ICCJ. Decizia nr. 1248/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1248/2008
Dosar nr. 5990/118/2006
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7952 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor invocată de pârâta SC C.S. SA, fiind însă admisă excepţia, invocată de aceeaşi pârâtă, privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului M.R.R.G., aşa încât acţiunea formulată de acest reclamant împotriva pârâtelor a fost respinsă, reţinându-se că el a renunţat la succesiunea defunctului G.D.N., aşa încât nu mai poate solicita retrocedarea imobilului, instanţa făcând aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 4.6 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor M.R.R.G., H.M.M. şi G.S. în formularea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1517 din 2 noiembrie 2001 şi a respins această cerere, cu motivarea că reclamanţii puteau formula o asemenea cerere, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 1 an, începând cu 14 august 2001, respectiv până la 14 august 2002.
În consecinţă, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, formulată la 30 august 2005, a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut în legea specială.
Din considerentele acestei sentinţe rezultă că la 21 noiembrie 2006, prin încheiere interlocutorie, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind revendicarea de către reclamanţi a imobilului situat în Eforie Sud, str. Muntenia, imobil cunoscut şi sub denumirea de Vila „M.” (Vila A.) ce a aparţinut autorului reclamanţilor G.D.N., decedat la 27 decembrie 1994 şi care a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 (poz. 409 anexa II) în timp ce se afla în administrarea moştenitorilor defunctului, capăt de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
În argumentarea acestei soluţii instanţa a reţinut că din moment ce la momentul formulării cererii era în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială ce derogă de la dreptul comun, reclamanţii trebuiau să urmeze procedura specială reglementată în această lege şi nu să formuleze acţiunea potrivit dreptului comun, în condiţiile art. 480 C. civ.
Cum legea specială derogă de la dreptul comun şi este prioritară legii generale, această cerere s-a respins ca inadmisibilă la 21 noiembrie 2006.
Reclamanţii au apelat această sentinţă cât şi încheierea din 21 noiembrie 2006 invocând soluţionarea greşită a excepţiilor cât şi necompetenţa instanţei comerciale în soluţionarea cauzei, considerând că ei au sesizat corect instanţa civilă, respectiv Tribunalul Constanţa, secţia civilă, care nelegal s-a dezinvestit la 22 februarie 2006 în favoarea secţiei comerciale a aceleaşi instanţe.
Prin decizia civilă nr. 172/ COM din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul reclamantului M.R.R.G. şi a admis apelul celorlalte două reclamante, sentinţa de fond fiind în parte desfiinţată, cât şi încheierea din 21 noiembrie 2006 iar cauza trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a cererii privind revendicarea.
Prin aceeaşi decizie s-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată referitoare la dezlegările date celorlalte excepţii (lipsa calităţii procesuale a reclamantului M.R.R.G. şi prescripţia dreptului la acţiune).
În argumentarea acestei soluţii instanţa de apel a considerat că litigiul de faţă a fost corect calificat drept un litigiu comercial întrucât raporturile dintre părţi sunt prezumate de art. 4 C. com., ca fiind de natură comercială, iar două dintre pârâte sunt comerciante.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, excepţie admisă la 21 noiembrie 2006, instanţa de apel a apreciat că a fost greşit soluţionată deoarece acţiunea în revendicare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă cu excepţia situaţiei în care imobilul revendicat nu intră sub incidenţa dispoziţiilor acestei legi sau în cazul imobilelor preluate de stat fără un titlu valabil şi care au fost înstrăinate terţilor dobânditori cu titlu particular, caz în care se aplică dreptul comun potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Ori, în speţa de faţă, reclamantele se află în situaţia ultimă dintre cele două excepţii prezentate, aşa încât ele nu au la îndemână procedura administrativă reglementată în Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte terenul pe care este amplasată construcţia instanţa a reţinut că reclamantele au formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 dar autoritatea publică locală nu le-a dat nici un răspuns.
În consecinţă, instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond a cererii de revendicare, argumentându-şi soluţia şi pe Decizia Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007 dată în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Nemulţumite de această decizie pârâtele au formulat recursuri solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În recursul său pârâta SC A.C.N. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., critică, în esenţă, decizia din apel pentru dezlegarea dată admisibilităţii acţiunii în revendicare în condiţiile în care începând cu 14 februarie 2001, când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, dreptul comun în materie, respectiv art. 480 C. civ., nu mai puteau fi aplicabile, legea nouă având prioritate faţă de legea veche.
Soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecarea revendicării este greşită şi pentru că a fost menţinută soluţia privind prescripţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute a vânzării-cumpărării bunului revendicat, ori, în acest caz s-a încălcat principiul „resoluto jure dantis resobitur jus accipientis” şi face imposibilă restituirea imobilului.
De asemenea, greşit instanţa de apel a făcut trimitere la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în interesul legii deoarece acea decizie privea interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ori reclamanţii şi-au precizat acţiunea şi şi-au întemeiat-o pe dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ.
