ICCJ. Decizia nr. 2526/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2526/2008

Dosar nr. 1022/96/2007

Şedinţa publică de la 23 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1716 din 25 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva pârâtei SC C. SA TOPLIŢA, acţiune prin care a solicitat să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei din data de 12 ianuarie 2006.

Apelul formulat de A.V.A.S. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 97 din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca desfiinţându-se hotărârea atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa apelului a reţinut că, în faţa primei instanţe au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, R.N. şi C.M. şi cu toate că s-a dispus citarea acestora în dispozitivul sentinţei s-a dispus „nu admite în principiu cererile de intervenţie”.

S-a considerat că o hotărâre nu poate conţine o dispoziţie negativă şi că judecătorul avea posibilitatea de a încuviinţa în principiu cererile ori de a le respinge. Odată ce s-a procedat la citarea intervenienţilor aceştia au devenit părţi în proces, iar instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra cererilor lor.

Prin sentinţa nr. 1537 din 12 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, s-au respins atât acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti, cât şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii: C.M., R.N., S.P. şi SC D. SRL.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa fondului a reţinut că la data ţinerii adunării generale din data de 12 ianuarie 2006, s-a avut în vedere structura acţionariatului înregistrat la O.R.C. astfel că adoptarea hotărârii a avut la bază cvorumul real, legal şi statutar.

Cu privire la decizia nr. 90 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care a fost anulată o hotărâre A.G.E.A. anterioară (noiembrie 2000) ce a constatat tot într-o majorare de capital s-a constatat că a fost casată prin decizia nr. 4088/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a considerat că, şi în situaţia în care ar fi în fiinţă nu ar fi executorie în raport cu prevederile art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1991 care derogă de la dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ.

Şi cel de-al doilea motiv de nulitate întemeiat pe dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 31/1991 a fost înlăturat considerându-se că hotărârea respectă prevederile menţionate, prevederi ce nu fac referire la obligativitatea numirii de experţi pentru evaluarea patrimoniului.

S-a avut în vedere că, stabilirea unei prime de emisiune este benefică, dar nu obligatorie în situaţia în care majorarea capitalului social se va face prin subscripţie publică or, în speţă acţiunile emise pentru majorarea capitalului social sunt oferite spre subscriere acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le deţin.

Apelul formulat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei a fost admis prin decizia nr. 66 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare, a admis acţiunea dispunând anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei din data de 12 ianuarie 2006 şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În considerentele deciziei s-a reţinut că potrivit art. 215 din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma actuală în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A., prevedea că, în cazul majorării capitalului social prin aporturi în natură, este necesar ca adunarea generală extraordinară să numească unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea aporturilor ori, în cazul dedus judecăţii capitalul social s-a majorat prin aport în numerar astfel că prevederile menţionate nu-şi au aplicabilitate.

Cu privire la structura acţionariatului de la data adoptării hotărârii din 21 ianuarie 2006 s-a constatat că este cea rezultată în urma unei majorări a capitalului social prin hotărârea A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000, hotărâre ce a fost anulată prin decizia nr. 90/ A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, astfel că structura acţionariatului de la data ţinerii A.G.E.A. era cu totul alta decât cea reflectată în procesul verbal şi Registrul Comerţului.

Instanţa de apel a considerat că şi în situaţia în care decizia menţionată a fost casată prin decizia nr. 4088 din 12 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu influenţează nu nimic situaţia pentru că, la data adoptării hotărârii A.G.E.A. ce face obiectul judecăţii, decizia nr. 90 din 23 decembrie 2005 nu fusese casată.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 7208 C. proc. civ., decizia curţii de apel este executorie pentru părţile implicate în litigiu şi că aceste prevederi nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 132 alin. ultim din legea societăţilor comerciale, care se referă la acea situaţie în care acţionarii nu au avut cunoştinţă de hotărârea judecătorească de anulare a hotărârii A.G.E.A., nefiind părţi în cauză.

Din această perspectivă s-a considerat că structura votului, bazat pe o altă structură a acţionariatului decât cea reală nu poate reprezenta voinţa reală a SC C. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC C. SA care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căreia susţine următoarele:

- instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 pe care le-a invocat în apărare, prevederi ce sunt foarte clare în sensul că hotărârea irevocabilă de anulare devine opozabilă şi obligatorie pentru toţi acţionarii numai de la data publicării la registrul comerţului.

- câtă vreme legea precizează că hotărârea devine opozabilă, la momentul indicat tuturor acţionarilor, fără a face vreo distincţie, nu este permis nici instanţei de judecată să distingă.

- greşit s-a statuat că pot exista perioade în care Hotărârea A.G.A. să nu fie obligatorie, înainte de momentul precizat la art. 132 alin. (10).

- dacă s-ar merge pe raţionamentul instanţei de apel s-ar ajunge la concluzia eronată că, uneori, hotărârea casată poate produce efecte şi s-ar încălca prevederile art. 311 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care, „hotărârea casată nu are nici o putere”.

La data de 26 mai 2008, intimatul C.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, motivat de faptul că la data ţinerii adunării generale extraordinare a acţionarilor nu s-a votat cu structura reală a acţionarilor societăţii, iar măsura majorării capitalului social s-a dispus în lipsa unei reevaluări a patrimoniului societăţii, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 219 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea depusă la 22 septembrie 2008, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului formulat de SC C. SA întrucât la data ţinerii A.G.E.A. din 12 ianuarie 2006, decizia nr. 90/A/2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care s-a anulat A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000 nu era casată şi producea efecte, fiind obligatoriu a fi luată în considerare.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În esenţă, criticile aduse de recurentă în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 132 pct. 10 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit prevederilor articolului menţionat, hotărârea irevocabilă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în M. Of. al României, Partea a IV-a, iar de la data publicării ea devine opozabilă tuturor acţionarilor.

Interpretarea dată de instanţa de apel acestor dispoziţii este eronată fiind în contradicţie cu raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea acestora.

Astfel, pct. 10 al art. 132 reglementează efectele admiterii unui acţiuni în anularea sau în nulitatea unei hotărâri A.G.E.A. care, anterior, fusese înregistrată în registrul comerţului.

O astfel de hotărâre nu-şi poate produce efectele decât în momentul rămânerii irevocabile, când se va înregistra în registrul comerţului şi când va putea fi urmată de efectuarea radierii înregistrărilor efectuate în baza hotărârii A.G.A./A.G.E.A. anulată dar şi de publicarea hotărârii judecătoreşti în M. Of. al României ceea ce va atrage opozabilitatea şi obligativitatea ei faţă de toţi acţionarii.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa apelului a reţinut în mod corect că potrivit art. 721 C. proc. civ., dispoziţiile codului alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială, însă a omis să observe că normele de procedură cuprinse în Legea nr. 31/1990 republicată au caracter special, derogatoriu de la acestea.

În atare situaţie, prin decizia atacată s-a reţinut în mod eronat caracterul executoriu al deciziei nr. 90/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş ceea ce atrage nelegalitatea ei din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, motivul de nelegalitate a hotărârii A.G.E.A. din 12 ianuarie 2006 reţinut în apel nu subzistă, aceasta fiind adoptată cu votul acţionarilor ce figurau înscrişi la O.R.C. la data ţinerii adunării.

Pentru motivele expuse se vor înlătura apărările din întâmpinările intimatei A.V.A.S. Bucureşti şi intervenientului C.M., urmând a se admite ca fondat recursul pârâtei, a se modifica decizia atacată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., în sensul că se va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1537 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA TOPLIŢA împotriva deciziei nr. 66/ A din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică decizia nr. 66/ A din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1537 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2526/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs