământul la încheierea contractului şi nu constituie un motiv de anulare a acestuia.
Sub acest aspect se constată că în mod corect curtea de apel a apreciat că în speţă nu sunt incidente viciile de consimţământ invocate de reclamantă, respectiv eroarea, sub forma error in substantiam şi dolul.
Astfel, într-adevăr, atât timp cât eroarea, ca viciu de consimţământ, este necesar să se materializeze în falsa reprezentare asupra obiectului contractului şi să aibă un caracter determinant la încheierea acestuia pentru a-i putea atrage nulitatea, ar fi trebuit ca falsa reprezentare a realităţii să cadă asupra calităţilor substanţiale ale acţiunilor, ceea ce nu s-a probat în cauză, acţiunile fiind drepturi de creanţă, care nu au legătură cu activele societăţii.
- Nici existenţa dolului ca viciu de consimţământ, cu caracteristicile lui, constând în utilizarea de mijloace viclene cu intenţia de a induce în eroare o persoană pentru a o determina să încheie un act juridic, determinant la încheierea actului juridic şi provenind de la cealaltă persoană nu se confirmă în cauză şi este contrazisă, pe de altă parte, de conduita reclamantei, ulterioară încheierii contractului.
Totodată, potrivit clauzei 8.8. din contract, cumpărătorul a declarat că a primit de la vânzător toate informaţiilor privind situaţia economică-financiară a societăţii, iar în conformitate cu prevederile art. 3.95 din HG nr. 450/1999, reclamanta avea posibilitatea să solicite în scris instituţiei publice implicate întocmirea unui raport propriu de expertizare a SC V.V. SA.
Corect s-a reţinut şi că din interpretarea conduitei reclamantei-pârâte, raportate la actele dosarului, în situaţia cunoaşterii situaţiei reale invocate, reclamanta-pârâtă ar fi contractat, dar la un preţ mai mic.
Cealaltă critică formulată în recurs de reclamanta-pârâtă vizează greşita neobligare a pârâtei-reclamante la restituirea avansului, determinat de faptul că faţă de momentul desfiinţării contractului, la data de 27 mai 2002 erau exceptate de la aplicarea imediată prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002, potrivit cărora, în cazul desfiinţării contractului, A.V.A.S. va reţine de la cumpărător, cu titlu de daune-interese, al căror cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul preţului sau al părţii din preţ achitate de cumpărător până la data rezoluţiunii contractului, sumele achitate de cumpărător.
În legătură cu această critică se constată că este în afara oricărei discuţii că erau în vigoare prevederile art. 21 din ordonanţa mai sus menţionată la data notificării rezoluţiunii, astfel încât corect s-a reţinut că întregul avans urmează să fie reţinut de către pârâta-reclamantă.
De altfel, în procesul de faţă, reclamanta-pârâtă cere restituirea avansului, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare şi nu al constatării rezoluţiunii de drept a contractului, iar obiectul capătului de cerere formulat în subsidiar din actuala acţiune principală, a mai fost solicitat în celălalt proces desfăşurat între părţi, în care au fost pronunţate sentinţa nr. 2865 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială în dosarul nr. 5508/2001 şi Decizia nr. 856/ R-C din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti în dosarul nr. 3608/2002.
Se constată astfel că restituirea avansului a fost respinsă în cadrul celuilalt proces, în care au fost pronunţate hotărârile mai sus-amintite, întrucât cu ocazia examinării cererii de revizuire a deciziei nr. 856/ R-C din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, formulate de L.G. s-a analizat numai acţiunea A.V.A.S., fără a se extinde cercetarea asupra acţiunii formulate de L.G. şi, sub acest aspect, deşi nu se reţine autoritate de lucru judecat, problema restituirii avansului nu ar mai trebui să fie pusă în discuţie.
Aceasta deoarece, dacă admitem că nu există identitate de obiect între cele două procese, pentru că în celălalt proces L.G. a cerut rezoluţiunea pentru alte motive şi nu constatarea rezoluţiunii, în cererea de revizuire, dosarul nr. 250/R/COM/2004, în care a fost pronunţată Decizia nr. 157/ R-C din 14 mai 2004, astfel cum s-a arătat mai sus, a solicitat respingerea acţiunii principale a A.V.A.S. prin care îi cerea daune, dar a renunţat la petitul de cerere reprezentând stabilirea situaţiei anterioare executării.
