ICCJ. Decizia nr. 1402/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1402/2008
Dosar nr. 37462/3/2005
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că.
Prin cererea înregistrata sub nr. 5468 din 1 noiembrie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC I. SA a chemat în judecata pârâta SC R.T.I. SRL solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000.
În motivarea cererii s-a învederat ca pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de livrare a produselor contractate deşi reclamanta a achitat suma de 89.109 dolari S.U.A. din avansul de 300.000 dolari S.U.A. prevăzut în contract.
Ulterior încheierii contractului, reclamanta a constatat că pârâta nu se afla în posesia bunurilor ce au format obiectul contractului, deţinând doar nuda proprietate. Refuzul de a achita integral avansul convenit a fost justificat de imposibilitatea pârâtei de a executa obligaţia corelativa de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute existând o situaţie litigioasa.
S-a invocat nulitatea absolută a contractului pentru eroare prin falsa reprezentare a comparatorului la încheierea actului juridic cu privire la obiectul juridic acesta constând în falsa reprezentare a situaţiei juridice a bunurilor care nu se aflau în posesia vânzătorului ceea ce conferă actului juridic valoarea unui împrumut.
În subsidiar s-a invocat nulitatea relativa a contractului, solicitându-se anularea acestuia pentru eroare viciu de consimţământ.
S-a solicitat, într-un subsidiar îndepărtat, rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a bunurilor ce au format obiectul contractului.
S-a susţinut că dreptul material la acţiune privind anularea contractului precum şi acela privind rezoluţiunea nu sunt prescrise, termenul fiind întrerupt ca urmare a comunicării proceselor - verbale încheiate în dosarele de executare silită prin adresa nr. 1973 din 20 octombrie 2005.
S-a mai arătat ca pârâta a acţionat în judecata societatea reclamanta, pentru achitarea diferenţei preţului contractului prin sentinţa comerciala nr. 3155 din 01 iulie 2005 SC I. SA fiind obligata la plata sumelor de 30.204.480.000 RON preţ contractual şi 15.603.380.080 lei penalitate de întârziere.
S-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 953, 954, alin. (2), art. 1312, 1313, 1316, 1320, 1332, 1339, 1364, 1900 C. civ.
Prin cererea precizatoare s-au invocat dispoziţiile art. 5 şi art. 998 C. civ., susţinându-se ca pârâta a înstrăinat un bun asupra căruia nu avea un drept de proprietate, cauza actului juridic fiind ilicita, întrucât vânzătoarea avea cunoştinţa despre imposibilitatea de a transfera proprietatea asupra bunurilor.
Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulităţii relative s-a invocat de către pârâtă excepţia prescrierii dreptului la acţiune în temeiul art. 9 Decret nr. 167/1958, termenul de 3 ani începând sa curgă, chiar daca reclamanta nu a cunoscut cauza anularii, la 18 luni de la data încheierii actului.
Cu privire la cererea principală având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a susţinut de către pârâtă ca eroarea obstacol este forma cea mai grava a erorii, falsa reprezentare purtând asupra naturii actului ce se încheie. Raportat la aceasta teza s-a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune.
Cu privire la nulitatea absoluta a contractului pentru eroare asupra naturii juridice a actului pârâta a solicitat respingerea ca nefondată.
De asemenea, pârâta a invocat excepţia prescrierii dreptului de a cere rezoluţiunea actului juridic, in subsidiar respingerea, ca nefondată, a cererii.
Prin încheierea de la 10 ianuarie 2006 instanţa a anulat, ca insuficient timbrate, capetele de cerere privind constatarea nulităţii relative a contractului, rezoluţiunea contractului şi restituirea sumei achitate cu titlul de avans.
