ICCJ. Decizia nr. 532/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.532/2006
Dosar nr. 2545/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P.A.P.S. a solicitat prin acţiune obligarea pârâtei SC S.N. SA la reînscrierea A.P.A.P.S. în registrul acţionarilor societăţii, ca acţionar care deţine 69,843 % din capitalul social al societăţii ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare cumpărare de acţiuni din 4 martie 1999 încheiat între A.P.A.P.S. în calitate de vânzător şi A.S.N.P. în calitate de cumpărător, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 5 milioane lei pe zi de întârziere, până la efectuarea înscrierii.
Prin sentinţa nr. 8070 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Constanţa, a admis în parte acţiunea, a dispus reînscrierea A.V.A.S. în registrul acţionarilor societăţii ca acţionar deţinând 59,843 % din capitalul social al societăţii şi a respins ca nefondată cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii. Instanţa de fond a stabilit că cererea de reînscriere a acţiunilor deţinute de A.V.A.S. în urma desfiinţării contractului de vânzare cumpărare, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 este întemeiată. În ce priveşte al doilea capăt de cerere, tribunalul a apreciat că mijlocul de constrângere pentru realizarea executării obligaţiei de „a face" care implică faptul personal al pârâtei nu poate fi asigurat decât prin aplicarea amenzilor civile prevăzute de art. 5802 şi următoarele C. proc. civ.
Sentinţa a fost apelată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti în partea care priveşte respingerea capătului de cerere pentru daunele cominatorii, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul cu motivarea că distinct de daunele cominatorii legiuitorul a prevăzut prin introducerea art. 5803 C. proc. civ., amenda cominatorie, că daunele cominatorii solicitate de apelantă reprezintă daune-interese pentru repararea prejudiciului creat prin neexecutarea hotărârii, care nu au fost cuantificate, şi că, nu au fost produse dovezi cu privire la întinderea prejudiciului creat prin faptul nerespectării obligaţiei de „a face".
Împotriva deciziei nr. 86 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susţinerea căruia a argumentat că daunele cominatorii pe care le-a pretins pentru constrângerea debitorului nu trebuie cuantificate şi că sunt distincte de amenzile cominatorii prevăzute de art. 5803 C. proc. civ., care sunt aplicabile în cazul procedurii executării silite.
A mai susţinut recurenta că prin amenda cominatorie creditorul nu obţine o dezdăunare întrucât acestea sunt plătite în favoarea statului.
Pentru motivul invocat, recurenta a solicitat modificarea deciziei şi, în fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii.
Recursul este întemeiat.
Problema de drept care se desprinde din criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză este dacă reglementarea introdusă prin secţiunea IV din capitolul VI al părţii a V-a C. proc. civ., a avut scopul de a înlătura instituţia daunelor cominatorii, după data de 2 mai 2001, când a intrat în vigoare art. 5802-5805 din Cod, prin care sunt reglementate amenzile cominatorii, pornind de la considerentul că în ambele situaţii se urmăreşte asigurarea executării obligaţiilor de „a face" sau de „a nu face" constând în faptul personal al debitorului. Cu alte cuvinte, problema care se pune este dacă daunele cominatorii au fost înlocuite, ca urmare a reglementării din OUG nr. 138/2000, cu amenda cominatorie stabilită de art. 5803 şi art. 5804 C. proc. civ., şi dacă asigurarea executării obligaţiilor de „a face" sau a „nu face", constând în faptul personal al debitorului se realizează inclusiv pe calea daunelor cominatorii, independent de amenda statornicită de art. 5803 C. proc. civ.
