ICCJ. Decizia nr. 2951/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2951/2008
Dosar nr. 1744/85/2007
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 iulie 2006, reclamantul B.R.A. a chemat în judecată pe pârâţii SC C.S. SRL şi SC V. SA solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 65.054,24 lei din care suma de 42.612,5 lei acordată societăţii de fostul asociat B.I., al cărui succesor este în perioada 4 august 2003 - 22 octombrie 2003 şi suma de 40.000 lei acordată în luna martie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 2630/C/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.R.A. împotriva pârâţilor SC C.S. SRL SIBIU şi SC V. SA SIBIU, pârâta SC C.S. fiind obligată la plata sumei de 70.754 lei cu titlu de pretenţii, având în vedere evidenţierea în contabilitatea societăţii a documentelor de încasare cu titlu de creditare.
În ceea ce priveşte acţiunea formulată împotriva pârâtei SC V. SA tribunalul, având în vedere calitatea acesteia de asociat care a beneficiat indirect de aceste fonduri suplimentare necesare desfăşurării activităţii, a respins acţiunea.
Totodată, tribunalul, văzând prevederile art. 274 C. proc. civ., a obligat pe pârâta SC C.S. SRL la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi contravaloare expertiză (în cauză nefiind făcută dovada onorariului de avocat acordat).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C.S. SRL solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii comerciale formulate de către reclamant şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâta apelantă susţine că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat faptul că pârâta nu ar fi contestat raportul de expertiză deşi, prin concluziile scrise depuse de către pârâtă, aceasta a solicitat respingerea întregii acţiuni a reclamantului, contestând implicit şi raportul de expertiză întocmit de experţii contabili.
Apelanta critică aprecierea instanţei privind finanţarea societăţii ca realizată cu titlu de „avans în cont curent”, aceasta realizându-se conform prevederilor actului constitutiv al societăţii, iar solicitarea restituirii sumei de 70.754,88 lei ca netemeinică, întrucât aceasta a fost cu titlu de finanţare către societate, care intră în categoria restricţiilor impuse de Titlul I din O.G. nr. 28/2006.
Curtea de Apel Alba Mia, secţia comercială, prin decizia nr. 331 din 21 martie 2008, anulează, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta SC C.S. SRL Sibiu împotriva sentinţei nr. 2630/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1744/85/2007.
Obligă apelanta să plătească intimatului B.R.A. suma de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen, legal timbrat şi motivat, pârâta SC C.S. SRL susţinând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa făcând o aplicare greşită a legii fiind încălcate, prin soluţia dată, dispoziţiile art. 92l C. proc. civ., pe motiv că „comunicarea actelor de procedură, în cazul persoanelor juridice, nu se poate face prin afişare” cu excepţia cazurilor când se refuză primirea sau când se constată lipsa de la sediul acesteia a oricăror persoane.
Mai susţine recurenta că a solicitat termen pentru lipsă de apărare, aflând de termenul de judecată din 21 martie 2008 de pe pagina de internet şi că s-a soluţionat cauza fără ca recurenta să poată fi apărată.
În consecinţă, recurenta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel întrucât nu s-a pronunţat asupra fondului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat actul juridic dedus judecăţii, pronunţând o soluţie temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul pârâtei.
Critica formulată de recurentă invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 92 alin. (1) C. proc. civ., este neîntemeiată întrucât procedura de citare a apelantei - pârâte a fost legal îndeplinită, citaţia cu menţiunea de plată a taxelor judiciare de timbru pentru termenul de judecată de la 21 martie 2008 a fost primită de managerul asistent al societăţii A.S., care a semnat şi parafat dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Cum chestiunea timbrajului cererii de apel primează discutării oricăror alte cereri, conform Legii nr. 146/1997, instanţa de apel, în mod corect şi legal a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC C.S. SRL SIBIU.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. S. SRL SIBIU împotriva deciziei comerciale nr. 33/ A din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurenta la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimatul B.R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 290/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3325/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... → |
---|