ICCJ. Decizia nr. 1000/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1000/2009
Dosar nr. 15712/3/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele .
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 24 martie 2005, reclamantul G.M.C. a chemat în judecată pe pârâtele A.F. şi A.N. SA, solicitând a se constata nulitatea contractului de abonament nr. 33434 din 17 octombrie 2001 încheiat între pârâte, obligarea SC A.N. SA să încheie contract de abonament cu coproprietarii/coindivizarii imobilului din sector 2, precum şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumelor de 100 000 000 lei daune materiale şi 100 000 000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 508 din 19 ianuarie 2006, instanţa a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei de interes a reclamantului, precum şi acţiunea ca neîntemeiate.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin Decizia civilă nr. 1266A din 28 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că s-a încălcat principiul disponibilităţii, principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii prin aceea că instanţa a acordat cuvântul părţilor pe excepţii dar s-a pronunţat şi asupra fondului cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 633 din 26 ianuarie 2007, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, apreciind că litigiul este unul comercial conform art. 56 C. com.
Prin sentinţa comercială nr. 10720 din 27 septembrie 2007, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că imobilul din sector 2, este împărţit în trei unităţi locative distincte, dintre care Corpul A1 este deţinut de reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12813 din 16 august 1990 iar corpul A2 de către pârâta A.F., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 584 din 1 noiembrie 1996, încheiat cu PMB, situaţie evidenţiată de schiţa imobilului depusă la dosar de pârâtă (fila 21 dosar J2).
Prin sentinţa civilă nr. 4127 din 4 martie 1998 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a dispus grăniţuirea proprietăţilor existente la această adresă, stabilindu-se că reclamantului îi revin 200 mp teren şi construcţie, iar pârâtei un teren de 49,12 mp şi construcţia cumpărată, pentru a se pune capăt neînţelegerilor dintre părţi cu privire la dreptul de proprietate (fila 29 dosar J2).
Reclamantul a contestat în instanţă titlurile de proprietate ale pârâtei atât asupra terenului, cât şi a construcţiei, acţiunile fiind respinse prin sentinţa nr. 3628 din 2 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 10991/2002 (filele 67 şi următoarele), respectiv sentinţa civilă nr. 341 din 14 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, (filele 73 şi urm.), rămase irevocabile prin respingerea căilor de atac.
În condiţiile în care imobilul a fost împărţit în trei unităţi locative distincte, încetând starea de indiviziune, doi dintre cei trei proprietari şi-au construit branşamente separate şi au încheiat contracte distincte cu pârâta SC A.N. SA. Încheierea contractului de abonament de către pârâte sub nr. 33434 din 14 octombrie 2001 a determinat amplasarea unui singur branşament pe conductă, aflat în pivniţa pârâtei, aceasta ulterior oprind circulaţia apei prin conductă către corpurile A2 şi B la începutul anului 2002, prin încheierea robinetului de trecere aflat după branşament.
Reclamantul a fost notificat cu privire la demersurile pârâtei, dar acesta nu şi-a manifestat intenţia de a solicita încheierea unui nou contract cu pârâta furnizoare, astfel încât lăsarea robinetului deschis ar fi însemnat contorizarea consumului de apă al reclamantului la singurul apometru existent, şi anume cel instalat de pârâtă, fără a se putea stabili consumul efectiv al fiecărei părţi.
Împrejurările amplasării noului branşament au fost analizate şi în considerentele sentinţei civile nr. 4455 din 1 iulie 2003 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 6973/2002, având ca obiect obligarea pârâtei să deschidă şi să menţină deschis robinetul aflat pe conducta pentru apă rece, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de etc. Deşi în cauză nu este întrunită cerinţa triplei identităţi pentru a opera excepţia autorităţii de lucru judecat (astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea din 7 iunie 2007), s-a apreciat că situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţe în mod irevocabil, atât prin această sentinţă, cât şi prin celelalte menţionate anterior, pronunţate între aceleaşi părţi, intră sub puterea lucrului judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească. În acest mod aspectele dezlegate de instanţe se impun părţilor în litigiu, neputând fi înlăturate.
