ICCJ. Decizia nr. 1098/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1098/2008
Dosar nr. 52/116/2007
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 13 decembrie 2005, reclamanta SC A.H. SRL Feteşti a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că adresa de reziliere din 12 februarie 2004 a contractului din 2000 încheiat de pârâta în calitate de concedent şi reclamanta în calitate de concesionar are un caracter abuziv şi prematur în contradicţie cu prevederile contractuale, la care trebuie obligată pârâta să le respecte; precum şi ca aceasta să fie obligată să nu efectueze un act de dispoziţie (concesiune, arendă, închiriere sau asociere în participaţiune) privind terenul agricol concesionat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 356 din 27 februarie 2007, Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea reclamantei, a constatat că nu a intervenit rezilierea contractului de concesiune din 2000 încheiat de părţi, în baza pactului comisoriu expres prevăzut de art. 5.5 din contract şi a dispus pârâtului să nu efectueze acte juridice – concesiune, arendă, închiriere, asociere în participaţie cu privire la terenul agricol ce face obiectul contractului de concesiune menţionat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, cu 18,3 ron cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 491 din 25 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea sa de a nu efectua acte de dispoziţie cu privire la terenul agricol concesionat, aflat în litigiu, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, respingerea şi a primului capăt de cerere prin care s-a solicitat să se constate că adresa de reziliere a contractului din 2000 pe baza pactului comisoriu din art. 5.5. are un caracter abuziv şi prematur, aceasta întrucât trebuia reţinută reaua credinţă a reclamantei privind plata redevenţei datorate, precum şi întocmirea şi depunerea unui studiu de bonitate a terenului, care nu o poate exonera de obligaţiile contractuale asumate; ignorarea prevederilor contractuale privind pretinsele diferenţe de calitate a terenului şi intervenţia calamităţilor naturale.
Recursul pârâtei este nefondat pentru cele se vor arăta în continuare.
Din examinarea susţinerilor pe care pârâta le face prin recursul său în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 invocate ca temei legal pentru a putea fi admisă calea de atac de faţă.
În speţă, raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat în temeiul contractului de concesiune din 2000, privind exploatarea de către reclamanta concesionară a unei anumite suprafeţe de teren agricol, pentru care pârâta - concedentă avea obligaţia de a asigura folosinţa şi exploatarea în beneficiu propriu.
Aşa cum rezultă din corespondenţa purtată de părţi, în discuţie fiind neplata integrală a redevenţei pe anul 2003, pârâta a activat pactul comisoriu prevăzut de art. 5.5 din contract, notificând prin adresa din 12 februarie 2004, rezilierea contractului de concesiune.
Este de reţinut că, potrivit contractului prin art. 4.3 părţile au stabilit că, în cazul în care situaţia prezentată de concedent la data contractării cu privire la caracteristicile obiectului concesiunii nu corespunde cu starea reală a terenului agricol constatată de concesionar şi organele abilitate de lege, se va recalcula nivelul redevenţei şi se va reduce corespunzător caracteristicilor reale.
Totodată, începând cu anul 2003 reclamanta a semnalat în dese rânduri pârâtei concedente calitatea necorespunzătoare a terenului, care nu asigură potenţialul agricol contractat, între părţi derulându-se mai multe litigii ce au avut ca obiect determinarea întinderii obligaţiilor concesionarei, care a comunicat corespunzător studiul de bonitate efectuat de instituţia acreditată.
În această situaţie, având în vedere că pârâta - concedentă nu a dat curs obligaţiilor contractuale asumate menţionate mai sus privind renegocierea redevenţei faţă de situaţia reală a terenului agricol, corect instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută culpa exclusivă a reclamantei care nu ar fi achitat integral redevenţa stabilită iniţial, aşa cum greşit se solicită prin recursul de faţă.
În aceeaşi situaţie, cum pârâta - recurentă nu poate contesta refuzul său sistematic de a examina condiţiile de renegociere a redevenţei, în limitele celor convenite de părţi prin contract, şi se limitează să invoce reaua credinţă a reclamantei, prin neachitarea redevenţei stabilită iniţial, deşi părţile aveau şi alte litigii pe întinderea acesteia, trebuie reţinut că refuzul reclamantei a fost apreciat corect ca justificat de instanţă şi corespunzător culpei pârâtei înregistrată în executarea contractului respectiv.
Cu alte cuvinte, cât timp pârâta - concedentă nu a dat curs obligaţiilor sale contractuale privind renegocierea redevenţei în condiţiile stabilite de părţi, ceea ce a condus la refuzul reclamantului de a achita integral redevenţa iniţială, în condiţiile comunicării studiului de bonitate a terenului, aceasta nu era îndreptăţită să activeze pactul comisoriu şi să notifice rezilierea contractului, aşa cum de altfel s-a constatat şi prin hotărârea ce se va ataca.
În aceste condiţii, nu poate fi primită nici susţinerea pârâtei - recurente referitoare la încălcarea voinţei părţilor prin neaplicarea pactului comisoriu din art. 5.5. din contract, cât timp aceasta nu a făcut dovezi concludente privind respectarea integrală a condiţiilor sale contractuale asumate, situaţie în care pârâta recurentă nu se putea prevala de culpa exclusivă a reclamantei cum susţine prin recursul de faţă.
În consecinţă, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
Având în vedere această soluţie, reclamanta - intimată este îndreptăţită a primi potrivit art. 274 C. proc. civ. cheltuieli de judecată în această fază procesuală, la care va fi obligată pârâta recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 491 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 17.850 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.H. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1095/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1099/2008. Comercial → |
|---|
