ICCJ. Decizia nr. 2520/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2520/2008
Dosar nr. 4829/99/2006
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 790 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.L. în contradictoriu cu pârâţii I.B. (fostă B.) M., SC T.M. SRL, M.S. şi B.V. şi în consecinţă a constatat revocată donaţia făcută de reclamantă pârâtei I.B.M.C. prin contractul de cesiune şi actul adiţional nr. 1940 din 24 octombrie 2003 pentru cele 20 părţi sociale, reprezentând aportul reclamantei la constituirea capitalului social al societăţii pârâte.
S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul redobândirii de către reclamant a 9 părţi sociale de la SC T.M. SRL, începând cu data de 2 decembrie 2004 şi înscrierea acestei menţiuni la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat nulitatea absolută a actului adiţional nr. 34227 din 17 decembrie 2004 privind majorarea capitalului social al pârâtei şi repartizarea pe asociaţi a capitalului social după majorare, precum şi a hotărârii A.G.A. ce a stat la baza adoptării actului adiţional.
De asemenea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a actului adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte din 27 decembrie 2004 (nr. 173 din 5 ianuarie 2005) privind cesiunea a 9 părţi sociale efectuată de pârâta I.B. către pârâtul M.S.V. şi repartizarea pe asociaţi a capitalului social şi a părţilor sociale, precum şi a hotărârii A.G.A ce a stat la baza adoptării actului adiţional.
S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi radierea menţiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara în baza încheierilor judecătorului delegat nr. 9002 din 30 decembrie 2004 şi nr. 611 din 18 ianuarie 2005 şi s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune şi actului adiţional autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a sesizat iniţial Judecătoria Deva cu o acţiune pe care a completat-o ulterior, având următoarele petite: constatarea revocării donaţiei către pârâta B.M.C. prin contractul de cesiune şi actul adiţional autentificat sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003; repunerea parţială în situaţia anterioară prin redobândirea a 9 din părţile sociale la societatea pârâtă şi înscrierea la O.R.C. a menţiunilor ce se impun; constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 3477 din 17 decembrie 2004, a actului adiţional şi a contractului de cesiune nr. 173 din 5 ianuarie 2005 şi a hotărârilor A.G.A. ce nu au stat la baza adoptării actelor adiţionale; repunerea părţilor în situaţia anterioară şi radierea menţiunilor efectuate în registrul comerţului de către judecătorul delegat în baza încheierilor nr. 9002 din 30 decembrie 2004 şi 611 din 18 ianuarie 2005.
De asemenea, reclamanta a solicitat în subsidiar, în ipoteza respingerii primului petit, să se constate nulitatea absolută a donaţiei făcută soţiei sale.
Prin încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2006 s-au soluţionat excepţiile tardivităţii precizărilor la acţiunea introductivă a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, a inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii hotărârii A.G.A. şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în constatarea nulităţii actelor adiţionale, în sensul că au fost respinse, luându-se act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale formulată de pârâtul B.V.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a calificat actul încheiat între reclamantul F.L. şi pârâtă ca fiind o donaţie în sensul prevederilor art. 813, 814, 936 C. civ.
S-a avut în vedere că atâta timp cât în contractul de cesiune nu s-a precizat un preţ al acţiunilor, iar persoana în considerarea căreia s-a făcut cesiunea era soţia reclamantului acesta a înţeles să efectueze o liberalitate.
În raport de prevederile art. 937 C. civ., s-a considerat că odată cu introducerea cererii de chemare în judecată donaţia a fost revocată, iar reclamantul a redobândit 9 părţi sociale întrucât 11 au fost cesionate de către pârâtă în favoarea pârâţilor B.V. şi M.S.V.
Avându-se în vedere că reclamantul a depus dovada introducerii cererii de chemare în judecată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la 2 decembrie 2004, şi că după această dată s-a hotărât majorarea capitalului social procedându-se la o nouă repartizare a capitalului social şi că, pârâta a cesionat şi cele 9 părţi sociale pârâtului B.V., procedându-se din nou la o repartizare a capitalului social, instanţa a constatat că toate actele adiţionale, cesiunile şi hotărârea A.G.A. ce au stat la baza acestor acte sunt lovite de nulitate.
