ICCJ. Decizia nr. 236/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 236/2007
Dosar nr. 17846/2/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă, la 10 iunie 2003, şi întregită la 8 octombrie 2003, reclamantul N.L. cheamă în judecată pe pârâţii C.O.R. Bucureşti, SC G. SA Bucureşti şi SC R. SA Bucureşti solicitând instanţei să constate cauza ineficacităţii contractului înregistrat de pârâta SC G. SA sub nr. 29 din 24 februarie 2003 între N.L., C.O.R. şi SC G. SA şi să proclame nulitatea actului menţionat pentru lipsa consimţământului (voinţei), precum şi să constate inexistenţa dreptului pârâtei SC R. SA de a-şi alătura denumirea şi imaginea la numele, imaginea şi prestigiul reclamantului care nu a încheiat vreo convenţie în acest sens cu pârâta.
Prin sentinţa comercială nr. 1587 din 8 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea reclamantului, ca nefondată, reţinând că din acţiunile voluntare ale reclamantului în executarea contractului contestat rezultă că voinţa acestuia era concordantă scopului prefigurat de părţile la contract şi, implicit, rezultă consimţământul său valabil, executarea obligaţiei însăşi fiind o probă completă a existenţei sale, lipsa semnăturii reclamantului pe contract necontravenind libertăţii părţilor de a-şi alege forma exteriorizării voinţei, iar prezentarea formei scrise a contractului la un moment ulterior nefiind aptă să invalideze voinţa sau să o condiţioneze în forma sa de manifestare, ci reprezentând, din punct de vedere juridic, modalitatea în care părţile au înţeles să preconstituie o probă în legătură cu încheierea şi existenţa actului. Mai reţine instanţa fondului că asocierea denumirii R. la numele şi imaginea reclamantului se face în concordanţă cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 32/1994 şi clauza din art. 2 al contractului încheiat de reclamant, asocierea în cauză nefiind proprie publicităţii comerciale, fiind însă în acord cu legea şi în limitele contractului, independent de nesemnarea acestuia de către reprezentantul pârâtei R., în baza unui raport juridic existent între părţi, şi angajant pentru reclamant prin contractul încheiat după regulile stipulaţiei pentru altul.
Prin Decizia comercială nr. 162 din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite apelul reclamantului împotriva sentinţei instanţei de fond, schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului astfel cum a fost completată şi precizată prin cererea din 8 octombrie 2003 şi, în consecinţă, constată nulitatea absolută a contractului nr. 29 din 20 februarie 2003 încheiat între apelantul reclamant şi pârâţii SC G. SA şi C.O.R. (devenit C.O.S.R.), precum şi inexistenţa dreptului SC R. SA de a-şi alătura denumirea şi imaginea la numele, imaginea şi prestigiul sportivului olimpic român N.L., respinge ca tardiv formulată cererea întregitoare din 12 noiembrie 2003, cu 30.463.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina intimaţilor în solidar.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel reţine că în cauză este o stipulaţie pentru altul, contract unilateral cu titlul gratuit, pentru care forma scrisă cerută ad probationem este impusă de dispoziţiile art. 944 şi 946 C. civ., raţiune pentru care contractul reclamantului apelant cu C.O.R. trebuia încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem, iar lipsa semnăturii reclamantului apelant pe instrumentul contractual echivalează cu absenţa consimţământului acestuia la încheierea contractului în cauză având conţinutul stabilit unilateral de către pârâtul intimat C.O.R., reclamantul fiind în eroare asupra naturii acestui contract, contract de adeziune, la momentul filmării.
Împotriva deciziei instanţei de apel declară recurs pârâtul C.O.S.R. (Comitetul Olimpic şi Sportiv Român) solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva deciziei instanţei de apel declară recurs şi pârâta SC R. SA care solicită, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., de asemenea, admiterea acestuia, casarea sau modificarea deciziei recurate şi rejudecarea apelului.
Şi pârâta SC G. SA declară recurs împotriva aceleiaşi decizii solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi pe fond respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului intimat.
În esenţă, recurenţii reproşează instanţei de apel însuşirea unui raţionament al reclamantului, prezentat pentru prima dată prin motivele de apel, potrivit căruia nulitatea contractului în cauză nu s-ar datora inexistenţei consimţământului său ci faptului că nu a fost de acord să fie filmat pentru promovarea C.O.S.R., ci în scopul propriei sale imagini, aflându-se astfel într-o eroare asupra naturii contractului, instanţa încălcând normele procedurale imperative; recurenţii critică Decizia recurată şi pentru considerentele contradictorii pe care le cuprinde cu privire la forma contractului în discuţie şi la calificarea naturii acestuia, precum şi pentru interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic dedus judecăţii prin calificarea dreptului SC R. SA de a-i fi menţionată denumirea ca fiind în concordanţă cu regulile stipulaţiei pentru altul, deşi menţionatul drept s-a născut în baza contractului de sponsorizare încheiat de pârât cu F.O.R.; recurenţii mai critică Decizia instanţei de apel şi pentru a fi fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind forma contractului şi consecinţele nesocotirii acesteia, precum şi privind existenţa şi valabilitatea consimţământului exprimat la încheierea contractului.
La termenul de dezbateri din data de 18 ianuarie 2007 recurentul C.O.S.R. reiterează excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, invocată şi prin notele scrise depuse la dosar la 17 ianuarie 2007, avându-se în vedere caracterul civil al litigiului, situaţie faţă de care se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Judecătoria sector 1 Bucureşti, excepţie susţinută şi de celelalte recurente, atât prin notele scrise depuse anterior termenului de dezbateri, cât şi în dezbaterile orale.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi examinând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială a instanţelor comerciale invocată, Curtea urmează să constate că excepţia este întemeiată.
Din analiza actelor dosarului se constată că, în cauză, contractul a cărui nulitate este cerută prin acţiunea introductivă este încheiat de reclamantul fost sportiv de performanţă, campion olimpic, şi C.O.S. Român, ambele părţi neavând calitatea de comercianţi. Mai mult, aşa cum toate părţile în litigiu au susţinut, actul juridic a cărui validitate este în cauză este un contract cu titlu gratuit vizând autorizarea de către reclamant a utilizării fără plată a imaginii sale de către C.O.S.R., prin SC G. SA, agenţie de publicitate, în campania de promovare a valorilor olimpice şi a C.O.S.R.
Astfel fiind, se constată că litigiul de faţă nu priveşte un act obiectiv de comerţ, că actul juridic în cauză nu este un act subiectiv de comerţ şi nici un act mixt de comerţ şi, pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare a litigiului vizând constatarea nulităţii contractului cu titlu gratuit de mai sus nu este de competenţa instanţelor comerciale, ci de competenţa materială a instanţelor civile.
Faţă de aceasta, cu aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., şi încadrând motivele de nelegalitate a deciziei recurate invocate de recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea urmează să admită excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, şi constatând că Decizia recurată este dată cu încălcarea competenţei instanţelor civile şi făcând aplicarea art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., urmează să admită recursurile declarate de recurenţii pârâţi împotriva deciziei instanţei de apel, pe care urmează să o caseze, ca şi sentinţa pronunţată în cauză de instanţa de fond, şi să trimită cauza spre rejudecare în fond, Judecătoriei sector 1 Bucureşti, ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursurile declarate de pârâţii C.O.S. Român Bucureşti, SC R. SA Bucureşti şi SC G. SA Bucureşti.
Casează Decizia nr. 162 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi sentinţa civilă nr. 1587 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă Judecătoriei sector 1 Bucureşti ca instanţă civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 235/2007. Comercial → |
|---|