Deşi nu sunt reglementate expres printr-o normă generală, daunele cominatorii sunt recunoscute deopotrivă de doctrina şi jurisprudenţa anterioară modificărilor aduse codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000, dar şi de unele reglementări speciale existente înainte de apariţia ordonanţei sau apărute după data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe (art. 48 alin. (2), Legea nr. 31/1990, art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar, art. 135 Legea nr. 161/2003). Prin urmare, daunele cominatorii apar ca un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului pentru a-l determina pe debitor să execute în natură obligaţiile de „a face" sau de „a nu face" şi constau în esenţă într-o sumă de bani, aferentă unei unităţi de timp, pe care debitorul trebuie să o plătească până la executarea obligaţiei. Mai trebuie reţinut că daunele cominatorii ca sancţiune pecuniară se aplică de către instanţe în vederea executării obligaţiilor de „a face" sau de „a nu face" stabilite printr-o hotărâre judecătorească şi că nu au ca finalitate repararea prejudiciului, raţiunea obligării debitorului la plată constând în efectul de constrângere, de înlăturare a rezistenţei debitorului de a nu executa obligaţia şi, în fine, suma stabilită cu titlu de daune cominatorii se datorează creditorului obligaţiei de „a face" sau de „a nu face". În ce priveşte cuantumul daunelor cominatorii, este adevărat că la momentul pronunţării hotărârii, cuantumul nu este precis determinat pentru că nu se cunoaşte intervalul până la executare, dar potrivit art. 379 alin. (4) teza finală raportat la art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., cuantumul este determinabil.
Nu este mai puţin adevărat că spre deosebire de daunele cominatorii, amenzile cominatorii sunt reglementate de lege în toate situaţiile, că se stabilesc de regulă pe zi de întârziere şi că reprezintă o sumă care nu-i profită beneficiarului chiar dacă acesta solicită aplicarea amenzilor cominatorii. Se confirmă astfel că singurul efect al amenzii cominatorii sub aspectul constrângerii este acela că sancţionează o abatere care vizează exclusiv interesul public (nerespectarea hotărârilor judecătoreşti).
Se poate afirma, aşa cum argumentează în alţi termeni recurenta, că noua reglementare vizează ab initio, ipoteza în care, după punerea în executare a unui titlu executoriu, debitorul refuză să-şi execute obligaţia de „a face" sau „a nu face" în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, ceea ce înseamnă că amenda cominatorie se circumscrie fazei de executare silită şi se face venit la bugetul de stat.
Prin urmare, faptul că dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., reglementează amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii, nu poate valora o „abrogare" implicită a acestei din urmă instituţii, textul reglementând o modalitate suplimentară de constrângere a debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face.
În contextul arătat, criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză, care au respins capătul de cerere pentru plata daunelor cominatorii, sunt întemeiate.
În fine, se constată că instanţa de apel nu a exclus aplicabilitatea sancţiunii daunelor cominatorii dar reţine că reclamanta creditoare nu a determinat în prealabil prejudiciul efectiv suferit şi că nu a probat acest prejudiciu.
O astfel de abordare a daunelor cominatorii este de natură să înfrângă caracterul cominatoriu al acestei constrângeri care nu constituie un mijloc de despăgubire prestabilit destinat să acopere o pagubă, această funcţie aparţinând daunelor-interese, instituţie distinctă de cea a daunelor cominatorii.
Mai trebuie reţinut că prin Decizia nr. XX a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, s-a stabilit că hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, numai la cererea creditorului, „în limita daunelor-interese dovedite ulterior, în faţa instanţei, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii".
În alţi termeni Decizia menţionată confirmă caracterul provizoriu al daunelor cominatorii care trebuie reduse în final la cuantumul despăgubirilor care au menirea să acopere prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin refuzul executării.
Pentru motivele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de A.V.A.S. fostă A.P.A.P.S. Bucureşti, Decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa va fi schimbată în parte şi tot în parte va fi schimbată sentinţa Tribunalului Constanţa, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5 milioane lei (vechi) pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acţionar. Restul dispoziţiilor deciziei pronunţate în apel şi sentinţei fondului vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) Bucureşti.
Modifică, în parte, Decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, schimbă, în parte, sentinţa civilă nr. 8070/ COM din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanţa, în sensul obligării pârâtei SC S.N. SA Năvodari la plata daunelor cominatorii în sumă de 5 milioane ROL pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acţionar.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 531/2006. Comercial → |
|---|