S-a mai reţinut că urmare revocării donaţiei şi a repunerii în situaţia anterioară, pârâta I.B.M. nu mai deţinea părţi sociale şi nu mai putea să-şi exercite dreptul de vot în cadrul adunării generale.
Apelul declarat de pârâţii I.B.M., B.V. şi SC T.M. SRL DEVA împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a menţinut-o sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune şi a actului adiţional, autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003, respingând acţiunea cu privire la celelalte capete de cerere, precum şi excepţiile invocate de apelanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că precizările făcute de reclamant după reinvestirea instanţei cu judecarea fondului nu sunt tardive, că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor este neîntemeiată, că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. este admisibilă, ea stând la baza actelor adiţionale şi că reclamantul are calitate procesuală activă şi justifică un interes legitim.
Pe fondul cauzei s-a considerat că reclamantul şi pârâta I.B.L. au încheiat un contract de cesiune prin care s-au transmis părţile sociale ale reclamantei pe care le deţinea la SC T.M. SRL DEVA, operaţiune ce reprezintă o faptă de comerţ şi nu o donaţie, preţul fiind cel al părţilor sociale cesionate la valoarea lor nominală.
S-a mai avut în vedere că actul a fost înregistrat în registrul comerţului tot ca cesiune şi nu ca donaţie, iar reclamanta nu a atacat niciodată încheierea de înregistrare, rămânând irevocabilă cu efecte de opozabilitate.
Astfel, toate operaţiunile ce au urmat ulterior au avut la bază raporturi de drept comercial, fiind fapte de comerţ, nefiind aplicabile normele de drept civile pretinse de reclamant, nefiind posibilă repunerea în situaţia anterioară.
Instanţa apelului a mai reţinut că nici constatarea nulităţii absolute a actelor adiţionale nu poate fi primită cât timp reclamantul nu mai deţinea calitatea de asociat în cadrul societăţii, nefiindu-i permis să mai pretindă modificarea actelor constitutive şi nici efectuarea de menţiuni în registrul comerţului.
Constatându-se legalitatea actului de cesiune s-a înlăturat susţinerea reclamantului că i-ar fi fost fraudate interesele şi s-a reţinut buna credinţă a pârâţilor în ce priveşte perfectarea actelor subsecvente.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine următoarele:
1. A fost schimbat obiectul acţiunii întrucât prin acţiune s-a solicitat constatarea revocării donaţiei şi nu constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare.
2. Instanţa de apel nu şi-a motivat decizia, rezumându-se doar la a menţiona motivele şi argumentele aduse de apelanţi în susţinerea apelului, nerespectându-se prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
3. În mod greşit s-a calificat actul intervenit între părţi, denumit de acestea „cesiune” ca fiind un contract de vânzare – cumpărare, în realitate actul fiind un contract de donaţie supus revocării de către donator.
Instanţa trebuia să aibă în vedere că voinţa reală a părţilor a fost în sensul de a se face o donaţie, de a nu obţine nici o sumă de bani ca urmare a cesiunii părţilor sociale.
Chiar şi în situaţia în care s-ar accepta că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, reclamantul consideră că aceasta nu ar fi fost valabilă în lipsa unui preţ dar şi în raport de prevederile art. 1307 C. civ., care interzice vânzările între soţi.
4. Instanţa apelului a aplicat greşit legea atunci când a calificat actul părţilor ca fiind o vânzare – cumpărare, cu încălcarea prevederilor art. 1307 C. civ.
Se susţine că cesiunea nu este decât tiparul, denumirea generală sub care s-a realizat transmiterea, donaţia fiind modalitatea juridică concretă, actul juridic de realizare a cesiunii.
Că deşi se reţine în cuprinsul deciziei inaplicabilitatea principiului desfiinţării actelor subsecvente, nu au fost dovedite şi nici susţinute cazurile ce constituie excepţii de la acest principiu.
De asemenea, recurentul critică şi faptul că instanţa a reţinut buna – credinţă a pârâţilor fără să se aibă în vedere că prin înregistrarea acţiunii la registrul comerţului aceştia au avut posibilitatea să ia cunoştinţă de revocarea donaţiei.
