ICCJ. Decizia nr. 1261/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1261/2009
Dosar nr. 4649/110/200.
Şedinţa publică din 10 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.I.F. Moldova SA a chemat în judecată A.V.A.S. şi a solicitat să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea formelor de executare silită iniţiate de A.V.A.S. prin somaţia de plată comunicată în baza biletului la ordin emis la 28 august 1996 de către SC M.I. SRL Bucureşti în favoarea SC B. SA în valoare de 800.000 dolari SUA pentru motivul că pe acest document de plată apare în mod ilizibil menţiunea referitoare la acordarea unui aval de către fostul FPP II Moldova. Contestaţia la executare formulată de S.I.F. Moldova a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 58/1934 iar în fond s-a susţinut că biletul la ordin i-a fost transmis societăţii la data de 10 aprilie 2006 în fotocopie anexată la o adresă cu nr. 10121 din 6 aprilie 2006 intitulată titlu executor, că nu a fost prezentat originalul biletului la ordin pentru a se justifica creanţa şi şirul de giruri, pentru a se demonstra posesia legitimă a titlului, şi că A.V.A.S. nu a făcut dovada prezentării titlului cambial la plata la locul şi termenul de scadenţă. În continuare s-a susţinut că biletul la ordin nu-i este opozabil, că dreptul de a solicita executarea a intrat sub incidenţa prescripţiei şi, în fine, că A.V.A.S. este de rea-credinţă pentru că a acţionat în dauna debitorului în condiţiile în care nu a justificat mai întâi ce reprezintă suma menţionată în biletul la ordin.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca primă instanţă, prin sentinţa nr. 48 din 8 aprilie 2008 a respins contestaţia la executare formulată de S.I.F. Moldova Bacău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut mai întâi că litigiul a parcurs un ciclu procesual, care s-a finalizat prin Decizia nr. 940 din 3 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, prin care s-au admis recursurile formulate de contestatoarea S.I.F. Moldova SA şi de intimata A.V.A.S., că sentinţa nr. 7421/2006 a fost casată iar cauza a fost trimisă Curţii de Apel spre competentă soluţionare.
Analizând contestaţia la executare sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la executare silită, Curtea a reţinut că s-a cerut anularea formelor de executare a biletului la ordin emis la data de 28 august 1996 de către SC M.I. SRL în favoarea B. şi că acest bilet la ordin avalizat în favoarea fostului FPP II Moldova SA, scadent la 28 august 1997 a fost achitat în întregime la data de 3 mai 2006. Deşi suma cuprinsă în titlu a fost achitată în întregime, a mai reţinut Curtea, fără ca debitoarea să ţină seama de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, a fost introdusă contestaţia la executare prin care s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Potrivit articolului citat de Curte, debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris nu are dreptul să solicite înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.
Pe fond, Curtea a reţinut că plata biletului la ordin nu a fost făcută în urma executării silite cum s-a afirmat de contestatoare şi că titlul executoriu anexat adresei nr. 10121 din 6 aprilie 2004 priveşte alte bilete la ordin.
În fine, instanţa a conchis că executarea silită nu priveşte biletul la ordin în discuţie şi că nu poate fi reţinută pretinsa nelegalitate a unei executări silite care nu priveşte biletul la ordin invocat.
Împotriva sentinţei nr. 48 din 8 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, S.I.F. Moldova care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. pentru a solicita admiterea contestaţiei la executarea şi anularea formelor de executare.
În argumentarea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia sub cuvânt că instanţa a reţinut greşit faptul că s-a formulat contestaţie la executare după ce BO a fost plătit de bunăvoie şi că prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu mai poate fi invocată. A susţinut recurenta că intimata a trecut la executarea titlului executoriu prin adresa 10121 din 6 aprilie 2006 iar comunicarea titlului executoriu constituie act de executare. Chiar dacă a fost acceptată plata creanţei, a mai susţinut recurenta, este în drept să formuleze contestaţie la executare pentru că nu a renunţat niciodată la acest drept şi nici la dreptul de a invoca prescripţia, executarea fiind forţată şi nu voluntară.
Prin cel de-al doilea motiv întemeiat pe art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia instanţei de fond pe considerentul că nu a luat în considerare faptul că în speţă este o prescripţie cambială specifică titlului cambial care are alte caracteristici decât prescripţia din dreptul comun datorită încorporării creanţei în înscrisul constatator.
În consecinţă, în opinia recurentei, creanţa cambială există prin materialitatea înscrisului iar când se împlineşte prescripţia, creditorul cambial pierde însuşi dreptul de creanţă nu numai dreptul la acţiune, liberându-l pe debitor de obligaţia cambială. A conchis recurenta că plata creanţei cambiale după împlinirea prescripţiei nu are nicio valoare, fiindcă nu mai există creanţa astfel că trimiterea instanţei la prevederile art. 20 din Decretul nr. 167/1958 este greşită întrucât se referă la dreptul la acţiune şi nu la prescripţia dreptului la executarea silită.
Cu aceste argumente recurenta a solicitat admiterea recursului şi pe fond, admiterea contestaţiei la executare sub aspectul incidenţei prescripţiei dreptului la executarea silită.
