ICCJ. Decizia nr. 550/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 550/2006
Dosar nr. 9788/1/2004
Dosar vechi nr. 2515/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului în rejudecare după admiterea contestaţiei în anulare reţine următoarele:
Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa prin hotărârea nr. 4 pronunţată la data de 8 februarie 1999, a admis acţiunea reclamantei SC D.C.L. SRL, constatând rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat la 11 aprilie 1994 cu pârâta SC L. SRL cu începere de la 1 iunie 1997 şi obligând pe aceasta din urmă la plata sumelor de 23.386.478 lei şi 8.640,968 dolari S.U.A. reprezentând plăţi datorate în baza contractului şi a sumei de 6.309.897 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 365 lit. c), d) şi i) C. proc. civ.
În motivarea acestei acţiunii s-a susţinut că Tribunalul Arbitral nu a fost legal constituit, clauza compromisorie a contractului nefiind precizată în condiţiile legii, în sensul că nu s-a stabilit competenţa vreunei persoane sau instanţe de a soluţiona litigiile dintre părţi.
Astfel, nu i s-a comunicat calitatea arbitrului fixat de partea adversă, datele sale personale şi ale membrilor Tribunalului Arbitral pentru a declanşa procedura prevăzută de art. 351 C. proc. civ. în caz de neînţelegere între părţi cu privire la aceste aspecte, nu a fost stabilit de comun acord locul arbitrajului, nu au fost indicate de partea adversă datele privitoare la reprezentantul său, nu au fost indicate numele şi domiciliul membrilor Tribunalului Arbitral.
Tribunalul Arbitral a încălcat normele de citare a părţilor şi de comunicare a hotărârii arbitrale. În fine, s-a susţinut că au fost încălcate toate normele de procedură şi ordine publică prevăzute de art. 364 lit. c), d) şi i) C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanţa, în rejudecare, prin sentinţa nr. 23 din 16 mai 2001 a respins ca nefondată acţiunea în anulare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în lipsa unei prevederi contractuale referitoare la numirea arbitrilor, reclamanta din litigiul arbitral a desemnat ca arbitru pe B.A. şi a înaintat părţii adverse copia acţiunii şi cererea de a depune întâmpinare şi acte în apărare, cerându-i-se să desemneze arbitrul şi supleantul său.
Faptul că aceasta nu s-a conformat celor de mai sus, nu atrage neregularitatea constituirii Tribunalului Arbitral, cu atât mai mult cu cât această neregularitate nu a fost invocată până la primul termen de înfăţişare, ceea ce atrage decăderea sa din dreptul de a face conform art. 35812 C. proc. civ. În dosar există dovada citării reclamantei din acţiunea în anulare pentru termenul de judecată al litigiului arbitral.
Cu privire la încălcarea normelor de ordine publică privind desfăşurarea litigiului arbitral, s-a reţinut că această susţinere nu a fost dovedită.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs SC L. SRL criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că Tribunalul Arbitral a reţinut greşit litigiul pentru soluţionare pe baza unei clauze compromisoriinule, datorită imperfectei sale redactări în cadrul convenţiei dintre părţi, aşa încât competenţa revenea secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti (art. 364 lit. a), b), c) şi i) C. proc. civ.).
Se mai arată că litigiul a fost soluţionat de instanţa arbitrală cu multiple aspecte ale vicierii procedurii de citare, care-i conferă acesteia aspect de nulitate, încălcându-se prin aspectul semnalat ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii.
Astfel, pentru termenul la care au avut loc dezbaterile, procedura de citare a fost îndeplinită cu încălcarea prevederilor art. 3582 şi art. 3583 C. proc. civ., ca şi la termenele anterioare când procedura de citare s-a făcut cu nerespectarea legii.
Instanţa a apreciat greşit că nu există motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. d) şi i) C. proc. civ.
Adresa primită iniţial cu acţiunea nu prevedea o dată pentru dezbateri, arbitrului desemnat nefiindu-i indicate datele personale şi calitatea acestuia (art. 347 alin. (2) şi (3), art. 351 alin. (1) şi (2) şi art. 355 C. proc. civ.)