Prin sentinţa comerciala nr. 1 din 3 ianuarie 2007, pronunţată in dosarul nr. 37462/3/2005 Tribunalul Bucureşti a anulat capetele de cerere 2 şi 3 privind anularea contractului şi rezoluţiunea acestuia cu consecinţa restituirii sumei de 89109 dolari S.U.A., ca netimbrate. Totodată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000, ca neîntemeiată; a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000, a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca potrivit dispoziţiile art. 2 Decret nr. 167/1958 nulitatea absoluta este imprescriptibila; a apreciat netemeinice motivele de nulitate invocate cu privire la primul motiv invocat eroare asupra obiectului contractului s-a reţinut că părţile au încheiat, un contract de vânzare-cumpărare, având corecta reprezentare a naturii contractului aceasta rezultând atât din denumirea şi clauzele contractului cât şi din corespondenta părţilor cu privire la cauza ilicită s-a apreciat, ca nedovedită, intenţia speculativă a părţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a pierdut posesia bunurilor, ulterior încheierii contractului în septembrie 2000 ca urmare a acţiunii abuzive a unor terţe persoane; cumpărarea bunurilor de către pârâta de la SC S.P. SRL, la 18 februarie 2000, prin contractele 1559 şi 1660 şi vânzarea ulterioara a acestora la 10 iulie 2000 către recurenta s-a apreciat ca nefiind de natura conferi cauzei un caracter ilicit.
De asemenea, pierderea posesiei ulterior încheierii contractului nu reprezintă un motiv de nulitate absolută şi poate constitui motiv de rezoluţiune, motivele de nulitate fiind motive concomitente încheierii actului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 233 din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar avut în vedere că apelul nu a fost motivat, instanţa supunând cenzurii sentinţa atacata conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut că anularea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii relative a contractului precum şi a celui privind rezoluţiunea contractului cu consecinţa repunerii in situaţia anterioara a fost dispusa cu respectarea dispoziţiile art. 20 alin. (3) şi (4) Legea nr. 146/1997. Reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, consemnate in încheierea de la 29 noiembrie 2005 privind timbrarea capetelor de 2 şi 3 de cerere; transformarea sumei pretinse in moneda naţionala şi timbrarea la valoare.
Cu privire la motivele de nulitate invocate oral, in şedinţa publica de la 23 aprilie 2007, raportat la dispoziţiile art. 294 alin. (1) s-a reţinut că, în apel, nu se poate modifica obiectul cererii şi nu pot fi primite cereri noi astfel că nu au fost supuse analizei motivele invocate pentru prima data în apel, instanţa pronunţându-se numai asupra celor invocate în prima instanţa cu respectarea cadrului procesual determinat privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000 cauzele invocate fiind eroare în negotium şi cauza ilicita.
Din analiza materialului probator, instanţa de apel a ajuns la concluzia inexistenţei unei cauze ilicite la încheierea contractului şi că, neîndeplinirea obligaţiei de transmitere a posesiei bunurilor, chiar culpabila este irelevantă în raport cu motivele de nulitate invocate. Aşa cum s-a reţinut, reclamanta nu a valorificat dreptul de a cere rezoluţiunea contractului sau de a opune excepţia de neexecutare.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a formulat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea nesocoteşte spiritul şi litera art. 968 C. proc. civ., instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii.
Intimata a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, excepţie ce urmează a fi respinsă deoarece Decizia atacată a fost comunicată recurentei la 18 iulie 2007, iar recursul a fost depus la oficiul poştal (conform ştampilei) la 1 august 2007. Aşadar calea de atac s-a exercitat în interiorul termenului de 15 zile prevăzută de art. 301 C. proc. civ., calculat conform dispoziţiile art. 102 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte îl sa respinge pentru următoarele argumente:
Cu privire la motivele de nulitate invocate oral, in şedinţa publica de la 9 aprilie 2008, raportat la dispoziţiile art. 316, art. 294 alin. (1) se retine ca in recurs nu se poate modifica obiectul cererii şi nu pot fi primite cereri noi astfel că nu vor fi supuse analizei motivele invocate pentru prima dată in recurs, instanţa urmând a se pronunţa asupra celor invocate în recursul scris şi în limitele soluţiei pronunţate de prima instanţă, cu respectarea cadrului procesual determinat privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000, cauzele invocate fiind eroare în negotium şi cauza ilicita.
Criticile de nelegalitate formulate de recurenta SC I. SA, reiterează si susţin cu aceeaşi argumentaţie juridica, pretinsele cauze de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 90712000 încheiat intre părţi.
Actul contestat, contractul nr. 907 din 10 iulie 2000, nu numai ca a fost negociat şi semnat de către părţi dar a fost pus în executare prin plăti parţiale şi remiteri de bunuri conform clauzelor prevăzute expres la pct. 1.
