ICCJ. Decizia nr. 83/2008. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dîmbovița sub nr. 5007/2005, reclamanta SC B.I. SRL a chemat în judecată pârâții SC E. SA TâRGOVIȘTE și SC C.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea protocolului privind situația furnizorilor, încheiat la data de 12 decembrie 2002, prin care creanța societății a fost preluată de SC C.P. SRL.
în motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâta SC E. SA TâRGOVIȘTE a hotărât, la data de 20 iunie 2002, divizarea societății, prin disjungerea unei părți din patrimoniu și transmiterea acestuia către noua societate înființată SC C.P. SRL, către care au fost transmise și o parte din debite.
Reclamanta susține că divizarea este nelegală, deoarece societății nou înființată nu i s-a transferat și o parte din activ, astfel că nu poate să-și recupereze creanța pe care o are față de societatea mamă.
Prin sentința nr. 1776 din 9 decembrie 2006, Tribunalul Dîmbovița a admis acțiunea reclamantei și a anulat protocolul privind situația furnizorilor încheiat, la 12 decembrie 2002, între pârâte numai în ceea ce privește creanța obținută de reclamantă.
Pronunțând această hotărâre, instanța a reținut prin prisma probelor administrate, că prin protocolul încheiat s-a urmărit fraudarea intereselor patrimoniale ale reclamantei, astfel că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ.
împotriva acestei sentințe pârâta SC E. SA TâRGOVIȘTE, a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând schimbarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii formulate.
S-a invocat reținerea greșită a stării de fapt și ca aspect de nelegalitate faptul că reclamanta nu a formulat opoziție la protocolul de divizare, potrivit art. 62 din Legea nr. 31/1990.
Apelanta a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile cumulative ale art. 975 C. civ., deoarece protocolul încheiat atestă situația reală în ceea ce o privește pe reclamantă.
Analizând temeinicia și legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate de apelantă, Curtea, prin decizia nr. 106 din 11 aprilie 2006, a admis apelul schimbând în tot sentința în sensul respingerii acțiunii, ca nefondate, reținând următoarele considerente în luarea acestei decizii:
S-a apreciat că din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că A.G.E.A. din 20 iunie 2002, ținută la societatea apelantă, a hotărât cu respectarea dispozițiilor legale, divizarea societății prin înființarea unei noi societăți comerciale, în speță SC C.P. SRL prin cedarea unei părți din patrimoniu ca activ și pasiv.
S-a reținut că proiectul de divizare astfel aprobat a fost depus conform art. 242 din Legea nr. 31/1990 republicată, la O.R.C. și a fost publicat în M. Of., fără ca reclamanta-intimată să facă opoziție, conform art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicată.
în atare situație, proiectul de divizare a devenit opozabil terților și deci și reclamantei intimate, care ulterior nu mai poate invoca motive de nulitate în raport de dispozițiile art. 975 C. civ.
Instanța de apel a apreciat că și în situația în care s-ar trece peste dispozițiile imperative ale art. 243 din Legea nr. 31/1990, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 975 C. civ., pentru a se dispune anularea Protocolului de predare-primire, de îndată ce predarea patrimoniului către societatea desprinsă prin divizare s-a făcut atât ca activ cât și ca pasiv.
în termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.I. SRL Târgoviște, a introdus recurs, invocând dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 8 și 9 C. proc. civ.
în esență, în susținerea motivelor de recurs s-au formulat următoarele critici:
- instanța de apel nu a precizat în ce constă netemeinicia și nelegalitatea sentinței, "judecând din nou, în fond cauza" fără a desființa sentința apelată;
- în mod greșit s-a reținut, că prin prisma dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 31/1990, acțiunea formulată este inadmisibilă;
- hotărârea recurată conține motive contradictorii, reținând pe de o parte că acțiunea este inadmisibilă iar pe de altă parte că pe fond nu se poate reține "existența concernului fraudulos";
- hotărârea s-a pronunțat cu nerespectarea formelor de procedură, deoarece instanța trebuia mai întâi să admită apelul și să desființeze sentința instanței de fond, după care trebuia să evoce fondul;
- aplicarea greșită a dispozițiilor legale, prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată și de Codul civil referitoare la concernul fraudulos, de îndată ce frauda în speță privește principiul bunei credințe în executarea contractelor, datorită, faptului că pârâta-intimată SC E. SA după data proiectului de divizare și chiar a înregistrării noii societăți, când divizarea s-a încheiat, a realizat un protocol de predare primire prin care s-a predat debitul datorat, pentru a împiedica executarea, ca urmare a intrării în faliment a acestei societăți, imediat după înființare.
Cum protocolul de predare-primire nu a fost cuprins în protocolul de divizare, rezultă imposibilitatea de a face opoziție la divizare în condițiile Legii nr. 31/1990.
Recurenta a precizat că susține oral doar ultimul motiv de recurs.
Recursul este fondat, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii.
Astfel, această instanță așa cum rezultă din considerentele deciziei, a reținut că reclamanta, față de Hotărârea A.G.E.A. pârâtei SC E. SA din data de 20 iunie 2002 prin care s-a decis divizarea societății și față de depunerea proiectului de divizare la registrul comerțului și publicarea în M. Of., avea obligația ca în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 să facă opoziție la acest proiect.
Cum reclamanta nu a făcut această opoziție, acțiunea în anulare a Protocolului de predare primire care este parte componentă a proiectului de divizare, în temeiul art. 975 C. civ., este neîntemeiată.
Instanța de apel a făcut o interpretare eronată a normei aplicabile în speță, deoarece, reclamanta nu putea face opoziție la proiectul de divizare, de îndată ce nu cunoaște, despre intenția pârâtei de a cuprinde în protocolul încheiat ulterior, la 12 decembrie 2002, debitul ce trebuia achitat, de pârâta-intimată.
Concluzia instanței de apel, este greșită, deoarece prin proiectul de divizare nu s-a prevăzut, că suma datorată reclamantei, va figura în pasivul societății nou înființate, astfel că nu exista un interes pentru ca aceasta să apeleze la calea prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990.
Pe lângă acest fapt, în cauză trebuie reținut că, reclamanta-recurentă pentru suma datorată de pârâtă, a obținut ulterior, protocolului de predare-primire nr. 2617 din 11 decembrie 2003, titlul executor, situație în care este întemeiată alegerea căi de a cere anularea acestuia în baza art. 975 C. civ., potrivit căruia, creditorii pot ataca în nume propriu actele viclene frauduloase făcute de debitor, în situația în care sunt îndeplinite cele două cerințe: existența prejudiciului și frauda.
Intimata-pârâtă prin manevrele sale dolosive a încălcat principiul bunei credințe în executarea obligație de plată a debitului datorat, fapt dovedit prin includerea debitului în patrimoniul SC C.P. SRL, care încă de la înființare era încetare de plăți, intrare în faliment.
Așa fiind, în cauză subzistă critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în care a fost admis recursul și modificată decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 73/2008. Comercial → |
|---|