Astfel, s-a apreciat de către instanţă că oprirea apei de către pârâta A.F. a constituit un act legitim, justificat de necesitatea înlăturării posibilităţii îmbogăţirii reclamantului fără justă cauză pe seama pârâtei.
Încheierea contractului de abonament a fost impusă de prevederile HCGMB nr. 108/1997, potrivit cărora furnizarea apei se face numai printr-un branşament la reţeaua publică, echipat cu apometru, urmare a încheierii unui contract de prestări servicii cu SC A.N. SA. Proiectarea şi execuţia unui branşament separat se efectuează la solicitarea proprietarului, în funcţie de condiţiile tehnice, costurile fiind suportate de beneficiar.
Susţinerile reclamantului potrivit căreia încheierea contractului de prestări servicii doar cu unul dintre coproprietari ar constitui motiv de nulitate absolută a contractului, fără nici o circumstanţiere, este eronată, acest aspect putând conduce, în opinia instanţei, doar la nulitatea relativă a contractului, ce ar putea fi invocată doar în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani.
Cu toate acestea, susţinerea a fost înlăturată în totalitate, deoarece asupra imobilului din sector 2 nu există o stare de indiviziune, aceasta încetând din 1998. În asemenea condiţii, furnizarea apei nu se putea realiza decât prin încheierea unor contracte distincte de către fiecare proprietar, cu instalarea unor branşamente şi apometre diferite.
Privarea reclamantului de furnizarea apei calde putea fi evitată prin solicitarea adresată pârâtei SC A.N. SA privind executarea, contra cost, a unui branşament echipat cu un apometru pentru imobilul său.
Proiectul acestei lucrări ar fi urmat să ţină cont de condiţiile tehnice existente, cu respectarea celorlalte branşamente existente. Pârâtei SC A.N. SA îi revine obligaţia furnizării apei către populaţie, fiind singura societate cu acest obiect, dar nu în absenţa unui contract încheiat cu beneficiarii în condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind nulitatea contractului de abonament nr. 33434 din 17 octombrie 2001.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a constatat că instanţa nu poate suplini consimţământul părţilor la încheierea unui asemenea contract presupune deschiderea unui branşament, conform HCGMB nr. 108/1997. Branşarea la reţeaua de apă potabilă presupune respectarea procedurii prevăzute în hotărâre, întocmirea şi executarea unui proiect al branşamentului de către prestatorul de servicii, numai contra cost.
Totodată, având în vedere că nu s-a putut reţine nici o faptă ilicită în sarcina pârâtelor, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 998, art. 999 C. civ., cererea de plată a daunelor materiale şi moral nefiind întemeiată.
Faţă de cele ce preced anterior, s-au respins şi celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost obligat să achite pârâtei A.F. suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales achitat în ambele cicluri procesuale, având în vedere că prima sentinţă a fost desfiinţată în totalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.M.C., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 15712/3/2007.
În motivarea apelului, se arată că sentinţa este esenţial nelegală, pentru că reţinându-se că părţile nu se află în indiviziune, conform unei sentinţe judecătoreşti, se eludează 2 aspecte: în primul rând, prevederea legală cu privire la faptul că un imobil nu poate avea decât un singur branşament la conducta de apă stradală se referă la un imobil ca şi clădire, nu la imobil ca şi apartament din clădire, deoarece este motivat de faptul că, din punct de vedere tehnic, conducta stradală nu poate fi înţepată mai des de 8 ml. Din acest punct de vedere, imobilul deţinut de reclamant precum şi cel deţinut de către pârâta A.F. nu alcătuiesc decât un singur corp de clădire, iar existenţa a 2 branşamente stradale pentru acesta nu se poate realiza decât prin efectuarea unui branşament la foarte mare distanţă de imobil, ceea ce atrage costuri exorbitante, imposibil de acoperit de către reclamant, relativ la starea sa materială (este pensionar).
