ICCJ. Decizia nr. 290/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 290/2008
Dosar nr. 7947/1/2007
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2008
Asupra revizuirii de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2006 reclamanta SC A. SRL Satu Mare cheamă în judecată pe pârâta SC R.P. SRL Satu Mare solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pe pârâtă la plata sumei de 110.700 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului de antrepriză, cu 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 355/LC Tribunalul Satu Mare admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi respinge acţiunea reclamantei ca prescrisă.
Prin Decizia nr. 118 din 17 octombrie 2006 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul reclamantei, desfiinţează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare în fond reţinând că prescripţia a fost întreruptă prin recunoaşterea de către pârâtă a contractului de antrepriză din 2001 şi a obligaţiilor derivate de aceasta, recunoaştere prezumată a fi fost făcută prin faptul promovării de către aceasta a unei acţiuni în anulare ce formează obiectul Dosarului nr. 3643/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.
Prin Decizia nr. 1808 din 15 mai 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel pe care o modifică în sensul că respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând că în cauza pendinte pe rolul Judecătoriei Satu Mare, intimata nu a făcut - implicit sau explicit - nici o recunoaştere a pretenţiilor recurentei, ci numai a contractului, în termenii conveniţi de părţi, fapt care nu poate fi calificat ca recunoaştere a pretenţiilor reclamantei spre a putea întrerupe prescripţia conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamanta formulează cerere de revizuire solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., admiterea acesteia şi anularea deciziei recurate.
În susţinerea cererii sale revizuienta invocă drept acte noi adresa din 21 aprilie 2004, procesul verbal al şedinţei A.G.A. din 27 februarie 2004 şi confirmarea de primire din 22 aprilie 2004.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Or actele depuse de revizuientă în susţinerea cererii sale nu îndeplinesc cerinţele stabilite de dispoziţiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., ele emanând de la revizuientă însăşi şi neputând fi considerate ca înscrisuri descoperite după darea hotărârii întrucât au fost invocate de aceeaşi parte şi în susţinerea apelului său (filele 15-16 dosar de apel) formulat împotriva sentinţei instanţei de fond.
Astfel fiind constatându-se că motivul de revizuire invocat de revizuientă, întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, cererea de revizuire a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1808 din 15 mai 2007 urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC A. SRL Satu Mare împotriva Deciziei nr. 1808 din 15 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2835/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2951/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
---|