Intimata prin întâmpinare a precizat că executarea silită iniţiată de A.V.A.S. nu este una cambială ci o executare pornită în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998, că biletul la ordin s-a achitat de recurentă de bunăvoie înainte de promovarea contestaţiei aşa încât, a considerat intimata, că se încearcă inducerea în eroare a instanţelor prin promovarea unei contestaţii lipsită de obiect. Intimata a invocat şi prevederile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 pentru a susţine că, termenul de prescripţie de 7 ani nu s-a împlinit întrucât acesta curge de la data de 24 iunie 1999, care constituie momentul cesiunii de creanţă.
Recursul este fondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii atunci când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv reglementează situaţia în care judecătorii fondului procedează la interpretarea actului dedus judecăţii, încălcând prevederile art. 969 C. civ. atunci când clauzele erau clare sau când se nesocotesc, sau se aplică greşit regulile de interpretare prevăzute de art. 970 alin. (2) şi art. 978 şi urm. C. civ.
Prin prisma acestui motiv, în realitate, recurenta a pus în discuţie o chestiune de fond care ţine de judecata contestaţiei la executare şi nu un act juridic a cărui interpretare a avut consecinţe asupra soluţiei primei instanţe. Cu toate acestea fiind aplicabile în speţă şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, va reţine că, recurenta a criticat dezlegarea dată contestaţiei la executare de către instanţă sub aspectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Analiza motivului invocat presupune mai întâi răspunsul la întrebarea dacă recurenta era în drept să formuleze contestaţie la executare şi dacă această procedură recunoscută şi în materie cambială, cu distincţiile cuvenite, în speţă, îşi dovedeşte utilitatea în materie execuţională.
Sub aspectul analizei propuse trebuie reţinut că motivele care au vizat valabilitatea titlului nu se impun a fi examinate întrucât nu se poate face confuzie, cum încearcă să sugereze recurenta printr-un raţionament propriu, între opoziţia la executare cambială şi contestaţia la executare silită prin care se urmăreşte anularea urmăririi silite.
După această distincţie, în raport de împrejurările speţei, din care rezultă cu evidenţă că s-a pornit executarea silită împotriva recurentei, se va reţine că, procedural, recurenta avea la îndemână calea contestaţiei la executare, pe care a promovat-o cu scopul de a obţine desfiinţarea actelor de executare întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale. În concret rezultă că intimata A.V.A.S. i-a comunicat recurentei adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 care constituie act începător de executare, că după această comunicare, cu OP nr. 96 din decembrie aprilie 2006 s-a făcut o primă plată, după care, la data de 25 aprilie 2006 s-a introdus contestaţia la executare şi în fine, după sesizarea instanţei la 27 aprilie 2006 a fost făcută şi plata a doua până la concurenţa creanţei pentru care a fost somată, plată care priveşte biletul la ordin cu scadenţă la 28 august 1997.
În contextul arătat în care contestatorul a luat cunoştinţă de actul începător de executare, dreptul său de a contesta executarea în faţa instanţei nu poate fi îngrădit. Aprecierea asupra raţiunilor care au determinat plata, care ţin de protecţia societăţii şi a scopului urmărit de debitor, de a nu i se popri conturile, aparţin contestatoarei şi nu pot constitui obiect de analiză întrucât instanţa pe această cale, după începerea executării, a fost investită să analizeze actele de executare şi nu dreptul însuşi cuprins în titlu. Ceea ce este esenţial pentru contestaţia la executare este faptul că s-a început executarea şi că actele de executare pot fi contestate.
O altă chestiune care trebuie să primească răspuns este în legătură că scopul urmărit prin această procedură. Întrucât în dreptul cambial nu sunt prevederi legate de contestaţia la executare dar se admite că aceasta poate fi promovată după regulile generale, se va reţine că pe această cale partea interesată poate cere sancţionarea nerespectării dispoziţiilor privitoare la actele de executare silită, cu alte cuvinte pe această cale pot fi îndepărtate prin anulare actele de executare.
Acesta fiind contextul în care recurenta s-a adresat instanţei, prin procedura contestaţiei la executare, se observă că prin motivul prevăzut de art. 304 alin (8) C. proc. civ. s-a criticat soluţia pe aspectul faptului că instanţa a reţinut lipsa de raţiune a contestaţiei la executare, în condiţiile în care plata creanţei s-a făcut , soluţie care îi îngrădeşte dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Critica este fondată. Dacă s-ar admite că debitorul cambial (avalistul în speţă) nu are la dispoziţie contestaţia la executare silită, s-ar ajunge la o soluţie inechitabilă, ca debitorul urmărit, atunci când formalităţile de executare ar fi început, să nu aibă la dispoziţie nicio cale de atac specifică execuţiei. În al doilea rând chiar şi în situaţia în care se recunoaşte valabilitatea titlului cambial (chestiune care nu vizează recursul) se poate formula contestaţie la executare silită conform dreptului comun, care nu se confundă cu opoziţia la executare care–şi găseşte reglementarea în art. 62 al legii cambiale.