În al doilea rând, ieşirea din indiviziune conform sentinţei judecătoreşti menţionate anterior s-a operat cu privire la imobil, dar instalaţia de apă şi canal din imobil a fost de la bun început proiectată pentru un imobil ca un tot unitar, deci prin destinaţie acesta avea părţi comune tuturor încăperilor şi dependinţelor imobilului.
Din acest motiv, branşamentul şi robinetul aferent, de care se face vorbire în cealaltă sentinţă invocată, nu sunt exclusiv destinate pârâtei A.F. pe motiv că trec prin pivniţa acesteia, ci au fost, prin proiectarea clădirii şi a instalaţiei de apă, destinate a alimenta cu apă întreg imobilul. Din acest punct de vedere, cât timp prin hotărârea de ieşire din indiviziune nu s-a dispus în mod expres separarea instalaţiei de apă, încheierea unui contract exclusiv de abonament pentru alimentarea cu apă în numele acelei hotărâri de grăniţuire a curţii este împovărătoare pentru apelant.
Din aceste puncte de vedere, rezultă că încheierea contractului de abonament între pârâte s-a făcut atât prin fraudarea legii, deoarece regulamentul local aplicabil prevede existenţa unui singur branşament pentru un imobil, ori în urma sentinţei apelate rezultă că vor trebui să existe 2 branşamente, cât şi în mod fraudulos, prin interpretarea deplasată a sentinţei civile de grăniţuire, care nu îi dădea dreptul pârâtei A.F. să folosească în mod exclusiv pentru sine instalaţia (conducta şi robinetul) de apă în pivniţa sa.
Soluţia este esenţial nelegală şi pentru faptul că instanţa nu vede nici o nulitate absolută a contractului, ci numai o nulitate relativă, pe considerentul că în dispreţul legii intimata-pârâtă A.F., cu acordul celeilalte intimate-pârâte, a încheiat contract de abonament pe unicul branşament al clădirii, numai pentru sine. Este o certitudine că folosirea unicului branşament de către unul dintre colocatarii imobilului în mod exclusiv fără a cere acordul celorlalţi, acord pe care nici nu avea cum să îl primească, nu îi putea da dreptul intimatei-pârâte A.N. SA să încheie contractul câtă vreme nu exista o ieşire din indiviziune asupra instalaţiilor sanitare, care să înlocuiască astfel, acordul celorlalţi colocatari.
În condiţiile în care s-a făcut dovada nerespectării legii de către intimata-pârâtă A.F., este cert că această nerespectare atrage nulitatea absolută conform art. 5 şi art. 968 C. civ., şi nu nulitatea relativă, pentru că nu e vorba de eroare, dol sau violenţă în speţă, în raport cu intimata A.N..
Soluţia este esenţial nelegală şi pentru faptul că nu poate admite al doilea capăt de cerere privind obligaţia de a face, pe considerentul că nu se poate complini consimţământul părţilor la încheierea contractului de abonament.
Este de remarcat că consimţământul A.N. SA este reglementat de lege, respectiv OG nr. 32/2002, art. 3 lit. g), art. 18 şi art. 24 lit. g), şi mai mult, este vorba de un serviciu public de apă şi canal, la care intimata-pârâtă SC A.N. SA poate fi obligată la încheierea contractului de abonament cu apelantul-reclamant, pentru că altfel îşi încalcă statutul pentru care a fost creată, ea fiind o societate de interes public. Este şi de remarcat că strada M. beneficiază, aşa cum rezultă din dosar, de servicii de apă şi canalizare.
Este de remarcat că ideea branşamentului coroborată cu acea sentinţă de grăniţuire este găselniţa A.N. SA pentru a nu furniza serviciile de apă şi canal pentru apelant, deoarece pentru derivarea unei ţevi pentru alimentarea apelantului, precum şi montarea unui apometru pe acestea, nu este nevoie de un branşament la conducta stradală, aşa cum solicită a efectua SC A.N. SA, cu costuri exorbitante. În această situaţie, obligarea SC A.N. SA la încheierea unui contract va fi de natură a obliga această societate să accepte contorizarea unei derivaţii din conducta deja racordată, apelantul urmând a beneficia de apă curentă, nefiind necesar şi oricum SC A.N. SA nu a justificat că ar fi necesar, un branşament la conducta stradală.
