ICCJ. Decizia nr. 556/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.556/2006
Dosar nou nr. 3890/1/2005
Dosar vechi nr. 869/2005
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2003, reclamantul F.P. a chemat în judecată pe pârâta S.M. administrator al SC T.M. SA Piatra Neamţ şi acţionar al acestei societăţi solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din 9 iunie 2003, privind transferul licenţei din 28 octombrie 1995 către SC T.M.I. SA.
Totodată s-a solicitat şi obligarea pârâtei SC T.M. SA la respectarea dreptului de administrare a licenţei radio de către reclamant precum şi obligarea administratoarei pârâte la despăgubiri materiale începând cu data transferului licenţei.
Prin sentinţa nr. 2109 din 15 iunie 2004 Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâta SC T.M. SA, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de aceeaşi pârâtă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.M.
S-a luat act de declaraţia de renunţare a reclamantului la capătul de cerere privind obligarea administratoarei S.M. la plata despăgubirilor materiale începând cu data transferului licenţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, acţionar cu 19 % din acţiunile deţinute la SC T.M. SA Piatra Neamţ a votat contra adoptării hotărârii cu privire la cedarea licenţei de emisie, fapt ce justifică calitatea sa procesuală activă, însă nu a formulat acţiune în anulare în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în M. Of. nr. 1524 din 25 iunie 2003.
S-a mai constatat de către instanţa de fond că motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii adoptate de adunarea generală din 9 iunie 2003.
Tribunalul a argumentat că doar SC T.M. SA are calitate procesuală pasivă, iar nu administratorul S.M., întrucât hotărârea adoptată este expresia voinţei sociale a persoanei juridice, doar aceasta putând fi chemată în judecată pentru a răspunde de legalitatea hotărârii.
Petitul 2 a acţiunii a fost respins pe cale de excepţie motivat de împrejurarea că instanţa nu se poate substitui acţionarilor şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC T.M.I. SA Piatra Neamţ, deoarece controlul judiciar nu se poate extinde şi asupra acestei societăţi unde pârâta S.M. avea calitate de acţionar până la data de 16 iunie 2003.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamantul F.P. care a invocat ca motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. privind transferul licenţei de emisie faptul că aceiaşi persoană, S.M., având calitatea de administrator la SC T.M. SA şi acţionar la SC T.M.I. SA reprezintă interese evidente în detrimentul acţionarilor SC T.M. SA.
S-a mai invocat şi faptul că nu este normal ca aceeaşi hotărâre A.G.A. să fie publicată în M. Of. de mai multe ori, scopul multiplei publicări fiind înlăturarea acţionarilor să exercite în termeni procedurali contestaţiile şi acţiunile în anulare.
Prin Decizia nr. 314 din 17 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că motivul de nulitate invocat de reclamant nu se încadrează în motivele de nulitate absolută întrucât nu s-au încălcat dispoziţii cu caracter general şi imperativ prin care, se ocroteşte un interes social general.
Astfel calitatea pârâtei, S.M. nu este de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii, aceasta fiind expresia voinţei sociale a persoanei juridice, iar pârâta persoană fizică nu avea şi nu şi-a exercitat dreptul de vot în adoptarea hotărârii, majoritatea fiind obţinută prin votul acţionarilor reprezentând 76 % din capitalul social.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a formulat acţiunea în anulare în termenul de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of. nr. 1524 din 15 iunie 2003, iar nerespectarea termenului de promovare a atras admiterea excepţiei tardivităţii.
S-a înlăturat susţinerea potrivit căreia s-a procedat la republicarea hotărârii motivat de faptul că această republicare s-a făcut după promovarea acţiunii în anulare.
Cu petiţia înregistrată la data de 10 februarie 2005, reclamantul a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie fiind invocate dispoziţiile art. 314 pct. 6 – 10 C. proc. civ.
Astfel se susţine că aceiaşi persoană, S.M., având atât calitate de administrator cât şi acţionar la o firmă concurentă reprezenta interese evidente în detrimentul acţionarilor SC T.M. SA şi această dublă calitate avută la data ţinerii adunării generale nu permitea luarea unor astfel de decizi fapt sancţionat şi de Legea nr. 161/2003, privind prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
De asemenea au fost reluate motivele susţinute şi în cererea de apel respectiv faptul că aceiaşi hotărâre A.G.A. a fost publicată în două rânduri pentru a induce în eroare asupra exercitării în termeni procedurali a cererilor în anulare.
Se mai susţine că cedarea licenţei de emisie a condus la falimentarea societăţii şi împiedicarea acestuia de a profesa în mod corespunzător ca jurnalist.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În aceste condiţii se vor lua în examinare numai criticile privind caracterul nulităţii hotărârii atacate şi al tardivităţii celorlalte aspecte vizând motive de netemeinicie ce scapă controlului de legalitate.
Art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale stabileşte că „hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of., de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Alin. (3) al aceluiaşi text stabileşte că atunci „când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată".
În speţă recurentul – reclamant susţine că adoptarea hotărârii s-a făcut cu sprijinul administratorului care era şi acţionar la o societate concurentă fiind încălcate dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit acestui text "acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune"
Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte şi sancţiunea respectiv „acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută".
În speţă hotărârea atacată a fost expresia voinţei sociale a persoanei juridice, din conţinutul procesului verbal al şedinţei rezultând că pârâta S.M. nu şi-a exercitat dreptul de vot, în adoptarea hotărârii majoritatea fiind deţinută prin votul acţionarilor reprezentând 76 % din capitalul social respectiv SC I. SA, B.M. şi T.I.C.
Faţă de cele arătate rezultă că în speţă nu au fost încălcate norme imperative de interes general, motivele invocate fiind corect apreciate de instanţele inferioare ca nulităţi relative.
În aceste condiţii în adevăr nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege, astfel că justificat s-a apreciat ca tardiv formulată acţiunea în anulare.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, republicarea unui extras din hotărâre în M. Of. partea a IV-a nr. 2952 din 17 noiembrie 2003 nu este de natură să aducă atingere dreptului acţionarilor în promovarea acţiunii în anulare, la data republicării fiind înregistrată la Judecătoria Piatra – Neamţ, la 2 octombrie 2003 acţiunea în anulare A.G.A.
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.P., împotriva deciziei nr. 314 din 17 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 258/2006. Comercial → |
|---|
