ICCJ. Decizia nr. 450/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.450/2008
Dosar nr. 3891/30/2006
Şedinţa publică de la 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii SC A. SRL Timişoara, Ş.M. şi O.N.D., au chemat în judecată pe pârâta F.M., solicitând constatarea simulaţiei contractului de cesiune părţi sociale încheiat la data de 26 aprilie 2004, a actului adiţional aferent contractului de cesiune, precum şi a hotărârii de cesiune de părţi sociale, în sensul constatării că adevărata voinţă a părţilor a fost aceea de împrumut, iar nu de asociere şi dispunerea către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş să efectueze în evidenţele sale cuvenitele menţiuni, precum şi revenirea la situaţia anterioară simulaţiei, cu excluderea pârâtei din societate.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că între reclamanţi şi pârâtă a intervenit un contract de cesiune de părţi sociale şi un act adiţional aferent contractului de cesiune de părţi sociale, urmare cărora pârâta a devenit asociata reclamantei SC A. SRL. Reclamanţii au susţinut că adevărata voinţă a părţilor a fost acela de împrumut şi nu de asociere, intrarea pârâtei în societate reprezentând o garanţie pentru restituirea împrumutului acordat de către pârâtă, necesar cumpărării activelor SC N. SA. Ulterior, pârâta a împiedicat bunul mers al societăţii prin plângeri la poliţie, parchet, notificări, convocări la avocat, toate culminând cu chemarea în judecată a reclamanţilor pentru excluderea acestora din societate. Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1175 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 398/ PI din 16 februarie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor, reţinând din probatoriul administrat în cauză că actele menţionate corespund voinţei reale a părţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 159 din 12 iunie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul promovat şi a obligat reclamanta SC A. SRL Timişoara, reprezentată prin administratori Ş.M. şi O.N.D., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtei F.M.
Prin încheierea pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, la data de 3 iulie 2007, s-a admis îndreptarea erorii materiale, din oficiu şi în consecinţă, în dispozitivul deciziei s-a menţionat numărul sentinţei civile apelată.
Curtea de apel a reţinut că între părţi s-au încheiat acte autentice, neexistând contraînscrisuri secrete prin care să fie exprimată voinţa reală a părţilor, astfel încât dispoziţiile art. 1175 C. civ., privind existenţa a două acte încheiate concomitent, din care unul aparent şi altul secret, nu sunt îndeplinite. În consecinţă, sentinţa instanţei de fond a fost menţinută ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii SC A. SRL Timişoara, O.N.D. şi Ş.M., precum şi pârâta F.M.
1. Recurenţii SC A. SRL Timişoara, O.N.D. şi Ş.M. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, având în vedere necompetenţa materială de soluţionare a litigiului de către instanţa de fond.
Recurenţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., au criticat Decizia atacată sub următoarele aspecte :
- conform dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea Judecătoriei Timişoara, întrucât reclamanţii au solicitat prin cererea introductivă de instanţă să se constate că voinţa reală a părţilor a fost de a garanta restituirea unui împrumut acordat de pârâtă, în sumă de 65.000 RON, deci sub un miliard de lei vechi.
- în ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii, întrucât în faţa instanţei de fond, reclamanţii au făcut dovada că între părţi au mai existat convenţii de împrumut, nefiind nevoie ca actul secret să fie materializat într-un înscris, proba simulaţiei se poate face între părţi şi cu alte mijloace de probă.
- apreciază că instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată.
2. Recurenta F.M. a solicitat prin recursul său admiterea acestuia şi obligarea părţilor din proces la plata, în solidar a cheltuielilor de judecată din toate fazele de judecată, adică fond, apel şi recurs, constând în onorariile de avocat dovedite cu chitanţele depuse, precum şi a taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar în recurs.
Recurenta a susţinut că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată SC A. SRL, în cuantum de 1000 lei, însă părţi reclamante căzute în pretenţii erau şi Ş.M. şi O.N.D., în calitate de persoane fizice. Prin urmare, instanţa trebuia să oblige, în solidar toţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.
3. Asupra recursurilor:
Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 şi 306 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanţii SC A. SRL Timişoara, O.N.D. şi Ş.M., pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile, termen care se socoteşte de la data comunicării hotărârii care este suspusă acestei căi de atac. În acest termen, potrivit dispoziţiilor procedurale se depune declaraţia de recurs dar şi motivele de recurs. Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii este prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prin care se dispune că Recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia alin. (2)â€.
Motivele prezentate de către reclamanţi, care poartă viza Curţii de Apel Timişoara, faţă de data comunicării deciziei, respectiv 6 iulie 2007 şi înregistrarea din 24 iulie 2007, data poştei, sunt formulate peste termenul legal de 15 zile precizat de art. 301 C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, cu consecinţa că motivele invocate în sprijinul recursului nu pot fi analizate.
Recursul declarat de pârâta F.M. este nefondat.
Dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., statuează că Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată
În cauză, apărătorul pârâtei F.M., cu ocazia concluziilor formulate în cadrul şedinţei publice din data de 12 iunie 2007, data soluţionării cererii de apel, a solicitat respingerea apelului şi obligarea la cheltuieli de judecată, potrivit chitanţei pe care a depus-o la dosarul cauzei.
Cu privire la obligarea reclamantei SC A. SRL Timişoara la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanţa de apel a dat o rezolvare corectă a cererii privind acordarea de cheltuieli de judecată, asigurând repararea pagubei suferită de partea care a câştigat procesul.
În cazul coparticipării procesuale, cheltuielile de judecată vor fi suportate în mod egal, proporţional sau solidar, după felul raportului de drept dintre ei. În speţa de faţă, instanţa de apel a stabilit că obligaţia de restituire a cheltuielilor incumbă reclamantei SC A. SRL, ceea ce nu împietează cu nimic asupra reparării complete a pagubei, întrucât societatea reclamantă, persoană juridică este reprezentată de către administratorii Ş.M. şi O.N.D., persoane fizice.
Aşa fiind, Înalta Curte va constata tardiv recursul declarat de către reclamanţi, în raport de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii SC A. SRL TIMIŞOARA, O.N.D., Ş.M. împotriva deciziei civile nr. 159 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta F.M. împotriva deciziei civile nr. 159 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3757/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1402/2008. Comercial → |
|---|
