ICCJ. Decizia nr. 313/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 313/2007

Dosar nr. 3156/44/2006

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 21 noiembrie 2005, reclamanta SC P. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Galaţi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de închiriere 2 din 11 mai 2001 din culpa pârâtei, evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Galaţi.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că prin contractul nr. 2 din 11 mai 2001 a închiriat pârâtei spaţiul proprietatea societăţii reclamante situat în subsolul blocului de pe strada Brăilei, spaţiu în care pârâta urma să desfăşoare activităţi comerciale sau de prestări servicii (art. 1 din Capitolul III).

După închiriere, pârâta a adus modificări spaţiului, desfiinţare uşi, amenajare bucătărie şi bar, etc., transformând spaţiul în restaurant, contrar clauzelor din contract.

Tribunalul Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 955 din 12 mai 2006, a respins acţiunea.

În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut, ca neîntemeiată, susţinerea reclamantei în sensul că pârâta a desfăşurat o activitate diferită de cea convenită prin contract.

Potrivit art. 1 din contract, obiectul acestuia îl constituie închirierea în vederea desfăşurării de activităţi comerciale sau prestări servicii de către chiriaş.

Pe de altă parte în art. 13 s-a invocat clauza potrivit căreia se permitea chiriaşului, pe cheltuiala acestuia, de a efectua amenajări, modernizări şi reparaţii pentru realizarea obiectului de activitate.

Instanţa a concluzionat că pârâta prin activităţile desfăşurate nu a încălcat prevederile contractuale.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 109 din 23 august 2006.

Împotriva deciziei menţionate reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- greşit s-a reţinut existenţa acordului proprietarului pentru modificările aduse spaţiului de către pârâta chiriaşe.

- pârâta nu a respectat destinaţia iniţială a spaţiului, magazin de pantofi, ci, l-a schimbat cu aceea de restaurant, fără acordul locatorului.

- lucrările efectuate de pârâtă nu se încadrează în art. 13 din contract, amenajări, modernizări, reparaţii, ci au fost de altă factură şi amploare, spargere pereţi pentru realizarea de ferestre, desfiinţare ziduri, uşi, amenajare bar etc., ceea ce reprezintă o folosinţă abuzivă.

Recursul este nefondat.

Cererea reclamantei pentru rezilierea contractului de închiriere şi evacuare este motivată în principal, pe schimbarea activităţii în spaţiul închiriat şi amenajări care au afectat compartimentarea şi au adus modificări potrivit destinaţiei de restaurant.

Invocarea nerespectării de către chiriaş a clauzelor contractuale nu-şi au temei.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond şi instanţa de apel, schimbarea activităţii în spaţiu închiriat, din magazin de desfacere în restaurant, nu încalcă art. 1 din contract, care prevede desfăşurarea de activităţi comerciale sau prestări servicii.

Or, activitatea desfăşurată de pârâtă, restaurant, se încadrează în grupa prestărilor de servicii.

Prin art. 13 din contract, s-a prevăzut că, amenajările, modernizările şi reparaţiile executate de chiriaş pentru realizarea obiectului de activitate stabilit prin contract se fac pe cheltuiala chiriaşului, nefiind opozabile proprietarului.

Interpretarea, prin hotărârea recurată, a acestei prevederi contractuale, în sensul că chiriaşul este îndreptăţit să efectueze amenajări, modernizări pentru realizarea obiectului de activitate, este conformă voinţei părţilor la încheierea contractului, singura condiţie a reclamantei fiind ca cheltuielile să fie suportate de chiriaş.

De altfel, spaţiul, prin amenajările şi modernizările efectuate, a avut de câştigat un plus de valoare, astfel că cererea pentru rezilierea contractului şi evacuarea pârâtei este nefondată.

Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Galaţi împotriva deciziei civile nr. 109 din 23 august 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 313/2007. Comercial