Noţiunea de error in corpore ca şi modalitate a erorii obstacol, poate consta în falsa reprezentare a parţilor asupra identitarii obiectului actului juridic încheiat.
Aplicând noţiunile expuse anterior raporturilor juridice derulate între cele doua părţi, Înalta Curte reţine inaplicabilitatea acestei cauze de nulitate a actului juridic încheiat între părţi, respectiv contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000.
Cat priveşte cealaltă cauză de nulitate, error in substantiam (eroarea asupra însuşirilor substanţiale ale bunurilor), aceasta reprezintă o modalitate a erorii viciu de consimţământ, ce atrage indubitabil sancţiunea nulităţii relative a actului contestat.
În raport de momentul la care recurenta a interes sa invoce o astfel de cauză şi de data semnării actului contestat, august 2000, transpuse la dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, cererea de nulitate este prescrisă.
Cât priveşte netemeinica acestei cauze de nulitate relativă, argumentele tratate si expuse la analiza instituţiei error in corpore, sunt comune urmând a fi valabile şi cu privire la această nulitate.
Pe fondul cauzei, instanţa de recurs reţine că acţiunea formulată este nefondată întrucât situaţiile de fapt invocate sunt rodul unei interpretări trunchiate a modului în care s-au născut şi derulat raporturile contractuale între părţi. Astfel, în considerentele acestei hotărâri rezultă ca actul juridic atacat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000 este valabil încheiat şi potrivit principiului forţei obligatorii a convenţiilor, reclamanta trebuie să îşi respecte obligaţiile de plată asumate faţă de pârâtă.
Astfel, se reţine ca SC I. SA nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile de plata asumate achitând numai suma de 89.209 dolari S.U.A. din avansul de 300.000 dolari S.U.A. în 2 tranşe peste termenul de 15 zile stipulat în contract iar la data de 28 decembrie 2000 a încheiat cu un neproprietar, SC S.P. SRL. contractul de vânzare-cumpărare nr. 49 privind aceleaşi utilaje contractate anterior cu pârâta .. .
Prin urmare, recurenta nu-i poate imputa intimatei că nu si-a respectat obligaţiile contractuale in sensul remiterii tuturor bunurilor atât timp cat exista probe că ea însăşi nu si-a respectat obligaţia primară aceea de a achita avansul de 300.000 dolari S.U.A. in termenul de 15 zile de la încheierea contractului.
În ceea ce priveşte nulitate absolută, privită din prisma erorii asupra obiectului contractului, error in negotiu, motivat pe considerentul că recurenta ar fi crezut că încheie un alt act juridic decât o vânzare nu poate subzista în prezenta cauză. Din întreg materialul probator rezultă neîndoielnic faptul că părţile au avut corecta reprezentare a actului juridic pe care l-au încheiat.
Natura juridica a contractului rezulta cu certitudine din însăşi denumirea operaţiunii încheiate între părţi (vânzare-cumpărare) precum şi din clauzele inserate, clauze specifice, de esenţa vânzării: bunurile expres determinate, preţul şi modalitatea de plată, modalitatea de predare şi recepţie a bunurilor vândute.
Având în vedere aceste aspecte, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca: nu se poate susţine ca reclamanta nu a avut reprezentarea operaţiunii juridice încheiate la momentul perfectării vânzării .. .â€.
În motivarea acestui considerent s-a arătat că: se poate observa că reclamanta a şi plătit o parte din preţ, aspect recunoscut de aceasta, ceea ce încă o dată confirmă corecta reprezentare a realităţii în ceea ce priveşte natura juridică a contractului încheiat, respectiv de vânzare-cumpărare de altfel corecta reprezentare a realităţii rezultă din întreaga corespondenţă existentă între părţi, atât anterioară cât şi ulterioara datei încheierii contractului.â€.
Rezultă aşadar că recurenta nu a reuşit sa satisfacă cerinţele art. 1169 C. civ., respectiv sa dovedească si sa probeze cauzele de nulitate absoluta invocate şi că instanţele au făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat cu nimic natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru considerentele de mai sus conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 7800 lei către intimata pârâtă SC R.T.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Obligă recurenta la 7800 lei cheltuieli de judecată către intimata â€" pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1328/2008. Comercial → |
|---|
