ICCJ. Decizia nr. 3313/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3313/2008
Dosar nr. 3901/114/2007
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 38 din 28 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarele SC C. Buzău SA, SC C. R.S. SA, SC M.S. SRL Râmnicu Sărat, SC M.S.G. SRL Râmnicu Sărat în contradictoriu cu intimatele A.F.P. a Municipiului Râmnicu Sărat, A.V.A.S., SC de T.M.S. SA şi SC H. V.T. 95 SNC ca tardiv formulată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că sesizarea Curţii de apel s-a făcut de către Tribunalul Buzău, iniţial sesizat, prin încheierea de disjungere şi declinare a cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a licitaţiei cu strigare din 20 octombrie 2006 prin care A.V.A.S. a realizat în procedura executării silite a debitoarei SC S.T.M.C., vânzarea silită a două imobile în favoarea adjudecatarei SC H. V.T. 95 SNC, în condiţiile în care reclamantele se consideră titularele dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care au făcut obiectul vânzării silite.
Tribunalul a considerat că cererea reclamantelor se circumscrie sferei contestaţiei la executare silită pe care A.V.A.S. a demarat-o împotriva debitoarei SC S.T.M.C. în temeiul OUG nr. 51/1998 aşa încât potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998 competenţa de soluţionare aparţine Curţii de apel.
Apreciindu-se competentă, Curtea de apel a pus în discuţia părţilor excepţiile prematurităţii întemeiată pe dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998 şi a tardivităţii contestaţiei în raport de art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Prima excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată, apreciindu-se că art. 46 din OUG nr. 51/1998 nu reglementează o procedură prealabilă în sensul art. 109 alin. (2) C. proc. civ., ci are ca obiect o regulă relativă la comunicarea actului de procedură după ce conflictul judiciar a debutat deja.
A doua excepţie privind tardivitatea a fost admisă cu motivarea că termenul procedural de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. a fost depăşit având în vedere că actul de adjudecare a fost încheiat la 20 octombrie 2006, iar contestaţiile la executare au fost promovate la 28 şi respectiv 30 mai 2007.
În contra sentinţei au declarat recurs reclamantele pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltarea în fapt se reduce, în esenţă, la încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune în constatarea nulităţii actului de adjudecare, de drept comun, iar nu cu o contestaţie la executare, executare faţă de care au calitatea de terţi.
Calificând greşit cererea, ca fiind contestaţie la executare s-a făcut aplicarea art. 401 C. proc. civ., instanţa respingând-o ca tardiv introdusă deşi constatarea nulităţii de drept comun este imprescriptibilă.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele A.F.P. a Municipiului Râmnicu Sărat şi A.V.A.S. Bucureşti au solicitat respingerea recursului arătând că instanţa de fond a făcut o corectă calificare a acţiunii şi o corectă aplicare a prevederilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Examinând recursul declarat se impune observaţia că dezvoltarea în fapt a criticilor formulate se încadrează, în primul rând, în motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. care priveşte situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe şi pe care Înalta Curte îl apreciază ca întemeiat pentru considerentele care urmează.
Obiectul acţiunii pe care reclamantele-recurente au promovat-o la tribunal îl formează constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare din 20 octombrie 2006 şi a licitaţiei din 20 octombrie 2006 organizată de A.V.A.S. în baza OUG nr. 51/1998, în procedura de executare silită a debitoarei SC S.T.M.C, motivată de faptul că imobilele adjudecate sunt proprietatea acestora.
Tribunalul iniţial învestit a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind contestaţie la executare silită desfăşurată în baza prevederilor OUG nr. 51/1998 de către A.V.A.S. şi în temeiul art. 45 din acest act normativ şi 158 C. proc. civ. a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de apel.
Curtea de apel, astfel învestită, a reţinut cauza spre judecare, considerându-se competentă, dar în mod greşit, deoarece, pe de o parte, s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. conform cărora „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii" şi, pe de altă parte, s-au încălcat prevederile art. 38 şi 83 din OUG nr. 51/1998, reclamanţii neavând calitatea de debitori în sensul actului normativ citat.
OUG nr. 51/1998 instituie o procedură specială de valorificare a unor active ale statului, categoriile de debitori fiind limitativ enumerate de art. 38 iar categoriile de titluri executorii, de art. 39 din ordonanţă. Regulile speciale de executare silită sunt cuprinse în cap. 10 din ordonanţa menţionată şi conform acestora, vânzarea bunurilor urmărite silit se face fără încuviinţarea instanţei şi fără alte formalităţi.
Conform art. 74 alin. (4) din OUG nr. 51/1998, pentru bunurile transmise prin vânzare silită procesul verbal de licitaţie constituie titlul de proprietate iar potrivit art. 83 alin. (1) debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.S. potrivit ordonanţei şi pot face contestaţie la executare.
Cum reclamantele recurente nu se încadrează în categoriile de debitori limitativ enumerate de art. 38 din ordonanţa de urgenţă, acestea nu au nici calitatea, din perspectiva art. 83 alin. (1) din actul normativ citat de a formula contestaţie în condiţiile respectivei ordonanţe.
Drept urmare, în mod greşit, Curtea de apel a făcut aplicarea art. 83 din OUG nr. 51/1998 şi în mod greşit s-a declinat competenţa în raport de art. 45 din acest act normativ, situaţie în care, Înalta Curte în raport de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa astfel pronunţată şi va trimite cauza spre soluţionare pe fond tribunalului, instanţa competentă potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept pe care aceasta îl invocă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii SC M.S. SRL Râmnicu Sărat, SC M.S. G. SRL Râmnicu Sărat, SC C. SA Buzău şi SC C. R.S. SA Râmnicu Sărat împotriva sentinţei comerciale nr. 38 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează.
Trimite cauza spre competentă soluţionare pe fond a cauzei la Tribunalul Buzău, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3314/2008. Comercial → |
|---|
