ICCJ. Decizia nr. 73/2008. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 6676/2004 la Tribunalul București, reclamanta B.C.I.Ț. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.618.766.822 lei ce reprezintă garanția depusă pentru derularea contractelor de închiriere a unor spații locative cu terenurile aferente.
Analizând probatoriu administrat, instanța prin sentința nr. 589 din 3 februarie 2005, a admis acțiunea formulată, obligând pârâta la plata sumei de 698.605.281 lei reprezentând garanții conform contractului de închiriere nr. 20 din 1 aprilie 1999; 636.472.533 lei dobândă legală; 195.948.860 lei garanție depusă conform contractului de închiriere nr. 12 din 9 martie 1999 și a sumei de 87.740.148 lei dobândă legală.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că părțile au încheiat, la data de 9 martie 1999, contractul de închiriere nr. 9 prin care reclamanta a primit în folosință un spațiu în suprafață de 486,85 m2 _i un teren în suprafață de 36,75 m2 situat în București, iar pentru buna derulare a acestuia, pârâta a primit drept garanție suma de 195.948.866 lei.
Prin actul adițional nr. 1 încheiat la contract, reclamantei i s-a închiriat și suprafața de 675 m2, în cadrul aceluiași imobil, fapt pentru care a depus garanția în sumă de 171.353.880 lei.
Ulterior, la data de 9 martie 1999, părțile au întocmit un contract de închiriere prin care s-a încetat valabilitatea contractului nr. 9/1998 și a actului adițional nr. 1.
Contractul nr. 19 din 9 martie 1999 a fost reziliat începând cu data de 1 iunie 2002, iar la data de 3 iunie 2002 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a spațiului.
Conform acestui proces-verbal, spațiul a fost predat în stare bună de funcționare iar părțile au precizat că nu mai au nici o obligație una față de cealaltă.
Ulterior, la data de 14 iunie 2002 și respectiv 29 august 2002, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumelor depuse drept garanție.
Instanța, reținând că spațiile închiriate au fost predate în bună stare de folosință, în temeiul art. 969 C. civ., a obligat pârâta să restituie sumele depuse de reclamantă drept garanție, care au avut rolul de a asigura respectarea obligațiilor de plată a chiriilor de către pârâtă, de îndată ce nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu ca urmare a încetării contractelor înainte de termen.
împotriva sentinței, în termen legal, pârâta a introdus apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a invocat netemeinicia sub aspectul nereținerii culpei reclamantei-intimate în derularea contractelor, culpă care constă în faptul că aceasta se face vinovată de încetarea lor înainte de termen.
Nelegalitatea s-a învederat în raport de aplicare greșită a dispozițiilor art. 969 alin. (1) și (2) C. civ.
Analizând sentința în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia comercială nr. 720 din 19 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2029/2005, a respins apelul, ca nefondat, luând act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Confirmând sentința sub aspectul reținerii stării de fapt și a aplicării corecte a dispozițiilor art. 969 C. civ., instanța în cale devolutivă a apelului, în raport de probele administrate, a apreciat că părțile au fost de acord cu încetarea contractelor fără obiecțiuni, fiind prevăzută această posibilitate în cuprinsul acestora.
Această înțelegere, rezultă și din cuprinsul celor două procese-verbale de predare primire încheiate la 8 ianuarie 2001 și respectiv 3 iunie 2002, părțile menționând expres, că nu mai au nici-o obligație una față de cealaltă.
Distinct părțile au prevăzut expres la capitolul "garanții" că suma plătită ca garanție se recuperează de la locatar, dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite de proprietar.
Cererea formulată în cursul apelului, în sensul obligării reclamantei la achitarea prejudiciului suferit de pârâtă ca urmare a încetării înainte de termen a contractelor, a fost apreciată ca o cerere nouă, care nu a putut fi analizată în raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.
Pârâta, a introdus recurs împotriva deciziei, invocând nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art. 7 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului cu referire la nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 se susține că decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că deși instanța reține că rezilierea contractelor de locațiune a avut loc înaintea termenelor pentru care au fost încheiate, nu analizează acest aspect al cauzei care relevă culpa reclamantei, făcând o aplicare trunchiată a dispozițiilor cuprinse în art. 7 și 8 din contractele de locațiune.