În recursul lor pârâţii O. Eforie, prin P., şi C.L.O. Eforie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru argumentarea şi fundamentarea soluţiei date pe excepţiile de la Legea nr. 10/2001 şi pe decizia Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce nu se aplică în speţă, reclamanţii întemeindu-şi acţiunea pe dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ.
Ori, în atare situaţie recurenţii pârâţi apreciază că revendicarea reclamanţilor era inadmisibilă, legea specială fiind derogatorie de la regulile de drept comun.
Mai mult, pentru teren reclamanţii au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 aşa încât ei nu mai aveau acces la acţiunea de drept comun.
Acţiunea în revendicare a bunului în natură este şi inadmisibilă în raport de menţinerea în apel a soluţiei dată de instanţa de fond cu privire la prescrierea dreptului de a mai invoca nulitatea absolută a vânzării-cumpărării, act în raport de care aceşti doi recurenţi sunt terţi.
În recursul său pârâta SC C.S. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că greşit s-a considerat admisibilă acţiunea în revendicare în condiţiile dreptului comun câtă vreme există o lege specială derogatorie, Legea nr. 10/2001, care îndrituia reclamanţii la despăgubiri, imobilul fiind înstrăinat, cu bună credinţă, iar dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 au validat aceste acte.
La 25 martie 2008 intimatele reclamante H.M.M. şi G.S. au solicitat suspendarea judecăţii recursului, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 până la soluţionarea administrativă a notificării lor nr. 1738/2001 depusă la Primăria Eforie Sud în baza Legii nr. 10/2001, cerere respinsă astăzi de curte.
La termenul de astăzi, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei instanţelor comerciale în soluţionarea cauzei, excepţie ce urmează a fi analizată cu prioritate, fiind de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 şi art. 137 C. proc. civ.
Din actele dosarului rezultă că acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, instanţă care s-a dezinvestit la 22 februarie 2006 în favoarea secţiei comerciale a aceleaşi instanţe.
Această dezinvestire şi stabilirea naturii litigiului a format obiectul criticilor reclamanţilor în apel, instanţa apreciind că litigiul corect a fost considerat ca intrând în competenţa instanţelor comerciale întrucât raporturile juridice dintre părţi intră sub prezumţia de comercialitate reglementată în art. 4 C. com.
Cum în recurs soluţia pe acest aspect nu a mai fost recurată de nici una dintre părţi şi cum competenţa materială este de ordine publică, Curtea a înţeles s-o invoce din oficiu.
Potrivit art. 4 C. com., în afara faptelor de comerţ enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuşi actul respectiv.
În speţă, obiectul litigiului de faţă îl constituie acţiunea în retrocedarea unui imobil naţionalizat formulată de persoane fizice în contradictoriu cu deţinătorii actuali ai bunurilor (construcţie şi teren) acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001 şi ulterior precizată pe art. 480 C. civ., cât şi constatarea nulităţii vânzării-cumpărării acestui imobil revendicat.
Precizarea ulterioară a temeiului de drept nu influenţează stabilirea instanţei competente în soluţionarea cauzei şi nici nu probează comercialitatea acţiunii, chiar dacă două dintre pârâte sunt comercianţi.
Cum acţiunea are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, drept invocat şi conferit prin norme speciale de drept, cu caracter reparatoriu, iar titularii dreptului, pretins sau legitimat, au înţeles să se comporte ca subiecte de drept civil, Curtea apreciază că acţiunea de faţă are caracterul unei acţiuni civile şi nu comerciale aşa încât instanţele comerciale greşit s-au pronunţat în cauză.
În consecinţă, Curtea va admite excepţia cu consecinţa admiterii recursurilor în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., şi va casa atât decizia din apel cât şi sentinţa de fond, cauza urmând a fi trimisă spre competentă soluţionare instanţei civile.
Întrucât nici dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., nici cele ale Legii nr. 10/2001, nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în general a actelor de înstrăinare încheiate cu privire la imobile ce fac obiectul legii speciale de reparaţie, competenţa judecării cauzei urmează a se stabili în funcţie de valoarea imobilului.
Întrucât din actul de vânzare-cumpărare a imobilului revendicat rezultă că valoarea imobilului este de 458.300.000 lei (ROL) Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., va trimite dosarul spre competentă soluţionare Judecătoriei Constanţa, ca instanţă civilă competentă să judece fondul acestui litigiu.
În atare situaţie, criticile invocate de recurente nu mai pot fi analizate ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursurile pârâţilor O. Eforie prin P., C.L.O. Eforie şi SC C.S. SA şi al intervenientei SC A.C.N. SRL declarate împotriva deciziei civile nr. 172/ COM din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia şi sentinţa civilă nr. 7952/ COM din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi trimite spre soluţionare la Judecătoria Constanţa ca instanţă civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1339/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
