ICCJ. Decizia nr. 117/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 117/2009
Dosar nr. 5186/36/2006
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 februarie 2004 reclamantele SC S.N. şi SC 2 N.C. SRL Bucureşti au chemat în judecată pârâta A.D.S. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.316.000.000 lei cu titlu de pretenţii reprezentând contravaloare plantaţie vie (butuci, spalieri, sârmă) de pe 49,52 ha teren vie.
Prin aceiaşi cerere reclamantele au chemat în judecată şi pe proprietarii de teren respectiv pârâţii: C.M., şi C.N., R.F., Mănăstirea Saon, Mănăstirea Cocoş şi P.A., solicitând să se dispună instituirea unui drept de retenţie asupra unei plantaţii de vie în suprafaţă de 49,52 ha teren proprietatea acestora conform titlurilor pe care le deţin.
În susţinerea cererii reclamantele arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 88 din 19 decembrie 2000 s-a vândut pachetul majoritar de acţiuni 174,795%) de către A.D.S. către SC 2 N.C. SRL Bucureşti şi A.S.S.N. astfel încât capitalul privat este deţinut în această proporţie de cumpărătoare, evaluarea sa având în vedere şi contravaloarea prestaţiilor de vie de pe 586 ha teren.
Comisiile comunei Niculiţel de fond funciar, au propus şi emis titluri de proprietate în fermele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi concesionare fermele C., B., T., fără însă să fi fost avizate de A.D.S. astfel încât, proprietarii au fost împroprietăriţi cu aceste terenuri.
Se susţine că, proprietarii au refuzat să respecte contractul de concesionare nr. 88 din 19 decembrie 2000, refuzând să încheie şi contracte de arendare, contracte de natură a crea prejudicii până la soluţionarea pe cale amiabilă şi deoarece aceşti proprietari ai celor 49,52 ha teren au cerut să li se permită să-şi lucreze singuri terenurile, reclamantele solicitând a se dispune obligarea pârâtei A.D.S. la restituirea contravalorii plantaţiilor de vie existente pe terenuri şi a căror valoare să fie stabilită de efectuarea unei expertize de specialitate.
Până la soluţionarea şi executarea creanţei, reclamantele au solicitat a se dispune asupra instituirii unui drept de retenţie pe aceste plantaţii indicându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 1348 C. civ. şi art. 32 alin. (4) din Legea nr. 99/1999.
La data de 3 martie 2004, la dosarul cauzei s-a depus cerere de intervenţie în interes propriu de către SC A. SRL Niculiţel care susţine că a fost împroprietărită în baza Legii nr. 1/2000 şi este legal a se preda Primăriei Niculiţel suprafaţa de 95,53 ha teren cu vii pentru a fi retrocedate celor în drept, fără a fi real că, această suprafaţă de teren ar face obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare.
Mai arată intervenienta că dispoziţiile HG nr. 834/1991 au fost respectate, iar contractele de concesiune, între care şi cel intervenit între A.D.S. şi SC 2 N.C. SRL Bucureşti, prevede cauza conform căreia ambele părţi sunt de acord ca, în cazul în care se va reconstitui dreptul de proprietate pe această proprietate se diminuează atât suprafaţa concesionată cât şi redevenţa.
Pârâta A.D.S. prin apărările făcute a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivând că nu mai deţine în proprietate suprafaţa de 49,52 ha teren vie care se află în administrarea reclamanţilor şi care a fost predată Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Niculiţel, urmare aplicării Legii nr. 1/2000 şi conform Legii nr. 268/2001 au fost emise titluri de proprietari.
Mai arată că nu operează obligaţia de a garanta pe reclamanta SC 2 N.C. SRL contra evicţiunii rezultând din fapta personală şi, prin urmare de a plăti valoarea părţilor de care a evins cumpărătorul, faţă de conţinutul dispoziţiei cuprinsă în art. 4.3 din contractul de concesiune.
Ulterior reclamantele au renunţat la capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenţie, iar SC V.S.N. SA şi-a majorat câtimea pretenţiilor la suma de 15.321.128.491 lei.
Tribunalul Tulcea prin sentinţa nr. 2279 din 18 noiembrie 2004 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC 2 N.C. SRL Bucureşti cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de cea din urmă reclamantă.
Prin aceiaşi hotărâre s-a respins acţiunea formulată ca nefondată, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu ca rămase fără obiect, reclamantele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul R.F.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut pe de o parte că A.D.S. conform dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 268/2001 a preluat drepturile şi obligaţiile instituţiilor implicate în privatizarea în agricultură preluând şi cesiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/2000 subrogându-se legal în drepturile Ministerului Agriculturii, iar pe de altă parte s-a avut în vedere că SC 2 N.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit un drept de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, iar prin cererea de chemare în judecată se solicită contravaloarea unor bunuri care sunt incluse în capitalul social al societăţii.
Suprafaţa de 49,52 ha constituie proprietatea SC S.N. SA care este o persoană juridică distinctă de acţionarii care o compun respectiv SC 2 N.C. SRL Bucureşti.
Pe fondul cauzei potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 legal A.D.S.-ul împreună cu O.N.C.G.C. a inventariat terenurile agricole ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 cu referire la Legea nr. 1/2000 modificată şi completată astfel că, în mod legal s-a procedat la predarea către Comisia locală a Primăriei Niculitel a suprafeţei de 155,38 ha teren, din care suprafaţa de 112,5 ha reprezintă teren vie, o obligaţie legală.
