ICCJ. Decizia nr. 5267/2008. Comercial
| Comentarii |
|
într-un al doilea ciclu procesual, în fond, după casarea deciziei nr. 163 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială nr. 2332 din 22 iunie 2006, în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a pronunțat decizia nr. 245 din 15 noiembrie 2007 prin care a admis apelul declarat de reclamanta SC G.P. SRL împotriva sentinței nr. 31 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat-o pe pârâta SC T.C. SA Tulcea să plătească reclamantei suma de 359.715.678 lei cu titlu de daune interese și suma de 817.308.927 lei cu titlu de penalități de întârziere, menținând în rest dispozițiile sentinței. Prin aceeași decizie, instanța de apel a respins excepțiile invocate de pârâtă precum și apelul declarat de către aceasta împotriva aceleiași sentințe.
Critica apelantei reclamante și care viza respingerea capetelor de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere și a daunelor interese s-a apreciat ca întemeiată cu motivarea că problema de drept privind obligația plății lor a fost dezlegată de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare în sensul obligativității clauzei penale pe care o conține art. 10 lit. b) din contractul modificat de 0,15 % pe zi de întârziere în raport de art. 969 C. civ., dezlegare obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ., pentru instanța de trimitere.
în ce privește apelul declarat de pârâtă, cât privește excepțiile insuficientei timbrări și prematurității acțiunii s-a reținut incidența art. 315 C. proc. civ., motiv pentru care acestea au fost respinse.
Critica privind greșita compensare a fost înlăturată față de constatările raportului de expertiză efectuat în apel, probă în temeiul căreia au fost înlăturate și criticile privind obligarea la plata dobânzilor de 7.328,70 Euro și de 2718 Euro.
în contra deciziei a declarat recurs pârâta SC T.C. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel nu a înțeles condiția de acordare a daunelor pentru diferența de marfă neachitată reținând greșit la fila x din decizie că acestea se datorează pentru "produs neprelucrat", motivarea fiind străină de natura pricinii. Obligația recurentei de cumpărare era subsecventă obligației intimatei de a vinde și era una de diligență nu de rezultat, cât timp marfa nu a fost livrată.
Opinia înaltei Curți este în sensul netemeiniciei criticii.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Tehnica de redactare a deciziei recurate a cuprins partea de istoric în care s-a redat conținutul acțiunii promovate de reclamantă, al întâmpinării și cererii reconvenționale, formulate de pârâtă și sinteza hotărârilor pronunțate în cauză și partea care conține propria motivare a instanței de apel.
în motivarea sa, instanța de apel nu a făcut aprecieri cu privire la natura produsului cumpărat ca fiind "produs neprelucrat" fila x din decizia la care face trimitere recurenta cuprinzând redarea conținutului acțiunii promovată de reclamantă, afirmația aparținând acesteia.
Ca atare critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a nu poate fi primită, decizia criticată nefăcând aprecieri străine de natura pricinii.
2. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta evocă în dezvoltarea lui lipsa de înțelegere a naturii și condițiilor de acordare a daunelor interese cu sfidarea și denaturarea clauzelor contractuale și a actului juridic dedus judecății. Totodată instanța de recurs nu a motivat de ce a exclus probele noi administrate.
Opinia înaltei Curți este în sensul netemeiniciei criticii formulate.
Interpretarea clauzelor contractuale și a actului juridic dedus judecății s-a făcut de instanța de casare, respectiv de înalte Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2332 din 22 iunie 2006, dezlegările în drept pe care aceasta le conține fiind, cum corect a reținut și instanța de apel obligatorii pentru aceasta conform art. 315 C. proc. civ.
Cât privește critica nepronunțării instanței de apel asupra probelor noi administrate aceasta nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci s-ar fi încadrat în fostul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogat întrucât potrivit art. 304 alin. (1) modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a cercetat fondul pricinii și nici excepțiile invocate sub motiv că dezlegarea în drept a dat-o instanța de casare conform art. 315 C. proc. civ. Excepția prescripției deși invocată nu a fost rezolvată de instanța de apel și aceasta este întemeiată pentru primele 5 luni contractuale, acțiunea fiind promovată la data de 19 februarie 2004, scadența fiind lunară începând cu 1 septembrie 2000.
Opinia înaltei Curți.
Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiată.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe noi sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
într-adevăr, instanța de recurs, în primul ciclu procesual, admițând recursul declarat de reclamantă a apreciat ca fondate criticile acesteia cu privire la respingerea de către instanța de fond a capetelor de cerere privind daunele interese și penalitățile de întârziere și procedând la interpretarea contractului a statut că art. 3 lit. e) conține obligația pârâtei de a cumpăra lunar o anumită cantitate de marfă iar prin art. 10 lit. b) s-au prevăzut penalități de întârziere de 0,15 % zi de întârziere convenție cu putere de lege între părțile contractante conform art. 969 C. civ., iar cu privire la excepțiile insuficientei timbrări și prematurității acțiunii, față de faptul că acestea nu au fost invocate prin apel s-a statuat că ele nu mai pot fi analizate în această fază procesuală.
Cât privește excepția prescripției, în apel pârâta s-a referit la aceasta tangențial cu ocazia concluziilor pe fond, după închiderea dezbaterilor.
Fiind o excepție absolută ce poate fi invocată și în recurs, înalta Curte procedând la analiza acesteia constată netemeinicia ei având în vedere aspectele care urmează.
Prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități și daune aferente celor două facturi emise la 18 iunie 2001 și respectiv 3 iulie 2001. Prin procesul verbal de conciliere pârâta a recunoscut obligația de plată constatată prin factura din iulie 2001, contestând plata facturii din iunie 2001. Cum penalitățile au fost calculate de expert în apel, conform obiectivelor stabilite prin încheierea din 13 septembrie 2001 când părțile au fost prezente, de la data emiterii facturii până la data introducerii acțiunii, astfel cum rezultă din răspunsul expertului și din anexa 7 la raportul de expertiză, este evident că în raport cu data acestei facturi acțiunea promovată la 19 februarie 2004 a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Instanța de apel a confirmat expertiza din apel dar întrucât reclamanta nu și-a majorat cuantumul pretențiilor la nivelul celor contestate de aceasta, pârâta a fost obligată până la concurența majorării lor făcute în fața instanței de fond după administrarea expertizei de către aceasta.
Așa fiind, susținerea recurentei în sensul că această factură ar conține datorii ce erau deja scadente lunar nu poate fi primită, întrucât această factură privește debitul principal de 584.346.052 lei respectiv 23.183,73 Euro iar pârâta nu a criticat sentința sub aspectul obligării sale la această sumă și cum penalitățile sunt aferente obligației constatate prin această factură, cererea cu privire la ele nu este prescrisă.
Așa fiind, față de cele ce preced, înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1679/2008. Comercial → |
|---|