În ce priveşte incidenţa prevederilor Legii nr. 31/1990 se susţine că necesitatea asigurării unei continuităţi a circuitului civil presupune respectarea bunelor moravuri şi a faptelor licite.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate de curtea de apel, invocând în apărare următoarele excepţii: tardivitatea precizării acţiunii, lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii pârâte în ce priveşte petitul prin care s-a solicitat revocarea donaţiei, inadmisibilitatea cererii de constatare a nulităţii hotărârii adunării generale şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantului în privinţa petitului ce priveşte anularea actelor adiţionale.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este de observat că vizează ipoteza încălcării principiului disponibilităţii, faptul că s-ar fi schimbat obiectul acţiunii situaţie în care instanţa s-ar fi pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut.
Ori, în cauză, acest aspect nu se confirmă, în contextul în care acţiunea a fost respinsă în tot.
De altfel, în cuprinsul deciziei nu se face vorbire de vreun contract de vânzare – cumpărare, ci de un contract de cesiune de părţi sociale aşa cum a fost calificat actul părţilor.
2. Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită în ipoteza în care recurentul are în vedere lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea şi care au format convingerea instanţei întrucât această situaţie nu corespunde realităţii.
Decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept urmare analizei motivelor de apel care au condus la adoptarea ei, iar simpla nemulţumire a recurentului faţă de argumentele instanţei nu este în măsură să atragă modificarea deciziei atacate.
3. În ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea dată actului juridic dedus judecăţii se constată că este nefondată.
Instanţa de apel - a cenzurat calificarea dată de prima instanţă contractului dintre reclamant şi pârâta I.B.M., considerând că acesta este cât se poate de clar, fiind vorba de un contract de cesiune (aşa cum, de altfel, a fost intitulat şi de părţile contractante), prin care s-au transmis părţile sociale deţinute de reclamant la societatea pârâtă.
Înalta Curte nu poate reţine schimbarea naturii actului juridic în discuţie, nefiind vorba de o donaţie aşa cum susţine recurentul în contextul în care clauzele convenţiei sunt clare şi precise, instanţa neavând dreptul, sub motiv de interpretare, să le dea un alt înţeles pentru că s-ar încălca prevederile art. 969 C. civ., conform cu care, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.
Din cuprinsul contractului de cesiune şi a actului adiţional la statutul SC T.M. SRL rezultă neîndoielnic voinţa reclamantului de a transmite părţile sociale deţinute la societate şi de a se retrage din calitatea de asociat unic, prin cesionarea în tot a părţilor sociale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată.
4. Nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.
În continuarea celor arătate anterior, Înalta Curte constată că decizia atacată nu poate fi supusă controlului judiciar din perspectiva pretinsei încălcări a prevederilor art. 1307 C. civ., întrucât această critică apare ca fiind fără obiect în contextul în care instanţa anterioară a calificat actul dedus judecăţii ca având natura juridică a unui contract de cesiune de părţi sociale şi nu a unui contract de vânzare – cumpărare.
În contextul în care, instanţa a reţinut că nu există cauze de nulitate absolută care să atragă sancţiunea contractului de cesiune, luând în considerare buna credinţă a pârâţilor nu se poate readuce în discuţie desfiinţarea celorlalte acte considerate de reclamant ca fiind subsecvente contractului de cesiune şi actului adiţional la statut.
Nu se poate susţine reaua – credinţă a pârâţilor motivat de faptul că ar fi avut cunoştinţă de revocarea donaţiei cât timp în cauză nu s-a dat această natură juridică contractului.
În ce priveşte apărarea intimaţilor pârâţi întemeiată pe excepţiile invocate, excepţii cu au fost analizate şi soluţionate în faţa instanţei de apel, Înalta Curte le va înlătura întrucât, în situaţia în care aceştia nu erau mulţumiţi de rezolvarea dată de această instanţă aveau posibilitatea de a formula recurs pentru a se exercita controlul de legalitate.
Cum nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei aceştia nu mai pot readuce în discuţie aspectele intrate deja în puterea lucrului judecat.
Conform considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, menţinând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva deciziei nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii: I.B. (fostă B.), M.C., SC T.M. SRL DEVA, M.S.V., B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2478/2008. Comercial. Procedură... | ICCJ. Decizia nr. 2522/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