În raport de aceste precizări, se constată că soluţia este contradictorie prin conţinutul său întrucât instanţa, deşi nu s-a oprit asupra admisibilităţii contestaţiei la executare, a analizat efectele plăţii care a fost făcută de recurentă asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, a creanţei însăşi, depăşind limitele unei judecăţi în contestaţia la executare.
Sub aspect procedural, pe această cale, recurenta este în drept să invoce excepţia prescripţiei la executare prin care poate obţine anularea formelor de executare o anihilare a efectului executoriu al titlului şi nu o anulare a titlului însuşi cum se induce prin argumentele aduse de autoarea recursului pentru a crea confuzie între prescripţia din procedura executării şi prescripţia cambială, aplicabilă în situaţiile detaliate de art. 94 din Legea nr. 58/1934, care vizează dreptul subiectiv însuşi.
În concluzie, prin plăţile efectuate după începerea executării în împrejurările arătate mai sus şi al contextului speţei, nu se poate reţine că recurenta a renunţat la beneficiul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului la executare, întrucât executarea obligaţiei din titlu a fost determinată de pornirea executării în condiţiile OUG nr. 51/1998.
2. Prin motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. recurenta a pus în discuţie aplicarea legii cambiale şi a prescripţiei care operează în cazul în care s-a pornit executarea unui bilet la ordin. Din acest punct de vedere se acordă prioritate Legii nr. 58/1934 în lipsa unor prevederi derogatorii exprese în OUG nr. 51/1998. În contextul arătat în care termenul de prescripţie este de 3 ani şi în cazul executării pornită de deţinătorul biletului la ordin împotriva avalistului se constată că la data emiterii somaţiei din 6 aprilie 2006, termenul de 3 ani pentru pornirea executării silite, socotit de la scadenţa biletului la ordin stabilită la data de 28 august 1997, era împlinit. Prin urmare, apărarea intimatei în legătură cu incidenţa în cauză a art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 va fi înlăturată pentru considerentele arătate deja, în cauză fiind aplicabile normele speciale, Legea nr. 58/1934. Din acest punct de vedere este irelevant faptul că cel care a pornit executarea este A.V.A.S. sau că dreptul încorporat în acest bilet reprezintă o creanţă neperformantă preluată de la B. Concluzia se impune şi în raport de dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative din care rezultă că prin legea specială pe care o invocă intimata, OUG nr. 51/1998, nu s-a dispus expres cu privire la alte acte normative speciale, în alte cuvinte, că acestea derogă de la regulile speciale cuprinse în legea cambială în privinţa termenului de executare.
3. Este real astfel cum susţine recurenta că o caracteristică a titlului cambial este aceea că încorporează creanţa în însăşi materialitatea înscrisului constatator numai că, în cauză, nu se discută existenţa înscrisului în materialitatea sa şi nici consecinţa asupra dreptului subiectiv încorporat în titlu. Toate aceste chestiuni vizează dreptul în sine, iar contestaţia la executare îşi propune să analizeze numai formele de executare silită. Recurentul încearcă o construcţie juridică pornind de la anularea formelor de executare pentru a ajunge la anularea dreptului în sine, aceste susţineri depăşind cadrul contestaţiei la executare aşa încât analiza pierderii dreptului de creanţă a liberării debitorului de obligaţia sa cambială sau a întoarcerii executării depăşesc cadrul procesual.
Din acest punct de vedere, chiar dacă recursul este devolutiv, nu poate trece dincolo de obiectul contestaţiei care este îndreptată „împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare".
Pentru argumentele arătate anterior aplicabilitatea art. 20 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi analizată din perspectiva debitorului care a executat obligaţia de plată de bunăvoie după ce dreptul la acţiune era prescris. Consecinţa acestei plăţi în sensul că cel care a plătit nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, vizează prescripţia dreptului la acţiune care rămâne supusă legii aplicabile dreptului subiectiv astfel că, dezlegarea dată acestei chestiuni depăşeşte limitele examinării contestaţiei la executare. În fine , consecinţele plăţii făcută de debitoare, care nu s-a realizat pentru consolidarea titlului însuşi, vor putea fi analizate într-un alt context procesual întrucât aşa cum s-a mai arătat plata făcută în cadrul executării nu are semnificaţia renunţării la beneficiul invocării prescripţiei dreptului de a cere executarea şi nici nu-i anihilează efectele în condiţiile particularităţii speţei.
Pentru raţiunile de mai sus, adresa comunicată recurentei de creditoarea A.V.A.S. având valoarea unei somaţii emisă pentru începerea executării peste termenul de executare cambială a intrat sub incidenţa prescripţiei prevăzută de Legea nr. 58/1934, aşa încât conform art. 312 raportat la art. 304 alin. (8) şi (9) C. proc. civ. recursul se va admite, iar sentinţa va fi modificată în sensul dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. MOLDOVA SA BACĂU împotriva sentinţei comerciale nr. 48 din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică sentinţa recurată în sensul că anulează formele de executare silită iniţiate prin somaţia la executare nr. 10121 din 6 aprilie 2006, constatând că dreptul la executarea silită s-a prescris.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1262/2009. Comercial → |
|---|