S-a reţinut în considerentele deciziei pronunţate urmare cererii de revizuire că obiectul contractului în discuţie, din 19 octombrie 1999, (şi în acest proces) nu mai era în fiinţă, fiind desfiinţat de drept la data 27 mai 2002, iar în ce priveşte sancţiunea pentru desfiinţarea contractului, aceasta constă în reţinerea avansului şi că oricum situaţia daunelor urmează a fi rezolvată ulterior, pe altă cale.
În consecinţă, având în vedere că recurenta-reclamantă-pârâtă nu a formulat nici o critică întemeiată în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul său va fi respins, ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtei.
Critica potrivit căreia instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cererii reconvenţionale nu este fondată, întrucât, chiar recurenta-pârâtă-reclamantă, în criticile de nelegalitate propriu-zise pe care le formulează împotriva deciziei curţii de apel, susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit ca dată de aplicare a pactului comisoriu, data de 27 mai 2002, ceea ce demonstrează că a fost examinată cauza pe fond. De asemenea, nici celelalte critici nu ar fi putut fi formulate decât în raport de considerentele expuse, urmare cercetării fondului.
În ce priveşte critica potrivit căreia a fost reţinută în mod greşit data de 27 februarie 2002, ca dată a acţionării pactului comisoriu, se reţine că nu este fondată, întrucât la data de 27 mai 2002, prin notificare, pârâta-reclamantă A.V.A.S. a adus la cunoştinţă reclamantei-pârâte, ca efect al neachitării a două rate succesive la termen, desfiinţarea de drept a contractului, făcându-se astfel aplicarea pactului comisoriu de gradul IV înscris în art. 5.3.6. din contract.
Cât priveşte greşita neacordare a daunelor, constând în plata de dobânzi şi penalităţi, datorate pentru ratele scadente şi neachitate la data desfiinţării contractului se constată că în mod corect s-a stabilit că de vreme ce pârâta-reclamantă a optat la 27 mai 2002 pentru rezoluţiunea contractului, tocmai pentru neachitarea primelor două rate scadente la 30 decembrie 2000 şi 30 decembrie 2001, ea nu mai poate solicita dobânzi şi penalităţi şi pentru neplata primelor două rate şi în mod implicit nici plata accesoriilor acestora.
Prin urmare creditorul obligaţiei care şi-a executat propria obligaţie are un drept de opţiune, fie să solicite îndeplinirea obligaţiei ce-i revine celeilalte părţi contractante, fie să aplice rezoluţiunea contractului şi în măsura în care a hotărât aplicarea pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în contract, rezoluţiunea operează de drept, cu efect retroactiv, ne mai fiind posibilă salvgardarea ulterioară a convenţiei părţilor, în lipsa acordului lor expres.
În fine, critica referitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale fără a se reţine că pentru dezlegarea ei era necesară administrarea de probe se reţine a fi şi ea neîntemeiată, întrucât toate capetele de cerere au fost respinse corect şi motivat, atât timp cât pentru dividende încasate de reclamanta-pârâtă nu s-a făcut nici o dovadă a încasării lor şi a cuantumului acestora, nu s-a precizat temeiul legal al solicitării obligării reclamantei-pârâte de a-i transmite acţiunile dobândite urmare celor două majorări de capital efectuate, s-a cerut desfiinţarea actelor modificatoare ale actelor constitutive ale SC V.V. SA fără ca în proces să figureze şi această parte, iar daunele interese solicitate nu au fost evaluate, acestea nefiind de altfel nici datorate, astfel cum s-a arătat mai sus.
În consecinţă, se reţine că nu i se poate reproşa instanţei că nu au fost administrate şi alte probe, de vreme ce s-a dat o dezlegare justă a cauzei, urmare probatoriului administrat.
Ca atare, cum nici pârâta-reclamantă nu a formulat în recurs motive de nelegalitate întemeiate, care în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. expres şi limitativ prevăzute, să conducă la desfiinţarea deciziei instanţei de apel şi acest recurs va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta L.G. şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 635 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 514/2006. Comercial → |
|---|
