ICCJ. Decizia nr. 240/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 240/2007
Dosar nr. 25667/3/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2005, reclamanta SC E. SA Bucureşti cheamă în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 821.779,27 lei (RON), a dobânzii aferente şi a prejudiciului rezultat din încălcarea obligaţiilor contractuale, precizat la 21 septembrie 2005 ca fiind limitat la dobânda legală, determinată până la data sesizării instanţei, în sumă de 9.758,86 lei, debitul global solicitat fiind astfel de 831.538,41 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 5154 din 21 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea reclamantei aşa cum a fost precizată şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 831.538,41 lei (RON) reprezentând 821.779,27 lei (RON), debit principal, contravaloarea sumei încasate prin executarea fără drept, la 10 iunie 2005, a scrisorii de garanţie bancară de participare la negociere nr. 20 din 16 februarie 2005 emisă de L.B. şi 9.758,86 lei (RON), dobândă legală datorată la debitul principal până la data sesizării instanţei, 8 iulie 2005, obligă pârâta la plata dobânzii legale calculate la debitul anterior arătat, în continuare, până la plata integrală a datoriei, cu 11.327 lei (RON) cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că nu se poate imputa reclamantei o revocare intempestivă a acceptării ofertei finale sau refuzul de a semna contractul de vânzare cumpărare având ca obiect acţiunile SC M. SA, situaţie faţă de care executarea de către pârâtă a scrisorii de garanţie bancară este lipsită de justificare legală, încasarea sumei respective în dauna reclamantei reprezentând pentru pârâtă o îmbogăţire fără justă cauză a patrimoniului său, impunându-se repetirea sumei reprezentând contravaloarea garanţiei bancare încasate fără drept şi plata dobânzii legale aferente de la data acestei încasări şi până la plata integrală a debitului.
Prin Decizia comercială nr. 225 din 28 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, reţinând că refuzul încheierii contractului de vânzare-cumpărare provine de la apelanta pârâtă fiind determinat de intervenirea OUG nr. 26/2005 care a modificat oferta publică de privatizare lansată la 14 ianuarie 2005, astfel că intimata reclamantă nu are vreo culpă în nerealizarea obligaţiei înscrise în oferta sa finală, ceea ce conduce la pierderea dreptului apelantei pârâte de a încasa suma menţionată în scrisoarea de garanţie bancară, fiind astfel obligată să restituie suma încasată necuvenit şi să plătească dobânzile legale comerciale aferente acestei sume.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea în totalitate a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate şi respingerea acţiunii reclamantei intimate ca neîntemeiată.
Recurenta reproşează instanţei de apel pronunţarea unei decizii cu aplicarea greşită a legii şi a convenţiei părţilor, arătând că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu au luat în considerare vicierea procedurii concilierii prealabile prin neînsoţirea convocării la conciliere a recurentei de documentele doveditoare ale pretenţiilor reclamantei intimate, ca şi o greşită aplicare a normelor de procedură civilă deoarece instanţa de fond a respins solicitarea pârâtei recurente de a se amâna judecata cauzei spre a avea mai mult timp pentru analizarea documentelor de către direcţiile sale de specialitate, iar întâmpinarea sa, depusă cu o zi înaintea termenului de judecată, a fost considerată de instanţa de fond drept concluzii scrise deşi alin. 2 din art. 118 C. proc. civ., fusese abrogat prin Legea nr. 219/2005, aceeaşi instanţă admiţând intimatei reclamante şi proba cu interogatoriu şi martori deşi pârâta recurentă s-a opus, dar respingând fără motivare recurentei pârâte administrarea probei cu interogatoriu.
