ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 238/2007
Dosar nr. 37677/2/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 865 din 19 octombrie 2005 pronunţată în dosar nr. 4989/2005 al Tribunalului Sibiu, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de intimata A.D.S. şi în consecinţă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea SC C. SA Cristian în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998 şi art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005, cu motivarea că legiuitorul a stabilit o competenţă exclusivă în privinţa acestor litigii în favoarea curţii de apel din raza teritorială a sediului pârâtului.
După declinarea competenţei, dosarul a fost înregistrat sub nr. 376/97/2/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care prin sentinţa comercială nr. 59 din 17 aprilie 2006, a admis în parte contestaţia la executare şi a anulat executarea silită pornită de A.D.S. pentru recuperarea creanţei de 55.539,51 RON, a respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, precum şi cererea privind obligarea intimatei la recalcularea redevenţei, ca nefondată şi a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 183,30 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea către contestatoare a dreptului de exploatare a suprafeţei de 1.195 ha. teren cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public al statului pentru care nu se datorează redevenţă, a suprafeţei de 176 ha. teren cu destinaţie agricolă, din domeniul privat al statului în schimbul unei redevenţe calculate conform capitolelor 4 şi 5 din contract, a suprafeţei de 106,85 ha. teren neagricol din domeniul public al statului şi 3,18 ha. teren neagricol din domeniul privat al statului pentru care nu se datorează redevenţă. La data de 16 mai 2002 s-a încheiat şi protocolul de predare-primire a terenurilor, însă ulterior, suprafeţele de teren ce au format obiectul contractului au fost succesiv diminuate ca efect al aplicării Legii nr. 18/1991, însă fără o modificare corespunzătoare a contractului de concesiune.
În aceste condiţii, deşi intimata a încălcat dreptul concesionarului de a exploata în mod direct terenul agricol ce a făcut obiectul contractului, a calculat redevenţa având în vedere întreaga suprafaţă concesionată, dar care în realitate nu se mai afla în posesia contestatoarei.
Prin urmare, deoarece debitul de 55.539,51 RON, pentru care A.D.S. a emis somaţia nr. 38577 din 29 august 2005, nu este cert şi lichid, în sensul art. 379 C. proc. civ., contestaţia a fost admisă cu consecinţa anulării formelor de executare silită iniţiate de intimată, fiind respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării.
În privinţa cererii contestatoarei de obligare a intimatei la recalcularea retroactivă a redevenţei în concordanţă cu documentele ce atestă diminuarea suprafeţei de teren concesionate, aceasta a fost respinsă ca nefondată, în considerarea faptului că este la latitudinea intimatei recalcularea debitului reclamantei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs intimata A.D.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţa în mod greşit a reţinut lipsa caracterului cert şi lichid al creanţei, în condiţiile în care, conform clauzelor contractului, în cazul reducerii suprafeţei de teren ce a făcut obiectul convenţiei, nu este antrenată răspunderea concedentului. Mai mult decât atât, într-o astfel de ipoteză, concesionarul are obligaţia notificării diminuării suprafeţei acestor terenuri, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, în vederea încheierii unui act adiţional. Contestatoarea, în calitate de concesionar, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, astfel încât redevenţa a fost calculată, în mod legal, în conformitate cu contractul de concesiune având în vedere întreaga suprafaţă de teren.
Din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 159 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a invocat motivul de ordine publică, privind necompetenţa instanţei comerciale în soluţionarea cauzei, în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 din OUG nr. 64/2005, art. 45 din OUG nr. 51/1998, raportat la dispoziţiile art. 2 lit. c), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., cauza din această perspectivă, Curtea reţine că:
Contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea dreptului de exploatare, în scopul realizării obiectivelor cercetării asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în domeniul public şi privat al statului a fost încheiat între părţi pentru „satisfacerea interesului naţional şi asigurarea protecţiei mediului" conform clauzei inserate în capitolul 2 pct. 2.2 din contract. Interesul naţional constând, potrivit termenilor convenţiei, în „realizarea obiectivelor de cercetare şi producere a seminţelor şi materialului săditor şi a furajelor pentru animale de rasă, conservarea şi îmbunătăţirea calităţii solului, apelor de suprafaţă şi subterane, consemnarea patrimoniului natural, asigurarea necesarului de produse la rezerva de stat".
Prin urmare, având în vedere natura contractului de concesiune, ca act administrativ încheiat de o autoritate publică, în speţă, A.D.S., definită ca atare prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 168/2001 pentru realizarea unor obiective de interes public, conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluţionarea litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ revine în competenţa generală a instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din legea contenciosului administrativ.
Este real faptul că prevederile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 privind accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali stipulează că: „dispoziţiile cap. VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi A.D.S. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare", cu consecinţa că cererile privind drepturile şi obligaţiile derivate din executarea acestor contracte „sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului".
Din această perspectivă, rezultă că dispoziţiile legale anterior citate, instituie o regulă specială, derogatorie atât în privinţa competenţei materiale dar şi teritoriale, de soluţionare a acestor litigii în primă instanţă de către curtea de apel de la sediul pârâtului.
Dar, în considerarea caracterului de act administrativ, atribuit prin lege contractului de concesiune, concluzia ce se impune este aceea că, în speţă, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Stabilirea competenţei în favoarea acestei instanţe, este în acord cu prevederile art. 45 din OUG nr. 51/1998 care face o trimitere generică la curtea de apel, ca instanţă competentă material şi teritorial în soluţionarea acestor litigii, fără precizarea secţiei curţii, ce urmează a fi investită.
Soluţia este determinată însă, aşa cum s-a menţionat, de dispoziţiile cuprinse în art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care atribuie instanţei de contencios administrativ o competenţă generală în soluţionarea litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ, cu particularitatea că în cazul contractelor administrative încheiate de A.D.S. competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei comerciale, va admite recursul intimatei A.D.S. şi casând hotărârea va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei instanţei comerciale.
Admite recursul declarat de A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 59 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 236/2007. Comercial → |
|---|