Faţă de refuzul nejustificat al societăţii publice de apă şi canal SC A.N. SA de a executa serviciile pentru care a fost creată, ca şi faţă de conduita culpabilă a acesteia, care a ales să ignore, fără vreun temei, caracterul comun al conductei de alimentare cu apă a imobilului şi astfel l-a privat pe reclamant de apă curentă de peste 6 ani de zile, se solicită admiterea şi a capătului de cerere privind daunele morale. Conduita SC A.N. SA este culpabilă conform art. 998-999 C. civ., şi în mod firesc trebuie să fie obligată la plata daunelor solicitate. Cu privire la cuantumul acestora, este de remarcat că este greu să se cuantifice ce înseamnă să trăieşti timp de 6 ani într-un cartier din Bucureşti, nu unul mărginaş, fără a beneficia de apă curentă sau apă caldă, în condiţiile în care instalaţia din casă se strică prin neuz.
În drept, se întemeiază apelul pe dispoziţiile art. 282-293 C. proc. civ.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
La 15 ianuarie 2008, intimata A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata SC A.N. SA a formulat întâmpinare la 16 ianuarie 2008, solicitând de asemenea respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate.
În susţinere a depus înscrisuri.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 166 din 16 aprilie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
La adresa din Bucureşti, sector 2, există trei proprietăţi distincte aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 6973/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, depus în dosarul de fond.
Grăniţuirea proprietăţilor, construcţii şi teren s-a realizat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 4127 din 4 martie 1998 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Conform art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006 modificată prin OUG nr. 13/2008, branşamentul deserveşte un singur utilizator.
Ca excepţie, s-a prevăzut că, în cazuri bine justificate şi atunci când condiţiile tehnice nu permit altă soluţie, se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin acelaşi branşament.
Ori în cauză, din avizul de principiu nr. A 2070303 din 3 decembrie 2007 emis de SC A.N. SA rezultă că există condiţii tehnice pentru ca reclamantul să aibă propriul branşament.
Este adevărat că branşamentul iniţial a fost comun şi a deservit întreg imobilul din strada M., sector 2, dar din raportul de expertiză menţionat mai sus rezultă că pârâta A.F. a înlocuit părţile instalaţiei din subsolul corpului său de clădire cu o conductă nouă, inclusiv armături şi a continuat cu o instalaţie ce deserveşte spălătorul din acest corp, fiind vorba practic de o nouă instalaţie.
Nici unul din motivele invocate de apelantul-reclamant nu atrage nulitatea absolută a contractului încheiat de pârâte, din nicio probă administrată nerezultând că pârâtele au fraudat legea, încheind un contract cu o cauză ilicită.
În ceea ce priveşte al treilea motiv de apel, contractul de abonament nu poate fi încheiat decât în urma îndeplinirii unor condiţii tehnice specifice prevăzute de legislaţia în domeniu, condiţii nedovedite de apelant la acest moment. Chiar şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 241/2006 modificată prin OUG nr. 13/2008, invocat de apelant, se referă la acest aspect în lipsa căruia contractul nu poate fi perfectat.
Referitor la daunele invocate, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata daunelor materiale şi morale iar prin cererea de apel se solicită numai obligarea SC A.N. SA la daune morale, modificare a acţiunii care nu este permisă în apel, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Oricum, cererea nu este probată potrivit art. 1169 C. civ.
Împotriva deciziei introdus recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate indicând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la prima critică, în esenţă, recurentul susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, instanţa de apel reia fără nicio analiză motivarea instanţei de fond, reţinând că pe strada M., există trei proprietăţi distincte şi că grăniţuirea proprietăţilor construcţii şi teren s-a realizat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 4127 din 4 martie 1998, pronunţată de Judecătoria sectorului nr. 2 Bucureşti.
Or, această apreciere este irelevantă câtă vreme, ieşirea din indiviziune nu s-a făcut cu privire la instalaţiile de apă şi canal care sunt deservite de pârâta-intimată A.N., iar ideea unui singur utilizator este pe de o parte infirmată de situaţiile de condamnare, legea nedefinind ce înseamnă o justificare temeinică, pentru montarea unor contoare pe actualul branşament.