Se apreciază, ca fiind greșită concluzia instanței că pârâta nu a formulat o cerere nouă pentru acoperirea prejudiciului, după încheierea proceselor verbale.
Cea de a doua critică, privește încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 969, a art. 970 și art. 973 C. civ., în raport de care instanța a stabilit eronat, că locatarul datorează restituirea garanțiilor.
Or, restituirea garanțiilor era strâns legată de asigurarea corespunzătoare a derulării contractelor de locațiune, fapt ce nu s-a realizat din culpa reclamantei-intimate.
Cum la data predării spațiilor, părțile au convenit că au lichidat și toate obligațiile lor reciproce, instanța nu avea competența în a interpreta convenția lor cu privire la lichidarea contractelor de locațiune.
Criticile sunt nefondate.
Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează hotărârea judecătorească ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
în speță, acest motiv de recurs urmează a fi apreciat în raport cu motivarea realizată în fapt și în drept de instanța de apel, considerente care a determinat-o să respingă apelul.
Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, din considerentele deciziei, rezultă cu claritate că instanța a analizat dispozițiile contractuale cuprinse în art. 8 și 9 din contract, în raport de care a statuat, că în afara termenului stabilit pentru stingerea contractelor, prin ajungerea la termenul fixat, părțile au convenit că aceste contracte pot fi oprite din derularea lor prin convenția părților.
Instanța nu putea fi oprită, așa cum susține recurenta, să nu interpreteze înțelegerea părților survenită ulterior, la încheierea celor două procese verbale de predare primire a spațiilor încheiate, conform căreia acestea au convenit că nu mai au nici-o obligație de nici-un fel, una față de alta.
Interpretarea acestor înscrisuri a fost relevantă pentru instanță, în clarificarea modului în care au încetat raporturile de locațiune.
Chestiunea recuperării garanțiilor plătite a fost reglementată distinct în cuprinsul contractelor, precizându-se expres că, suma achitată ca garanție se recuperează de către locatar dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite proprietarului.
Din lucrările cauzei rezultă că instanțele au judecat cauza în cadrul procesual stabilit de părți.
Astfel, urmează a se reține că instanța de fond nu a fost investită de către pârâtă cu o cerere reconvențională prin care să se ceară reclamantei despăgubiri legate de modul de desființare a contractelor, și de aceea, în mod corect instanța de apel, în limita cadrului procesual, a efectului devolutiv al apelului, așa cum este reglementat de art. 294 alin. (1) teza întâi, nu a luat în discuție o asemenea cerere nouă, în această cale de atac.
Așa fiind, urmează a se reține că motivarea deciziei supusă recursului, este clară, pertinentă și convingătoare, și justifică soluția pronunțată în raport de care s-a putut realiza controlul judiciar privind criticile invocate.
Nici cea de a doua critică nu este fondată.
Ea vizează nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se referă însă la încălcarea normelor de drept substanțial cuprinse în art. 969 art. 970 și 973 C. civ. și interpretarea greșită a acestor taxe, care nu se poate reține deoarece instanța de apel, așa cum rezultă din considerente, nu a nesocotit normele de drept substanțial aplicabile în cauză.
Potrivit art. 969 C. civ., "convențiile legal făcute au putere de lege" și ca atare instanța a fost obligată să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de părți.
în cauză, s-a făcut o interpretare judicioasă a contractelor în raport de dispozițiile art. 970 C. civ.
în raport de acest text, instanța de apel, a reținut distinct, așa cum este corect, că înțelegerea consfințită în procesele-verbale se referă, la momentul predării primirii spațiilor locative și vizează stadiul în care acestea au fost predate cât și inexistența unui prejudiciu privind starea acestora, iar înțelegerea privind restituirea garanțiilor este reglementată separată în contracte și vizează modul de derulare în timp a acestora.
Cum părțile au achiesat voluntar la încetarea contractelor, fără a repune în discuție situația garanțiilor, în mod judicios s-a stabilit că acestea se impun a fi restituite, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.
Așa fiind, pentru cele ce preced, a reținut că decizia supusă recursului nu a fost afectată de nelegalitățile invocate și cum în cauză nu au fost reținute motive de nelegalitate de ordine publică, recursul pârâtei a fost respins, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 362/2008. Comercial → |
|---|