Recurenta invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor legislaţiei privatizării, respectiv ale art. 34 alin. (2) lit. b) din HG nr. 577/2002 incidente în cazul refuzului ofertantului selectat de a semna contractul de vânzare cumpărare în condiţiile stabilite în oferta sa finală, îmbunătăţită şi irevocabilă, situaţie în care s-a aflat reclamanta intimată şi care a îndreptăţit pe recurenta pârâtă să execute scrisoarea de garanţie bancară nr. 20 din 16 februarie 2005 emisă de L.B. depusă de intimata reclamantă conform condiţiei prevăzute la pct. B din aceasta, fiind nerelevantă, în opinia recurentei, intrarea în vigoare la 8 aprilie 2005, în cursul negocierilor, a OUG nr. 26/2005 care a abrogat dispoziţiile legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în mod corect a aplicat legea instanţa de apel, respectiv dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., stabilind că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute pentru concilierea directă, încălcarea normelor de procedură civilă fiind imputată de recurentă instanţei de fond şi nu celei de apel; precizează, de asemenea, intimata că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi a legislaţiei privatizării, textul art. 34 alin. (2) lit. b) din HG nr. 577/2002 invocat de recurentă fiind aplicabil numai dacă ar mai fi existat posibilitatea încheierii contractului în condiţiile cadrului legislativ de la momentul ofertei şi dacă negocierile ar fi fost finalizate de părţi, ipoteză nerealizată în fapt ca urmare a inexistenţei posibilităţii legale de acordare a înlesnirilor pentru plata creanţelor bugetare restante, consecinţă a intrării în vigoare a OUG nr. 26/2005, în speţă nefiind vorba de refuzul reclamantei intimate de a semna contractul ci de nefinalizarea negocierilor în vederea încheierii acestuia, iar recurenta neadresând intimatei invitaţia la semnarea menţionatului contract.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în mod corect a reţinut instanţa de apel că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., a fost îndeplinită faţă de pârâta recurentă, excepţia prematurităţii cererii invocată de aceasta fiind întemeiat respinsă de instanţa de fond, întrucât s-a făcut dovada convocării la conciliere a pârâtei recurente prin fax cu precizarea în scris a pretenţiilor reclamantei intimate şi a temeiului lor legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 7201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., fiind nerelevantă neanexarea tuturor actelor doveditoare, întrucât acestea, pe de o parte, au fost anexate cererii de chemare în judecată, conform dispoziţiilor art. 7203 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, ele emanau de la pârâtă şi, deci, se aflau deja în posesia sa.
Critica vizând nerespectarea dreptului la apărare al recurentei pârâte de către instanţa de fond, pe lângă faptul că nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, este şi nefondată întrucât recurenta pârâtă nu a depus întâmpinarea până la primul termen din 7 septembrie 2005, în cauză au fost date mai multe termene la care pârâta a fost reprezentată, iar instanţa i-a admis probele utile şi concludente pentru cauză, astfel că aceasta urmează a fi respinsă.
Se constată, de asemenea, că instanţa de apel nu a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. b) din HG nr. 577/2002, acestea nefiind incidente în cauză întrucât nu se poate reţine refuzul reclamantei intimate de a încheia contractul în limitele condiţiilor ofertei publice de vânzare lansate de recurenta pârâtă la 14 ianuarie 2005, şi care conţinea şi referire la înlesniri pentru plata creanţelor bugetare restante prevăzute de art. 18 din Legea nr. 137/2002, şi ale ofertei finale a reclamantei intimate îmbunătăţită şi irevocabilă din 25 martie 2005, ci doar o nefinalizare a negocierilor în condiţiile în care, ca urmare a intrării în vigoare la 11 aprilie 2005 a OUG nr. 26/2005 prin care se abrogă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 137/2002 şi, deci, a certitudinii datoriilor bugetare restante ale societăţii comerciale M. SA Iaşi atestate de certificatul nr. 46610 din 29 martie 2005 emis de Primăria Iaşi, pârâta recurentă modifica oferta de privatizare cerând reclamantei şi încheierea prealabilă a unui protocol/acord social cu Sindicatul Liber Independent din SC M. SA, ca „anexă la contract, parte integrantă a acestuia" şi nemaifiind în măsură să acorde facilităţile prevăzute de Secţiunea B p. 3-8 din dosarul de prezentare; nefinalizarea negocierilor rezultă cu claritate din conţinutul Procesului-verbal nr. 12 din 18 aprilie 2005 conform căruia urma să fie comunicată reclamantei hotărârea conducerii pârâtei recurente cu privire la introducerea în contract a clauzelor solicitate de intimată în condiţiile modificării cadrului legislativ iniţial, comunicare ce nu s-a mai făcut, dar, în schimb, pârâta recurentă a executat scrisoarea de garanţie bancară depusă de reclamanta intimată.
Faţă de nefinalizarea acestor negocieri, corect a reţinut instanţa de apel că în cauză nu se poate constata refuzul reclamantei intimate de a încheia contractul şi nici vreo culpă în acest sens în sarcina ei, astfel că nu poate fi sancţionată prin pierderea garanţiei înglobate în scrisoarea de garanţie bancară executată neîntemeiat de către recurenta pârâtă la 3 iunie 2005 cu invocarea punctului b din menţionata scrisoare de garanţie.
Faţă de acestea, reţinându-se că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu corecta aplicare a legii, fiind astfel legală şi temeinică, şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat de recurenta pârâtă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 225 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Comercial → |
|---|