În atare condiţii, s-a apreciat că, nu operează obligaţia A.D.S. de a garanta reclamanta contra evicţiunii rezultând din fapta personală, şi deci de a plăti valoarea plăţii de care a fost evins cumpărătorul, întrucât potrivit art. 4.3 din contractul de concesiune acestea au prevăzut diminuarea suprafeţei concesionate în cazul în care exista revendicări în baza legilor de fond funciar, precum şi recalcularea redevenţei proporţional cu suprafaţa rămasă în urma revendicării.
S-a înlăturat afirmaţia reclamantei referitoare la existenţa unei suprafeţe de teren de 200 ha teren vie ce nu a făcut obiectul contractului de concesiune şi care ar putea face obiectul retrocedării, fiind apreciat ca nedovedit cu atât mai mult cu cât în inventarierea făcută terenurilor nu este evidenţiată şi respectiva suprafaţă de teren.
Apelul promovat de reclamante a fost respins prin Decizia nr. 197 din 27 iunie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că nu sunt motive pentru a dispune reformarea hotărârii deoarece, în speţă, nu operează obligaţia pârâtei de a o garanta pe reclamantă contra evicţiunii rezultată din fapta personală faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 4.3 din contractul de concesiune nr. 88/2000, în care s-a prevăzut diminuarea suprafeţei concesionate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2229 din 15 iunie 2006 a casat hotărârea dată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că s-a analizat numai problema răspunderii pentru evicţiune a vânzătorului în cadrul contractului de concesionare, în loc să clarifice adevărata situaţie de fapt privind existenţa plantaţiilor de vie pe terenul reclamantelor, anterior punerii în aplicare a Legii nr. 1/2000 şi fără a fi examinate protocoalele de predare-primire intervenite între părţi pentru a stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa la acea dată a plantaţiilor de vie.
În apel după casare, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 134 din 7 iunie 2007 a respins apelul ca nefondat.
Respectând indicaţiile date în Decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate, s-au examinat protocoalele încheiate între părţi şi pe baza acestor probatorii s-a stabilit că la momentul încheierii contractului de concesiune nr.88 din 19 decembrie 2000, cu certitudine existau plantaţii de vie (butuci, spalieri, sârmă) pretinse în echivalent prin acţiune, pe suprafaţa de 49,52 ha teren, care însă erau amortizate integral, reclamantele apelante neputând beneficia de posibilitatea obţinerii cu titlu de pretenţii a contravalorii acestora.
Cu petiţia înregistrată la data de 14 august 2007 reclamantele au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel după casare, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că amortizarea integrală a plantaţiei de vie are relevanţă în cauză, întrucât trebuie avută în vedere valoarea de piaţă a plantaţiei de vie de pe terenul retrocedat şi că prin predarea acestor suprafeţe de teren A.D.S. a dispus liber de activele aflate în proprietatea exclusivă a societăţii, fără a plăti vreo despăgubire fapt ce echivalează cu o adevărată expropriere.
Întrucât din cuprinsul recursului rezultă că în criticile formulate reclamantele fac referire la toate părţile în litigiu li s-a pus în vedere să precizeze cadrul procesual pasiv faţă de faptul că acestea au renunţat la judecată, încă din primul ciclu procesual în faţa primei instanţe, iar aceasta a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie asupra terenului de 49,52 ha plantaţie de vie.
Recurentele nu au înţeles să-şi precizeze poziţia privind cadrul procesual pasiv astfel că faţă de cele arătate şi având în vedere poziţia părţilor implicate se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.M. şi N., Mănăstirea Cocoş, Mănăstirea Saon, P.A. şi R.F.
Pe fondul recursului se reţine că nu se justifică criticile formulate.
Astfel potrivit art. 9 din HG nr. 626/2001 „Terenurile cu destinaţie agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar se transmit de A.D.S. comisiilor locale pe bază de protocol, la cererea comisiilor judeţene.
In temeiul acestor dispoziţii, A.D.S. a încheiat protocoale prin care a predat Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Niculiţel suprafaţa totală de 155,38 ha teren agricol din care şi suprafaţa totală de 112,85 ha vie.
Din actele dosarului, rezultă că pe suprafaţa de 49,52 ha predate societatea reclamantă a efectuat anterior predării investiţiei de plantaţii de viţă de vie.
Regimul juridic al terenurilor care au făcut obiectul protocoalelor este reglementat de legile fondului funciar situaţie în care critica potrivit căreia valoarea justă a unui activ este reprezentată de suma pentru care acesta ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi, în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv nu are suport legal.
Astfel potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000 în cazul în care pe suprafeţele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate se află investiţii funcţionale, contravaloarea acestor investiţii rămasă neamortizată se recuperează de noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani.
Din economia textelor precitate rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că se recuperează valoarea rămasă neamortizată şi nicidecum valoarea de piaţă.
Predarea de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar a suprafeţei de 49,52 ha teren vie s-a realizat ca o obligaţie legală.
In speţă nu poate opera obligaţia intimatei A.D.S. de a garanta reclamanta contra evicţiunii rezultând din fapta personală, şi deci de a plăti valoarea părţii de care a fost evins cumpărătorul, întrucât în contractul de concesiune s-a prevăzut diminuarea suprafeţei concesionate în cazul în care există revendicări în baza legilor de fond funciar, precum şi recalcularea redevenţei proporţional cu suprafaţa rămasă în urma revendicării.
De altfel investiţiile pe aceste terenuri cu plantaţiile de vie au fost efectuate în anul 1974 şi, în consecinţă au fost amortizate până la momentul reconstituirii dreptului de proprietate.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.M., C.N., MĂNĂSTIREA COCOŞ, MĂNĂSTIREA SAON, P.A. şi R.F.
Respinge recursul declarat de reclamantele SC V.S.N. SA şi SC 2 N.C. SRL BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 134/COM din 7 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele-reclamante la 3.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi C.M. şi C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 138/2009. Comercial → |
|---|
