ICCJ. Decizia nr. 84/2008. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1476 din 4 februarie 2003, a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC R. SA cu sediul în Caracal județul Olt împotriva pârâtei A.R. ȘI A.P.S. cu sediul în București, ca prematură.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, la termenul din 28 ianuarie 2003, a invocat din oficiu excepția prematurității introducerii acțiunii, pe considerentul că, potrivit dispozițiilor art. 7201C. proc. civ., data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate de reclamant, iar potrivit art. 5, reclamantul este obligat să facă dovada convocării la conciliere a pârâtului, ulterior după expirarea termenului de 30 de zile să înregistreze cererea introductivă la instanță, aceste termene nefiind respectate.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 1005 din 10 iunie 2003, a admis recursul declarat de recurenta SC R. SA Caracal împotriva sentinței comerciale nr. 1476 din 4 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata A.P. ȘI A.P.S., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, analizând actele existente la dosar, recurenta a respectat dispozițiile art. 7201C. proc. civ., privind încercarea soluționării litigiului prin conciliere directă cu intimata, însă intimata nu a dat curs cererii de conciliere directă.
în fond după casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1773 din 5 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Caracal în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.026.607.200 lei reprezentând cota de 60 % din ratele achitate la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 și suma de 385.227.700 lei dobândă legală, precum și cheltuieli de judecată.
Rejudecând cauza, instanța de fond, prin încheierea de la 15 decembrie 2003, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, a reținut că părțile au încheiat contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 și 737 din 22 decembrie 1995, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni reprezentând 40 % și 30 % din capitalul social al SC R. SA Caracal, prețul fiind achitat integral.
în aceste împrejurări pârâta nejustificat a refuzat restituirea cotei de 60 % din prețul achitat pentru contractul nr. 129/1995, încălcând dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 55/1995 și dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, care a menținut sistemul de facilități instituit prin legea abrogată, pentru conturile încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanței.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 366 din 28 iunie 2004, a admis apelul formulat de apelanta A.P.A.P.S. împotriva sentinței nr. 1773 din 05 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul că a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, în principal a stabilit că sunt incidente dispozițiile speciale care reglementează prescripția dreptului material la acțiune, deoarece potrivit art. 32 din 28 din O.U.G. nr. 88/1997 așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr,99/1999, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit prin O.U.G. nr. 88/1997 este de 3 luni de la data termenului scadent.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizie nr. 1717 din 11 martie 2005, a admis recursul declarat de reclamanta SC R. SA Caracal împotriva deciziei nr. 366 din 28 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că din verificarea celor două încheieri din data de 14 iunie 2004 și 28 iunie 2004 ale instanței de apel s-a constatat că nu au fost semnate de un judecător. Deoarece dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14 iunie 2004, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care constituie parte integrantă din decizie, din perspectiva principiilor care guvernează procesul civil, lipsa semnăturii judecătorului reprezintă un element esențial, care atrage nulitatea hotărârii.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006, a admis apelul formulat de apelanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 1773 din 5 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta apelantă ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
în fundamentarea acestei soluții s-a reținut că potrivit art. 3228 din Legea nr. 99/1999 prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în ordonanță, ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului.
Reclamanta nu beneficiază de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, încât prin acțiunea formulată nu valorifică un drept conferit de acest act normativ. în speță este aplicabil termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și anume, restituirea sumelor datorate de pârâtă pentru perioada 1999 - 2001 și data formulării acțiunii 24 decembrie 2002 (data plicului poștal) nu este împlinit.
Acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, aceasta neputând solicita restituirea sumei reprezentând cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001, întrucât reclamanta a beneficiat de aceste facilități acordate societăților privatizate prin art. 8 din Legea nr. 55/1995 doar până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997, neîncadrându-se printre excepțiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 59/1997 sau art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997.
împotriva deciziei comerciale nr. 131 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R. SA Caracal, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei pârâte A.V.A.S. la plata sumei de 1.026.607.200 Rol, reprezentând cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995, pentru perioada 1999 - 2002, precum și la plata dobânzii legale în sumă de 385.227.700 Rol, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A.V.A.S. București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC R. SA Caracal pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta SC R. SA Caracal, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. București la restituirea sumei de 1.026.607.200 lei reprezentând cota de 60% din ratele achitate la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001 precum și dobânda legală de 35 % pe an în sumă de 385.227.700 lei, calculată la nivelul taxei scontului B.N.R., considerând că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 55/1995 și reglementările cuprinse în H.G. nr. 100/1996, O.U.G. nr. 37/1997, O.U.G. nr. 88/1997, și ordinele Ministrului Privatizării nr. 71 și 109/1998.
Din verificarea întregii documentații, apare cât se poate de evident că privatizarea SC R. SA a fost efectuată sub imperiul Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 77/1994, iar facilitatea solicitată de acordare a cotei de până la 60 % din sumele achitate de cumpărător, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 nu se justifică.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 14 aprilie 1995 a fost încheiat între F.P.S. în calitate de vânzător și Asociația R. Programul acțiunilor salariaților cu sediul social în Caracal, fiind stabilite explicit toate drepturile și obligațiile asumate reciproc de părți.
Este unanim admis, atât de doctrină cât și de practica judiciară că facilitatea cotei de 60 %, care se lasă la dispoziția societății comerciale privatizate, a fost instituită prin art. 8 din Legea nr. 55/1995 alin. (1) și (2). Acest articol a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 37/1997, sub aspectul destinației sumei, fără ca reglementarea în sine a facilității și a beneficiarilor să suporte modificări.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 55/1995, atât în forma inițială, cât și în cea modificată din sumele cuvenite F.P.S. și încasate efectiv, pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate o cotă de 60 %, prevedere care se aplică și în cazul societăților comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai în ceea ce privește acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S.-ul, care devin exigibile după această dată.
Art. 8 din Legea nr. 88/1997 a fost abrogat expres prin art. 5 din O.U.G. nr. 59/1997, privind destinația sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăților la care statul este acționar, iar Legea nr. 55/1995, în întregul ei, a fost abrogată prin art. 44 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale.
Acest ultim act normativ, prin art. 36 alin. (2) (normă tranzitorie) dispune că sistemul de facilități, privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Prin urmare, norma tranzitorie are în vedere, ca obiect al facilității, numai contractele de privatizare încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 și ea este concordantă cu dispoziția art. 4 alin. (2) din Legea nr. 59/1997, de asemenea, tranzitorie, care stipula ca sumele aferente ratelor devenite scadente după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (respectiv, 6 octombrie 1997 s.n. E.C.) urmează regimul stabilit de reglementările legale în vigoare în momentul semnării de către F.P.S. a respectivelor contracte de vânzare a acțiunilor/ părților sociale.
Din perspectiva evoluției legislative, rezultă neîndoios că reclamanta a încheiat contractul nr. 129 de vânzare-cumpărare de acțiuni cu F.P.S., la data de 17 aprilie 1995, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 și numai contractele încheiate și guvernate de reglementările cuprinse în Legea nr. 55/1995 fac obiectul facilităților instituite de acest act normativ prin art. 8, ulterior abrogat prin O.U.G. nr. 59/1997.
în contextul expus anterior, își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul nerectroactivității. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ., în următorii termeni: "Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul nerectroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. în același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
Cadrul juridic și argumentele expuse, au determinat ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Caracal, să fie înlăturate, ca neîntemeiate, a respins, ca nefondat, recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., a menținut ca legală și temeinică decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1515/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 83/2008. Comercial → |
|---|