De asemenea greşit s-a respins şi cererea de acordare de daune morale.
Cu privire la cea de a doua critică se susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta a apreciat că instanţa de apel a respins nelegal cel de-al doilea motiv de apel pe considerentul că în cauză nu sunt motive de nulitate absolută a contractului încheiat de pârâte, in nici o probă administrată nerezultând că pârâtele au fraudat legea.
Se susţine pe de altă parte că hotărârea este lipsită de temei legal, de îndată ce s-a reţinut că recurentul nu îndeplineşte condiţiile tehnice specifice prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, fapt contrazis de raportul de expertiză.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este de principiu că instanţa de recurs, în raport de caracterul acestei căi de atac reglementată prin art. 304 C. proc. civ., controlează legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de recurs invocate.
Aşa cum s-a argumentat prima critică, aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece în cauză, instanţa nu a pus în discuţie natura juridică a contractului abonament nr. 33433 din 17 octombrie 2001, încheiat de pârâtele A.F. şi SC A.N. SA, stabilirea naturii acestui act juridic, neavând nicio relevanţă în soluţionarea acţiunii.
De fapt recurenta nu a precizat în susţinerea criticii, în ce ar constata schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic, prin interpretarea greşită a acestui contract.
Or, în lipsa unei precizări în acest sens, ce se impunea cu necesitate, instanţa pe de o parte nu se poate substitui recurentului şi pe de altă parte nu poate realiza din oficiu un control judiciar al deciziei, în raport de reglementarea invocată.
Pornind de la petitele acţiunii în cauză, ar fi fost lipsită de relevanţă juridică, analizarea obligaţiilor contractuale ale unui contract în care recurentul nu este parte, contract a cărei nulitate s-a cerut a fi constatată, pe considerentul că „coindivizorul nu poate să facă acte la întreg bunul, fără consimţământul celorlalţi coindivizori" sau că în cazul proprietăţii de indiviziune, fiecare coproprietar are dreptul să exercite folosinţa asupra bunului indiviz fără consimţământul celorlalţi, însă sub condiţia de a respecta drepturile lor.
Aşa fiind critica este nefondată.
Analizând şi cel de al doilea motiv de recurs urmează a se reţine că nu se subsumează dispoziţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia Decizia supusă recursului este nelegală când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În primul rând, textul se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial.
În cauză s-a pus în discuţie art. 3 din Legea nr. 241/2006, modificată prin OUG nr. 13/2008, potrivit căruia branşamentul deserveşte un singur utilizator.
Analiza considerentelor deciziei sub acest aspect, nu scoate în evidenţă faptul că s-a făcut o aplicare greşită a legii.
Astfel, instanţa de apel, a analizat dacă recurentul se află în situaţia de excepţie prevăzută de actul normativ când branşarea solicitată se putea realiza numai în cazuri bine justificate.
În acest sens, a reţinut că nu se poate încheia contractul de abonament, decât în urma unor condiţii tehnice specifice prevăzute de legislaţia în domeniu, condiţii nedovedite de recurentul reclamant.
Sub aspectul stării de fapt, privind neîndeplinirea acestor condiţii, instanţa de recurs, nu poate legal să facă o analiză a acesteia, pentru că recursul, nu este o cale devolutivă.
În cauză, nu se poate reţine că încheierea contractului este lovit de nulitate, pârâta-intimată A.F. şi A.N., încheindu-l cu respectarea legii.
Recurentul-reclamant şi pârâta-intimată, nu au calitatea de coindivizori, în sensul precizat, aceasta fiind singura utilizatoare a branşamentului, iar în condiţiile legii şi acesta având posibilitatea să aibă un branşament separat.
Respingându-se acţiunea în mod justificat nu s-a pus în discuţie cererea de obligare la daune morale.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată către pârâta-intimată A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.M.C. împotriva deciziei nr. 166 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei-pârâte A.F. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1002/2009. Comercial → |
|---|