Ulterior, prin concluziile scrise recurenta susţine că facturile ce fac obiectul litigiului, au fost achitate anterior sesizării arbitrajului la data de 11 iulie 1997 depunând spre dovadă convenţia prin care părţile au stabilit definitiv stingerea oricăruei datorii a SC L. SRL către SC D.C.L. SRL.
Recursul este nefondat.
Aşa cum a precizat recurenta, criticile privind soluţia instanţei de apel fac referire la necompetenţa Tribunalului Arbitral, nelegala citare în faţa tribunalului şi că litigiul a rămas fără obiect, debitul fiind achitat anterior formulării acţiunii arbitrale.
Potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru cauze limitativ prevăzute de acest text de lege la lit. a) – i).
În contractul de asociere în participaţiune pentru realizarea în comun a activităţilor de agenturare nave în Portul Constanţa, încheiat între părţi la 11 aprilie 1994, părţile au stipulat la pct. 26 că „eventualele neînţelegeri nesoluţionate pe cale amiabilă, vor fi soluţionate pe calea arbitrajului, conform legislaţiei române în vigoare".
Clauza compromisorie mai sus enunţată, manifestă fără echivoc voinţa părţilor de a stabili competenţa arbitrajului în rezolvarea neînţelegerilor eivite între ele şi de a înlătura, în acest mod, competenţa instanţelor judecătoreşti, conform art. 3431 C. proc. civ.
Nu rezultă din textele de lege obligaţia determinării în terminis a Tribunalului Arbitral care urmează a soluţiona cauza.
De asemenea, nu rezultă nici obligaţia de a determina locul arbitrajului. Mai mult, art. 354 C. proc. civ. stabileşte modul de determinare a locului arbitrajului în cazul în care el nu este determinat prin clauza compromisorie.
De altfel, legea nu sancţionează cu nulitatea nici absenţa din convenţie a numelui arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, impusă de art. 3431 C. proc. civ. ce determină calea procedurală de urmat în cazul absenţei acestei menţiuni.
La fel nici absenţa celorlalte menţiuni referitorare la numele şi adresa arbitrilor şi datele lor personale nu sunt sancţionate cu nulitatea, din moment ce instanţa arbitrală poate suplini voinţa părţilor în caz de neînţelegere cu privire la aceste aspecte, în conformitate cu prevederile art. 351 C. proc. civ.
În sensul celor arătate, sunt şi dispoziţiile art. 35812 C. proc. civ. care stabileşte expres că „orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituind tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare, trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt".
Urmează a fi înlăturată şi critica privind procedura de citare pe motiv că nu a fost legal îndeplinită, în speţă fiind respectate dispoziţiile legale în materie, fapt reţinut şi de instanţa de apel.
Astfel, din conţinutul materialului probator existent în dosarul arbitral, rezultă că recurenta a refuzat primirea comunicărilor şi înştiinţărilor ce i-au fost făcute de către comisia arbitrală şi Tribunalul Arbitral, fapt recunoscut în conţinutul acţiunii în anulare, motivând că nu a răspuns solicitărilor întrucât între părţi exista în curs de soluţionare o cauză penală.
De reţinut că Tribunalul Arbitral a judecat cauza la primul termen, criticile privind lipsa citării pentru termenul fixat dezbaterilor în fond fiind nejustificată.
În aceste condiţii rezultă că nu se poate reţine îndeplinite condiţiile privind desfiinţarea hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. c) şi d) C. proc. civ.
Deşi a fost invocată şi încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, recurenta nu a produs dovezi, invocarea tranzacţiei pretins intervenită între părţi la data de 11 iulie 1997 respectiv a achitării debitului anterior introducerii acţiunii arbitrale neputând fi încadrată în aceste situaţii.
De altfel, recurenta nu a prezentat originalul acestui înscris, reprezentantul legal al acesteia considerând că nu este în măsură să semneze „pentru conformitate", societatea neacordându-i împuternicire în acest sens, iar intimata a contestat permanent achitarea debitului.
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 23 din 16 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 385/2006. Comercial → |
|---|
