ICCJ. Decizia nr. 1516/2008. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamanta R.A. - A.P.P.S. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pârâta la plata sumei de 93.191,76 lei reprezentând debit neachitat; să constate rezilierea contractului de locațiune și prestări servicii și evacuarea pârâtei din spațiul deținut în București, B-dul Dacia.
în urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 iar prin sentința comercială nr. 6392 din 10 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 19165/3/2006, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei R.A. - A.P.P.S. în contradictoriu cu SC I. SA.
împotriva sentinței comerciale nr. 6392/2007, pronunțată în dosarul nr. 19165/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a formulat apel reclamanta R.A. - A.P.P.S., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 din 18 iulie 2007.
Prin decizia comercială nr. 422 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel curtea de apel a reținut că părțile au încheiat la data de 16 aprilie 2002 contractul de locațiune și prestări servicii nr. 397 având ca obiect folosința temporară a spațiului situat în București, B-dul Dacia.
Durata contractului a fost stabilită la art. 13 până la 31 decembrie 2004, cu posibilitatea prelungirii cu acordul ambelor părți contractante pe bază de act adițional.
Prin actele depuse în apel, respectiv O.P. nr. 786/2007 s-a făcut dovada plății chiriei și a penalităților, iar prin actul adițional nr. 758 din 5 septembrie 2007 la contract, părțile au prelungit locațiunea încât s-a concluzionat că, soluția instanței de fond este legală și temeinică neexistând temei legal pentru admiterea acțiunii.
împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând motivele de recurs reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., convenția încheiată între părți și căreia instanța i-a dat valoare de act adițional nereprezentând în realitate o prelungire a locațiunii în sensul art. 13 din contract, ci prin aceasta nu au intenționat decât să reglementeze situația chiriei aferentă curții în suprafață de 15,76 mp, rezilierea de drept a contractului intervenind în condițiile art. 16 din contract datorită neplății chiriei timp de două luni, sens în care s-a și solicitat instanței constatarea rezilierii contractului.
Cât privește plata făcută în timpul procesului, potrivit art. 16 din contract, orice ofertă de plată sau de execuție după expirarea termenului de două luni, nu va putea fi opusă rezilierii obținută de locator.
Recursul este nefondat.
înscrierea pactului comisoriu într-un contract de locațiune nu înlătură facultatea creditorului de a cere debitorului executarea contractului, iar în cauză o astfel de cerere a fost materializată prin încheierea unor acte adiționale pe parcursul judecății cărora instanța de judecată le-a dat eficiență juridică în sensul în care părțile au și înțeles să convină, respectiv de a prelungi locațiunea, conform art. 13 din contract.
Astfel, prin primul act adițional din 20 iulie 2006 și actul adițional încheiat la 14 septembrie 2007, s-a precizat expres că prevederile acestora completează contractul de locațiune nr. 397 din 10 aprilie 2002 și vizează aspecte care țin de executarea contractului, respectiv dreptul locatarului de a cere prelungirea contractului și modificarea cuantumului chiriei, începând cu 1 iulie 2006, respectiv 1 septembrie 2007, sens în care au și fost puse în executare și îndeplinite toate obligațiile.
în aceste condiții, față de clauzele neechivoce din conținutul actelor adiționale și efectele juridice pe care le-au produs, nu se poate invoca aplicabilitatea art. 16 din contract și cu atât mai mult interpretarea eronată a acestora având în vedere doar situația unor plăți făcute din inițiativa locatarului și nu situația intervenirii unui acord de voință, care produce efecte, conform art. 969 C. civ.
Așa fiind, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, prin menținerea hotărârii instanței de respingere a acțiunii dând interpretarea corespunzătoare voinței părților, fără a denatura înțelesul acestora, încât recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1515/2008. Comercial → |
|---|
