ICCJ. Decizia nr. 3698/2008. Comercial. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3698/2008
Dosar nr. 40698/3/2005
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2005, reclamanta SC D. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC R.H.C. SRL, rezoluţiunea vânzării încheiate între părţi la data de 29 noiembrie 2004, pe motiv de vicii ascunse privind calitatea mărfii cumpărate şi obligarea pârâtei la plata sumei de 32.300 euro, echivalentul a 118.033,89 lei (12.300 euro, echivalentul a 44.947,89 lei contravaloare marfă nevandabilă şi 20.000 euro, echivalentul a 73.086 lei, cu titlu de daune).
Prin sentinţa comercială nr. 5168 din 15 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii, ca neîntemeiată. A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.H.C. SRL, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere motivarea cererii reclamantei, în sensul că a cumpărat de la pârâtă marfă în valoare de 12.300 euro, respectiv scaune, însă după sosirea mărfii a constatat că nu corespunde calităţii mărfii solicitate şi garantate de vânzător, deoarece s-a constatat că scaunele nu pot susţine nici persoane cu o greutate normală de 30 - 70 kg. La data de 6 martie 2006, acţiunea a fost precizată de reclamantă în sensul că valoarea scaunelor cu vicii este de 12.300 euro, echivalentul a 428.126.000 lei.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă la dosar, a fost invocată excepţia prematurităţii acţiunii faţă de nerespectarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ. şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, potrivit Decretului nr. 167/1958.
Analizând cu prioritate aceste excepţii, instanţa a reţinut, referitor la excepţia prematurităţii acţiunii că faţă de înscrisurile existente la dosar, sunt îndeplinite condiţiile art. 7201 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, a arătat că la data de 19 octombrie 2004, reclamanta a emis o comandă pentru tabureţi plianţi, comandă confirmată la data de 20 octombrie 2004 şi modificată prin comanda din 27 octombrie 2004, stabilindu-se ca dată a livrării 30 noiembrie 2004 şi, faţă de această situaţie de fapt, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract în formă simplificată, în condiţiile art. 36 C. com.
Privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a considerat că în cauză se aplică prevederile art. 5 şi art. 11 din Decretul nr. 167/1958, a reţinut că prima reclamaţie în legătură cu viciile ascunse ale scaunelor datează din ianuarie 2005 şi cum acţiunea a fost formulată la data de 30 noiembrie 2005, a constatat încălcat termenul de prescripţie prevăzut de art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 70 alin. (2) C. com.
Prin decizia comercială nr. 668 din 13 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel, pornind de la dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ., aplicabile şi în materie comercială, a reţinut că buna credinţă a intimatei este confirmată şi de toate precizările pe care aceasta le-a făcut în toate actele de corespondenţă cu apelanta, precum şi de intenţia acesteia de a înlocui scaunele cu defecte.
A mai reţinut şi că este adevărat că anumite afirmaţii din cuprinsul unor adrese sunt tendenţioase, adică cele în sensul că „există şi soluţia de a vinde acest produs ca suport pentru flori”, dar acestea nu sunt suficiente pentru a proba existenţa vicleniei intimatei-pârâte cu privire la ascunderea viciilor lucrurilor vândute, vicii despre care aceasta ar fi ştiut anterior vânzării, dar cu rea-credinţă nu le-ar fi adus la cunoştinţă cumpărătoarei.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că apelanta nu a făcut dovada ascunderii cu viclenie de către intimata-pârâtă a viciilor lucrurilor vândute, situaţie în care în mod întemeiat prima instanţă a considerat că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute este cel de 6 luni, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond şi deciziei din apel şi reţinerea cauzei spre rejudecare sau trimiterea dosarului în acest sens la instanţa competentă.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că instanţele care s-au pronunţat în cauză au judecat cauza fără a administra suficiente probe privind dovedirea viciului ascuns, ceea ce a determinat insuficienţa în a determina şi aprecia corect în ce măsură aceste vicii au fost ascunse sau nu cu viclenie.
Arată că, deşi a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se determina defecţiunile de calitate a mărfii, instanţa de fond nu a administrat alte probe, limitându-se la documentele depuse, iar instanţa de apel a respins cererea sa ca inadmisibilă, prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2006, în împrejurarea în care, judecarea excepţiei era strâns legată de chiar judecarea fondului şi în care instanţa nu se putea pronunţa pe excepţie decât administrând dovezi în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii, impunându-se ca necesară unirea excepţiei cu fondul conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
În fine, arată că fără realizarea expertizei nu se poate dovedi în ce măsură viciile mărfii în discuţie sunt grave şi au fost ascunse cu viclenie şi nici judecătorul nu poate afla adevărul şi aplica corect legea, cu atât mai mult cu cât părţile au calitatea de comercianţi, desfăşurând activităţi de comerţ în calitate de profesionişti.
Recursul este fondat.
Examinând susţinerile reclamantei formulate în recurs, în raport de soluţiile pronunţate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile în speţă se constată că sunt întemeiate, întrucât, într-adevăr pentru o corectă dezlegare a litigiului dedus judecăţii s-ar fi impus unirea excepţiei cu fondul şi încuviinţarea probei cu expertiza tehnică şi nu respingerea ei, ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, astfel cum eronat a apreciat instanţa de apel prin încheierea pronunţată la 10 noiembrie 2006.
Nici modul de soluţionare a cauzei adoptat de prima instanţă, fundamentat doar pe documentele depuse de părţi la dosarul cauzei nu a condus la pronunţarea unei soluţii la adăpost de orice critică, în contextul în care în conformitate cu dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. judecătorii pot ordona, chiar din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi, în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, se impunea efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă viciile mărfii vândute au fost vicii ascunse cu viclenie.
Astfel fiind, se va admite recursul reclamantei şi, având în vedere că soluţionarea cauzei s-a făcut pe cale de excepţie de către ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză, vor fi casate ambele hotărâri şi se va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru completarea probatoriului, prin efectuarea unei expertize care să stabilească natura viciilor, respectiv dacă acestea au fost sau nu ascunse cu viclenie, pentru ca, în funcţie de rezultatul obţinut, să se poată aplica corect termenul de prescripţie, în raport de dispoziţiile art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958, ţinând cont totodată, dacă se va păşi pe fond şi că dovada relei credinţe nu se prezumă, nu poate fi apreciată doar în funcţie de corespondenţa purtată între părţi, că trebuie temeinic dovedită, expertiza putând oferi elemente de un real sprijin şi în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Milano, Italia împotriva Deciziei comerciale nr. 668 din 13 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează decizia atacată şi sentinţa nr. 5168 din 15 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3654/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 37/2008. Comercial. Contestaţie la executare.... → |
|---|
