ICCJ. Decizia nr. 1121/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1121/2008
Dosar nr. 10619/3/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9624 din 11 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii principale, respingând-o ca atare, şi a disjuns cererea reconvenţională, admiţând excepţia necompetenţei materiale şi declinând competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei de judecată, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, în cererea reconvenţională se solicită evacuarea unei societăţi comerciale, cerere neevaluabilă în bani, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care reglementează competenţa materială exclusivă.
Prin sentinţa comercială nr. 6990 din 22 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că prin art. 17 C. proc. civ. se instituie o prorogare legală de competenţă, stabilindu-se că o cerere incidentală, cum este şi cererea reconvenţională, se judecă de instanţa competentă să judece cererea principală. Tribunalul a mai arătat că întrucât cererea principală a fost soluţionată de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, aceasta este competentă să judece şi cererea reconvenţională, conform art. 17, chiar dacă s-a dispus disjungerea.
Prin sentinţa comercială nr. 150 din Camera de Consiliu de la 18 iulie 2007, s-a soluţionat conflictul negativ ivit între cele două instanţe în sensul că s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de conflict de competenţă a statuat că potrivit art. 17 C. proc. civ.: „Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală".
Ca atare, întrucât cererea reconvenţională este o cerere incidentală, competenţa de soluţionare a acesteia revine instanţei care soluţionează cererea principală, aplicarea normei prevăzută de art. 120 C. proc. civ. relativă la disjungere, neavând relevanţă cu privire la competenţa stabilită în termeni imperativi în art. 17 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs pârâta invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (5), art. 111, art. 158 şi art. 159 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul stabilirii competenţei materiale în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, faţă de caracterul cererii principale de chemare în judecată care nu este o cerere evaluabilă în bani fiind greşit soluţionată de judecătorie în primă instanţă încât nici cererea reconvenţională nu trebuia apreciată ca fiind evaluabilă.
În aceeaşi ordine de idei a arătat că cererea incidentală se soluţionează de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală şi nu de către instanţa care în mod eronat, cu încălcarea competenţei altei instanţe, a soluţionat cererea principală.
Recursul este nefondat.
Cererea principală a fost deja judecată de Sectorul 2 Bucureşti fără ca instanţa sau părţile să invoce excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, iar analizarea acestei susţineri nu poate face obiectul acestei judecăţi.
Aşa fiind, legal instanţa de conflict de competenţă fără a încălca textul de lege incident – art. 17 C. proc. civ. – a concluzionat că în cazul cererii reconvenţionale formulată în cauza iniţială, chiar dacă a fost disjunsă, competenţa materială revine instanţei care a fost sesizată cu cererea principală, ca efect al prorogării de competenţă şi în considerarea principiului „accesoriul urmează soarta principiului", chiar dacă cererea reconvenţională ar întrece competenţa acestei instanţe.
Aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.F. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 150 din 18 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1117/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1123/2008. Comercial → |
|---|
