ICCJ. Decizia nr. 246/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 246/2007
Dosar nr. 17030/1/2005
(dosar vechi nr. 4208/2005)
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 august 2000, reclamanta SC M.P.C. SRL Reşiţa cheamă în judecată pe pârâta SC B.C. SA Reşiţa solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligată pârâta să dispună vânzarea imobilului situat în Reşiţa, conform clauzelor cuprinse în contractul de leasing imobiliar nr. 983 din 5 august 1998 şi procesul verbal nr. 940 din 24 iulie 1998, să constate că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale plătind în plus suma de 58.509.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1777 din 2 iunie 2004, Tribunalul Caraş-Severin admite acţiunea reclamantei, constată că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de leasing imobiliar şi procesul verbal menţionate, obligă pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză cu teren aferent în suprafaţă de 375 mp., cu 30.571.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, valoarea plăţilor actualizate depăşind chiar valoarea redevenţelor datorate actualizate.
Prin Decizia civilă nr. 361 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond, cu 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei reţinând că intimata reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin art. 4 din contractul de leasing imobiliar dintre părţi şi prin procesul verbal de negociere directă, plăţile actualizate conform prevederilor din menţionatul proces verbal depăşind chiar valoarea redevenţelor actualizate stabilite conform art. 6 alin. (2) din contract precum şi că indexarea retroactivă a redevenţelor locative solicitată de apelanta pârâtă contravine clauzelor contractuale stabilite de părţi, respectiv dispoziţiilor art. 12.
Prin Decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul pârâtei împotriva hotărârii instanţei de apel pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel, denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului dintre părţi, a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 din contract, ignorând că posibilitatea indexării obligaţiei de plată a redevenţei a fost convenită pe toată durata contractului, dar în favoarea locatorului şi nu a utilizatorului, obligaţia trebuind astfel executată fără a mai fi necesară încheierea unui act adiţional conform art. 12 din contract. Mai reţine instanţa supremă că potrivit dispoziţiilor art. 7 din contract preţul vânzării imobilului nu este în mod obligatoriu egal cu sumele vărsate în contul redevenţelor raportate la valoarea stipulată iniţial, astfel că regularizarea trebuia făcută la data exprimării voinţei de cumpărare a imobilului în cauză, dar cu aplicarea indexării numai cu privire la redevenţă şi nu şi cu privire la sumele deja vărsate pe durata contractului.
Împotriva deciziei instanţei de recurs reclamanta formulează contestaţie în anulare prin care, cu invocarea dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., solicită instanţei desfiinţarea deciziei atacate şi, după rejudecarea recursului, respingerea acestuia ca nefondat.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea arată că soluţia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale, constând în greşita înţelegere de către instanţă a conţinutului prevederilor art. 4, 7, 8, 6 din contractul de leasing imobiliar în cauză, precum şi în greşita reţinere a faptului că nu s-au achitat pe parcursul contractului indexări la redevenţe, deşi actele dosarului dovedesc contrariul. Contestatoarea consideră tot greşeală materială neobservarea de către instanţă a conţinutului procesului verbal de negociere directă nr. 940 din 20 iulie 1998 încheiat de părţi anterior contractului de leasing, potrivit căruia la expirarea contractului de leasing imobiliar urma să se efectueze regularizarea redevenţelor totale şi a plăţilor efectuate de utilizator ţinându-se cont de evoluţia ratei inflaţiei, prevedere pe care instanţa de recurs neobservând-o a apreciat eronat că reclamanta contestatoare ar mai avea de achitat diferenţe de sume pârâtei intimate.
Contestatoarea apreciază că tot dintr-o greşeală materială instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei pretenţiilor băneşti pentru perioada august 1998 – iulie 2000 invocată de contestatoarea de faţă, excepţie pe care a unit-o cu fondul fără a se pronunţa însă asupra ei.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 teza I-a C. proc. civ., invocate „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Sub pretextul invocării unor greşeli materiale săvârşite de instanţa de recurs contestatoarea critică în fond instanţa pentru o eronată apreciere a conţinutului actelor dosarului, respectiv a prevederilor contractului de leasing imobiliar încheiat de părţi, a procesului verbal al negocierilor prealabile, sau chiar a constatărilor raportului de expertiză, criticile vizând în realitate probleme de fond, aspecte legate de interpretarea actului dedus judecăţii care pot fi calificate drept greşeli de judecată şi nicidecum greşeli materiale evidente, erori de fapt involuntare avute în vedere de textul de lege invocat.
Critica contestatoarei cu privire la aşa-zisa eroare materială săvârşită de instanţa de recurs când nu a examinat excepţia prescripţiei dreptului recurentei pârâte de a mai pretinde indexarea redevenţelor achitate de contestatoare pe perioada august 1998 – iulie 2000 urmează, de asemenea, a fi respinsă întrucât şi aceasta vizează eventual o greşeală de judecată, deşi instanţa de recurs a examinat excepţia invocată şi a respins-o implicit când a reţinut că din nici una din clauzele contractului nu rezultă că părţile au convenit plata lună de lună şi deci că pârâta nu ar mai fi în drept să le pretindă la sfârşitul contractului, o asemenea interpretare contravenind dispoziţiilor art. 7 din contract.
Faţă de cele de mai sus se constată că nici una dintre criticile contestatoarei nu vizează în realitate greşeli materiale săvârşite de instanţa de recurs, astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare promovată împotriva deciziei instanţei de recurs, contestaţia în anulare neputând fi exercitată, conform art. 318 C. proc. civ., pentru remedierea unor greşeli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M.P.C. SRL Reşiţa împotriva deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 245/2007. Comercial → |
|---|
