ICCJ. Decizia nr. 3345/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3345/2008
Dosar nr. 2265/110/2006
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 20 aprilie 2006 sub nr. 4766, reclamanta SC R.E. SRL Bacău, în contradictoriu, cu pârâta SC M.U. SA Bacău a solicitat constatarea nulităţii absolute a anexei nr. 1, poziţia 6 şi a anexei 2 poziţia 9 din cadrul Protocolului nr. 289/2004 şi obligarea pârâtei la restituirea, fără plată, a cablului de alimentare cu energie electrică, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 3498 din 31 mai 2006 Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, reţinând că, obiectul cauzei este comercial şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
La Tribunalul Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. 2583/2006, iar prin sentinţa nr. 1207 din 22 iunie 2007 s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând că, motivele invocate nu sunt motive de nulitate absolută care să determine constatarea nulităţii actului invocat, iar protocolul de predare-primire nu este un act generator, prin el însuşi, de efecte juridice.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC R.E. SRL Bacău, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2008 a respins apelul reclamantei SC R.E. SRL Bacău reţinând că, aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra bunului pretins, iar cauzele invocate nu constituie motive care să atragă sancţiunea nulităţii absolute a anexei nr. 1, poziţia 6 şi a anexei 2 poziţia 9 din cadrul Protocolului nr. 289/2004 şi astfel, a menţinut hotărârea instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC R.E. SRL Bacău a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii, constatarea nulităţii absolute a protocolului şi restituirea cablului în deplină proprietate.
Criticile aduse deciziei atacate, care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă, în esenţă la faptul că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal şi eronat că, în cauză nu există motive de nulitate absolută, în raport de prevederile C. fisc. ce completează dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi care instituie o interdicţie imperativă de vânzare a unor bunuri anterior sechestrate, iar în cauză, se apreciază că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului pretins, în acest sens fiind depusă documentaţia cadastrală ce atestă fără putinţă de tăgadă faptul că, acest cablu este îngropat în terenul deţinut în proprietate de reclamantă.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :
În mod corect, instanţa de apel a respins apelul reclamantei SC R.E. SRL Bacău, reţinând, din probele administrate că, motivul de nulitate absolută invocat în cauză nu a fost dovedit, întrucât, ca urmare a divizării SC E. SA şi întocmirii proiectului de divizare în care s-a prevăzut expres atât activul cât şi pasivul preluat de cele patru societăţi înfiinţate prin divizare, ce formează obiectul litigiului, a trecut în proprietatea pârâtei SC M.U. SA Bacău, conform hotărârii A.G.A. din 14 noiembrie 2003 şi a protocolului din 2004.
Acest proiect de divizare a fost publicat în M. Of. nr. 3094 din 2 decembrie 2003, constatându-se că, în cauză nu s-a făcut opoziţie la divizare de către creditori, în condiţiile art. 238 din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de apel reţine incidenţa dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data indisponibilizării bunurilor SC E. SA, care prevăd că, actele de dispoziţie efectuate ulterior inscripţiei ipotecare sunt lovite de nulitate absolută, astfel cum se menţionează şi în art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, în vigoare la data divizării societăţii, însă constată că, prevederile în materie fiscală privind dreptul de dispoziţie, nu sunt incidente în situaţiile de transmitere a patrimoniului societăţilor comerciale în cazul divizării, întrucât nu sunt transmise prin divizare bunuri, ci părţi din patrimoniu.
Conform art. 249 din Legea nr. 31/1990, divizarea are loc la data înmatriculării ultimei societăţi rezultate prin divizare, iar pârâta SC M.U. SA Bacău a fost înmatriculată în anul 2004, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. fisc., care, potrivit art. 154 cu referire la art. 151 alin. (9) şi (10), arată că, pe durata executării silite debitorul nu poate dispune de bunurile sechestrate decât cu acordul organului competent, acord care a fost dat, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, ce vizează critica adusă deciziei din apel prin care s-a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului pretins, se constată a fi nelegal, întrucât, prin licitaţia care a avut loc la data de 15 octombrie 2004 şi neatacată, în condiţiile legii, de către reclamantă, aceasta şi-a adjudecat fabrica P.F.L., teren în suprafaţă de 21.811,59 mp. şi ½ din calea de acces, bunuri intabulate, conform încheierii din 19 ianuarie 2007 şi schiţa anexă, în care nu figurează bunul în litigiu.
De asemenea, raportul de evaluare invocat de reclamantă pentru dovada proprietăţii, nu se susţine, deoarece se referă la construcţiile evaluate şi nu face vorbire de cablul de alimentare.
Prin adresa din 30 septembrie 2005, D.G.F.P. Bacău revine asupra adresei din 16 februarie 2005, în care s-a susţinut că la licitaţie ar fi fost vândut şi cablul în litigiu, precizând că recurenta a cumpărat doar bunurile ce au făcut obiectul raportului de evaluare, iar cablul nu a constituit obiectul acestuia.
Cu privire la motivele de netemeinicie invocate de recurentă, se apreciază că, acestea nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ. „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situaţii limitativ enumerate, numai pentru motive de nelegalitate”.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.E. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 4 din 18 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3343/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3346/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
